COMEMORARE DE 4 ANI – AUGUSTIN RUSU Muzician, coordonator cultural şi biograf

S-a născut la 18 Decembrie 1946 în Ocna Mureş. A trecut în eternitate la 7 Decembrie 2010. A parcurs scoala primară, gimnaziul şi Liceul la Ocna Mureş. A urmat specializări în biblioteconomie şi în organizarea activităţii culturale de masă, între anii 1970-1974.

            A fost membru al Uniunii Etnografilor şi Folcloriştilor din România, începând din anul 1974. Şi-a dedicat peste 30 de ani din viaţă promovării patrimoniului cultural-artistic al melegului său de baştină, activând ca metodist principal la Casa Orăşenească de Cultură (din 1970), director al Clubului „Soda” din localitate (1979-1985), apoi bibliotecar la aceeaşi instituţie (1985-2000).

           A fost unul dintre biografii oraşului Ocna Mureş, elaborând lucrarea „Index cultural – Ocna Mureş, 1967-1985”, material care a servit ca sursă bibliografică pentru redactarea unor monografii, urmată de studiul „Aspecte istorice ale localităţii Ocna Mureş” – lucrare în manuscris (2006). A publicat sporadic articole pe tematică artistică şi folclorică, în cotidianul albaiulian „Unirea”, gazeta „Munca” (Bucureşti), „Tribuna” (Cluj-Napoca) şi în periodice editate de Uniunea Generală a Sindicatelor.

            A contribuit substanţial la susţinerea cenaclurilor literare uiorene „Mihai Eminescu” şi „Maris” şi a grupurilor folclorice. Activitatea sa de muzician s-a concretizat prin participarea sa ca instrumentist în formatia de muzică uşoară „O.M.5” începând cu anul 1967, „Antares”, din care s-a dezvoltat apoi grupul vocal-instrumental „Amphora” (1970-1973). Din iniţiativa sa, în anul 1979, a fost înfiinţată formaţia de muzică uşoară „Retro Grup”.

            În răstimpul în care a funcţionat ca director al clubului „Soda”, a organizat numeroase spectacole, din care 31 la sediu, şi 13 în localităţi din cuprinsul judeţului Alba, contribuind esenţial la promovarea folclorului coregrafic şi a melosului tradiţional, specific meleagurilor uiorene.

            Evocând aspecte ale vieţii culturale din Ocna Mureş, Augustin Rusu afirma în studiul său „Index cultural…”: „A fost o muncă imensă în perioada 1970-1974, când din nimic, în câţiva ani, am ajuns la performanţe, fără sponsori, fără fonduri prea mari… Puţin mai ştiu azi că artiştii din acest oraş au cucerit în anul 1971 „Marele premiu pe ţară” cu formatia de dansuri populare, la festivalul de la Sf. Gheorghe. Acolo, pe scenă, în faţa unui juriu format din experţi, am ridicat sala în picioare cu suitele de dansuri din zona Mureşului… Bineînţeles, au urmat filmări pentru TV, înregistrări pentru emisiunile Radio, etc. Azi (2003), din cele 12 perechi de dansatori, mai sunt vreo 4 în viaţă… Au trecut peste 30 de ani de atunci; totul se va sterge cu timpul şi va rămâne „incertul”… Când văd vechea Casă de Cultură (abandonată din anul 1988), mă gândesc că mulţi nu ştiu ce a fost acolo, că pe pereţii aceia plini de igrasie, atârnau diplome şi medalii cum nici Bucureştiul nu avea… Unde sunt azi trofeele noastre, vitrina noastră încărcată cu titluri? Unde sunt oamenii de atunci?

            Au fost totuşi ani frumoşi, care nu se vor întoarce niciodată; în fond, totul e un vis pe care cei de acum nici nu îndrăznesc să-l viseze, dar pe care noi l-am trăit cu adevărat!…”

            Există oameni care sădesc în jurul lor lumină, care prin cumsecădenie, camaraderie şi devoţiune profesională înnobilează timpul şi peticul de lume care le-a fost hărăzit pentru vieţuire de către pronia cerească. Din cinul acestor aleşi ai sorţii a făcut parte şi Augustin Rusu, unul dintre cei mai activi proteguitori ai specificului cultural al localităţii Ocna Mureş.

            La cumpăna dintre veacuri, o boală nemiloasă i-a grăbit pensionarea, împovărându-l cu o infirmitate ce l-a ţintuit într-un cărucior, cu care străbătea uneori străzile urbei natale spre a-şi procura uneori o fărâmă de pâine, dar mai cu seamă pentru a revedea cu nostalgică emoţie locurile pe care le-a îndrăgit şi în cuprinsul cărora şi-a perindat odinioară nădăjduirile şi iluziile. Îmi amintesc şi azi cum trecea anonim, necunoscut de noile generaţii şi de alogenii care invadaseră atotstăpânitori urbea, ignorat de notabilităţi şi de vremelnicii cârmuitori locali… El, care slujise un oraş întreg, el, „patriarhul culturii ocnamureşene” – cum fusese numit în paginile presei din judeţul Alba, ajunsese la greu şi necaz să guste fructul amar al nerecunoştinţei şi al singurătăţii…

            La un moment dat, aflându-mă în postura de redactor al cotidianului „Informaţia de Alba”, într-un amplu articol publicat la 10 Noiembrie 2004, sugeram acordarea titlului de „Cetătean de onoare” acestui făcător de spiritualitate locală. Dar cuvintele acelei mărturisiri jurnalistice au trecut ca un vânt neauzit prin orasul nostru, unde preţuirea devenise o floare rară, aşa că, în faţa sugestiei pe care o lansasem, cei ce trebuiau să înţeleagă nu au înţeles iar cei care trebuiau să decidă nu au decis…

            Bunul Augustin Rusu a murit sărac, în ungherul unei case mici, aproape triste, pripăşită undeva la periferia localităţii, iar crucea sa din ţintirimul străvechi nu-i mai păstrează nici numele…

            Am scris aceste rânduri spre a mă împotrivi uitării, ca să ştiţi şi voi, mai tinerii mei concitadini, şi să vă amintiţi că în oraşul provincial dintre Mureş şi dealul Banţa, a existat cândva un om care a sădit în jurul său lumină – prietenul meu nepreţuit de la cumpăna unor vremuri frumoase…

     Nicolae Adrian Dobra