Suntem şi pe:

Sa ne cunoastem orasul

La săniuş

Publicat

- 3.661 vizualizări

După strânsul roadelor de pe câmp, acţiune la care participa toată familia, noi, copiii, aşteptam cu multă nerăbdare să vină iarna. Şi aceasta din două motive: în primul rând pentru a ne da cu sania şi a schia, iar în al doilea rând pentru a participa la tăiatul porcului, ritual rar întâlnit în toată lumea.

De cum îngheţa pământul, ne pregăteam săniile şi chiar schiurile. Pentru schiuri căutam cea mai dreaptă şi curată scândură, o tăiam la o lungime oarecare, apoi seara o fierbeam la un capăt, după care îi formam vârful. Mă chinuiam, dar nu trecea o iarnă fără să-mi confecţionez singur schiurile. Mai târziu, adolescent fiind, am primit de la o rudă o pereche de schiuri adevărate.

De săniat aveam unde. Trei dealuri, din care unul dădea direct în casa noastră, ne ofereau tot atâtea pârtii de săniuş. Cel mai mult foloseam Dealul Bisericii. Aici, mai ales în zilele de sărbătoare, ne adunam aproape toţi copiii din sat. Din vârful dealului, dacă ştiai să cârmuieşti bine sania, ajungeai până în Deluţ, trecând pe lângă pivniţa căminului cultural. Săniile erau, în majoritate, cu tălpi şi oplene din lemn, doar câteva erau confecţionate din fier.

Cea mai mare şi mai trainică sanie o avea un alt prieten de joacă, Ghiţă. Încăpeam pe acea sanie şi zece copii. Într-o seară ne înghesuim pe ea şapte copii. La cârmă era Viptor, un băiat mult mai mare decât noi. La greutatea noastră prindem viteză. Viptor nu mai stăpâneşte sania şi intrăm direct în pivniţa căminului cultural. Toţi am trecut prin uşa deschisă, doar cârmaciul nostru a rămas fără doi dinţi din faţă. Totuşi s-a ales cu încă ceva. L-am cărat cu sania până acasă, în dreptul porţii.

Într-o altă zi, pe celălalt deal, cel care dădea direct în casa noastră, ne-am adunat zeci de copii. Nelu de pe uliţa noastră avea sania din lemn cea mai încăpătoare. Cu el în faţă mai urcăm vreo patru, cinci băieţaşi. Cineva ne împinge. Prindem viteză. După ce trecem de casa lui Mitruţ, sania o ia în altă direcţie şi aşa ajungem în peretele casei bunicii lui Sâvu. Îi spargem zidul din chirpici. Bătrâna a venit la mama spunându-i că i-am „spart” casa. În scurt timp am reparat stricăciunea cu ajutorul părinţilor.

Text apărut în cartea  „Snoave şi peripeţii din anii copilăriei” de Ovidiu Marian, Editura RAWEXCOMS, Bucureşti, 2015

Citește mai departe