Suntem şi pe:

Dascalii nostri

Maria Vesa – Invatatoare Scoala Generala Uioara de Sus

Publicat

- 7.251 vizualizări

Am vazut-o in prima zi de scoala in anul 1977, ne-a asezat zambitoare in banci, iar cand s-a prezentat cu o voce deosebit de calda, am tremurat de emotie: “ma numesc Maria Vesa si o sa fiu de astazi invatatoarea voastra”. Nu pot uita orele pe care le-am petrecut impreuna in cei patru ani de scoala a ciclului primar, serbarile, concursurile, excursiile facute dar mai ales bunatatea si blandetea cu care ne inconjura mereu si

ne indemna de fiecare data sa nu uitam fim oameni; atunci nu prea intelegeam ce voia sa spuna…

O revedeam ocazional cand ajungeam acasa de sarbatori si ma cuprindeau emotiile de fiecare data cand ne intalneam si povesteam. Iar despre pasiunea dansei – florile, pot spune de asemenea ca a avut si are una din cele mai frumoase gradini cu flori; flori pe care le creste cu aceiasi blandete si pasiune, precum odinioara crestea boboceii clasei a – I – a

As vreau sa-i transmit pe aceasta cale ca poate sa fie mandra de cei pe care i-a indrumat si i-a format si ca toti au ajuns OAMENI.

Va doresc sa aveti parte de multa sanatate! Va multumesc pentru tot!

As vrea sa inchei cu aceiasi fraza pe care o rosteam cand eram elev si ne intalneam: “Sarut’mana Doamna Invatatoare!”

Numele si prenumele: MARIA VESA

1.     Data naşterii: 22 FEBRUARIE 1934
2. Locul naşterii: Comuna Stremt, jud Alba
3. Copii: Liana (51 ani), Adriana si Corina (43 ani)
4. Locul de muncă (scoala sau liceul): 1953 – 1960 Scoala Generala Belcesti (Iasi) si din 1960 pana la incheierea activitatii la Scoala Generala Uioara de Sus
5. Absolvent al ( liceu, scoala , facultate,etc) : Scolii Pedagogice de Fete Blaj, promotia 1953
6. Model în viaţă: nasul de botez, preotul Mihai Puscas
7. Hobby: Cultivatul florilor, lucrul de mana si cititul
8. Mâncarea preferată: tot ce este natural si bun
9. Cartea preferată: Pretul Succesului
10. Film preferat: cele istorice
11. Sport preferat: plimbarile prin natura; in liceu am facut parte din echipa de gimnastica si atletism (aruncarea sulitei)
12. Mesaj către elevi: Sa invete si sa munceasca! Cei care au ajuns sus, sa nu se opreasca, iar pentru restulsa inteleaga ca nu exista paine fara munca! Sa invete cu mintea, calculatorul este bun, te ajuta, dar ce faci cu mintea este mult mai trainic! Si nu in ultimul rand asa cum am spus toturor generatiilor mele de elevi: sa fir oameni!

Citește mai departe
9 Comentarii

1 Comentariu

  1. zoritoler imol

    5 august 2025 la 22:54

    Sweet web site, super design and style, rattling clean and use pleasant.

  2. Josephcof

    14 decembrie 2025 la 19:03

    Базы Xrumer 23 телеграм xrumer 23 strong ai телеграм: xrumer 23 strong ai телеграм – (см. определение ранее)

  3. LewisBot

    1 februarie 2026 la 00:59

    Hi just wanted to give you a quick heads up and let you know a few of the pictures aren’t loading properly. I’m not sure why but I think its a linking issue. I’ve tried it in two different internet browsers and both show the same outcome.
    byueuropaviagraonline

  4. LewisBot

    2 februarie 2026 la 12:42

    Hi there just wanted to give you a quick heads up and let you know a few of the images aren’t loading properly. I’m not sure why but I think its a linking issue. I’ve tried it in two different browsers and both show the same outcome.
    казино рио бет

  5. Earnestmub

    2 februarie 2026 la 15:14

    Hey! I know this is kinda off topic but I’d figured I’d ask. Would you be interested in exchanging links or maybe guest writing a blog post or vice-versa? My website goes over a lot of the same subjects as yours and I believe we could greatly benefit from each other. If you’re interested feel free to send me an e-mail. I look forward to hearing from you! Terrific blog by the way!
    казино риобет

  6. Timsothyspoxy

    2 februarie 2026 la 23:57

    Awesome blog you have here but I was wanting to know if you knew of any discussion boards that cover the same topics talked about here? I’d really love to be a part of online community where I can get feed-back from other knowledgeable people that share the same interest. If you have any suggestions, please let me know. Bless you!
    https://share.google/Rw73enFW2h0RnMBl2

  7. Shanefer

    3 februarie 2026 la 17:07

    Heya just wanted to give you a quick heads up and let you know a few of the pictures aren’t loading correctly. I’m not sure why but I think its a linking issue. I’ve tried it in two different web browsers and both show the same results.
    сколько стоит написать дипломную

  8. Shanefer

    3 februarie 2026 la 17:26

    Wow that was unusual. I just wrote an really long comment but after I clicked submit my comment didn’t appear. Grrrr… well I’m not writing all that over again. Anyway, just wanted to say great blog!
    диплом под ключ

  9. Stephendiady

    4 februarie 2026 la 15:50

    whoah this blog is fantastic i love studying your articles. Keep up the great work! You know, many people are hunting round for this info, you can help them greatly.
    https://share.google/dKuxHe289rqnLIgdG

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dascalii nostri

Un gand pentru o dascalita…

Publicat

De pe câmpul amintirilor culeg acum ,la pensionarea doamnei învăţătoare Mariana Popuţa, Şcoala Uioara de Sus,Ocna Mureş,cele mai frumoase flori.Ele poartă chipul a sute şi sute de elevi pe care i-a educat,iubit şi îndrumat mai mult de 40 de ani.Mai poartă şi chipul a zeci şi zeci de colegi învăţători pe care i-a respectat,stimat şi înţeles.

    O mare virtute a avut: aceea a MODESTIEI.Prin modestia ei rămâne fiinţa de la care unii au învăţat dragostea de carte,de frumos,de adevăr,alţii respectul faţă de sine,faţă de ceilalţi.

    La Cercul pedagogic al învăţătorilor din mai,2011 a susţinut o frumoasă lecţie demonstrativă.Acelaşi zâmbet,aceeaşi tainică lacrimă din ochi,aceeaşi dragoste,acelaşi

(mai mult…)

Citește mai departe

Dascalii nostri

Giurgiu Rafila „Am educat şi instruit de-a lungul activităţii 15 generaţii de elevi.”

Publicat

Giurgiu Rafila

  • Data naşterii: 25 iunie 1951
  • Locul naşterii:  Scărişoara
  • Starea civila: Căsătorită
  • Locul de muncă: Pensionară
  • Absolventă: Licel Pedagogic HCC Abrud şi 39 de ani de pregatire continuă în învaţământ.
  • Activitate profesională: 10 ani activitate simultană 2 clase- 5 generaţii de elevi; 5 ani activitate simultană 4 clase-5 generaţii de elevi; 4 ani profesor maistru; 20 de ani invăţător la 1 clasa– 5 generaţii de elevi. Am educat şi instruit de-a lungul activităţii 15 generaţii de elevi.
  • (mai mult…)
Citește mai departe

Dascalii nostri

Octavian Nicoara, profesor de matematica

Publicat

Cine nu il cunoaste pe domnul profesor de matematica,acum pensionat, Octavian Nicoara? Sau „Tavi” cum era alintat de colegii sai din breasla profesorilor. Avea harul de a ne face sa intelegem matematica de altfel o materie grea pentru multi. Zeci de ani a educat sute de elevi cu o daruire nemarginita, ca ei sa isi faca un viitor mai bun. A fost profesor, director al Liceului Toretic „Petru Maior” si pentru mine a mai fost coleg la Organizatia de Cercetasi (mai mult…)

Citește mai departe

Dascalii nostri

Pantilimon Popovici profesor de istorie la scoala din Razboieni, judetul Alba

Publicat

Domnul Popovici Pantilimon este un profesor de istorie in Razboieni, judetul Alba. De peste 30 de ani invata copii istorie intr-un mod unic. A facut numeroase descoperiri arheologice impreuna cu ei in zona Razboieni iar acum holul scolii este un veritabil muzeu. Copiii  invata istorie practic luand parte la descoperiri arheologice de la fata locului. Domnul profesor are pentru fiecare obiect arheologic descoperit cate o informatie, o poveste. Acest om este fascinant poti sta cu dansul la discutii ore intregi si nu te saturi. Bagajul de cunostinte este fara limite. Toata stima domnule profesor Pantelimon Popovici.Ii multumim pe aceasta cale pentru ceea ce a facut si face acolo in Razboieni.

Pantilimon Popovici

1. Data naşterii: 10 martie 1952
2. Locul naşterii: comuna Vătava, jud.Mureş
3. Starea civilă: căsătorit
4. Locul de muncă: Şcoala cu clasele I-VIII Războieni Cetate
5. Absolvent al Liceului Pedagogic Tg.Mureş (1972) şi al Universităţii Babeş Bolyai (1978)
6. Model în viaţă: Părinţii mei
7. Hobby: Arheologia
8. Mâncarea preferată: Balmoş, după o reţetă ciobănească din Munţii Călimani
9. Cartea preferată: „Colţ Alb” de Jack London
10. Film preferat: între „Legendele Toamnei” cu Brad Pitt şi „Obsesia” cu Robert de Niro şi Al Pacino, îl aleg pe al doilea
11. Sport preferat: Handbal, handbal, handbal!
12. Mesaj către elevi: Dacă viaţa ne este dată de Dumnezeu şi de sănătate ne îngrijim mai mult sau mai puţin, LIBERTATEA este o valoare căreia trebuie să îi acordăm toată atenţia, pentru a ne bucura de înaltul cerului albastru, de trilurile păsărilor din pădure şi naturaleţea culorilor din covorul de flori al lunii mai. V-aş mai recomanda câteva porunci morale ca model de urmat pentru că ele sunt vechi şi au format principiile după care s-au educat străbunicii şi bunicii voştri. Le-am găsit în Statutul Tinerimii Române, o organizaţie care funcţiona încă din anul 1930:

1.    Fii bun, drept şi cinstit.
2.    Nu întrebuinţa vorbe urâte. Nu minţi niciodată.
3.    Fii cuviincios şi îndatoritor: respectă pe cei bătrâni, stimează-ţi colegii.
4.    Fii săritor faţă de oricine: ajută pe cei slabi şi pe cei săraci.
5.    Gândeşte-te ca munca ta să folosească tuturora.
6.    Nu-ţi însuşi lucrul altuia. Respectă avutul Ţării.
7.    Fii bun şi milos cu animalele.
8.    Iubeşte şi îngrijeşte florile şi pomii.
9.    Înfrumuseţează-ţi locuinţa ta de acasă şi şcoala ta.
10.  Nu uita pe cei ce au murit pentru Ţară: împodobeşte-le mormintele.
11.  Fii mândru de credinţa şi de neamul tău.

Citește mai departe

Dascalii nostri

Nicusan Teodora, invatatoare la Uioara de Jos

Publicat

Invatatoarea Nicusan Teodora, dascal la Scoala Uioara de Jos, structura Licul Teoretic Ocna Mures, o tanara care promite pentru invatamantul romanesc.

Nicusan Lucia-Teodora
1.    Data nasterii : 8 iulie 1990
2.    Locul nasterii : Ocna Mures

3.    Starea civila :necasatorita, dar sunt implicata intr-o relatie serioasa de 4 ani.

(mai mult…)

Citește mai departe