Sport
Vasile Toth, originar din Ocna Mureș, a obținut premiul pentru cel mai bun director sportiv-tehnic al clubului Velocidad Tudela din Spania pentru anul 2025
Despre Vasile Toth (Loți cum îl știu mulți prin Ocna Mureș) am mai scris aici. El este director-sportiv al Clubului de patinaj viteză Tudela, Spania, localitate în care trăiește din 2009 și unde este foarte apreciat de comunitate.

Sub conducerea lui Vasile Toth și Yasmina Jaraba, Clubul de patinaj viteză din Tudela cunoaște un boom în rândurile sale, cu o participare din ce în ce mai mare atât a copiilor, cât și a adulților. Implicarea antrenorilor și dedicarea lor aduce mereu noi rezultate remarcabile!
Duminică 25 ianuarie 2026 a avut loc gala sporturilor în Tudela Navarra iar Vasile Toth a fost nominalizat ca cel mai bun antrenor tehnic pentru anul 2025 și a și obținut premiul!
”Anul trecut a fost unul foarte bun pentru clubul la care eu antrenez, am reușit mai bine de 20 de podiumuri în competiții sportive de nivel județean, național și internațional”
ne-a declarat Vasile Toth.
Te felicităm pe această cale pentru toate reușitele și de aici din Ocna Mureș, îți dorim pe viitor și mai multe reușite și premii pentru tine și echipa pe care o antrenezi!

