SÂNGEREANU ION – Poet, publicist, gazetar, profesor de liceu

S-a născut la 3 Noiembrie 1941 în Ocna Mureş într-o familie de minier. A parcurs şcolile din oraşul natal, inclusiv liceul, apoi Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1962-1967).

Între anii 1968-1974 a lucrat la cotidianul albaiulian „Unirea”, unde a ocupat şi funcţia de Secretar general de redacţie.  Apoi, a condus, în caliatate de director, Teatrul de păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia (1974-1989). A fost secretar de redacţie al ziarului „Ardealul” din Alba Iulia (1989-1990). În perioada 1992-1998 a activat în învăţământ, ca profesor de limba şi literatura română, în comuna Blandiana şi apoi la Alba Iulia.

A debutat cu versuri în revista clujeană „Tribuna”. Apoi, a colaborat la reviste şi gazete din oraşele Cluj-Napoca, Alba Iulia, Târgu Mureş, Timişoara: „Steaua”, „Tribuna”, „Vatra”, „Amfiteatru”, „Orizont”, „Ardealul”, „Unirea”, „Discobolul”, etc.

A fost prezent cu versuri în „Almanahul Judeţului Alba” (1972), în ediţiile anuarului literar „Poarta inimii” din Alba Iulia, în antologia „Noi vrem să ne unim cu ţara”, Alba Iulia (1978) şi în volumul colectiv de reportaje „Ţara dintre cetăţi şi râuri”, în Editura bucureşteană „Eminescu”, 1984.

            Cărţile personale de versuri, publicate de Ion Sângereanu sunt:

            – „Cu taxă inversă”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1973,

            – „Cenuşa verii”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977,

            – „Starea brumei”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985,

            – „Ieşirea din amurg”, Editura Bălgrad, Alba Iulia, 2002,

            – „Mi-e dor de Transilvania”, Editura Unirea, Alba-Iulia,2011 (volum postum).

            Pentru activitatea sa literară a fost ales membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Alba-Hunedoara.

O boală perseverentă l-a obligat să se pensioneze în 1998. A trecut în nefiinţă la 24 Ianuarie 2008 în oraşul natal.

Oraşele Ocna Mureş şi Alba Iulia cinstesc numele poetului. Astfel, Casa de Cultură din oraşul natal îi poartă numele. Consiliul Judeţean Alba, Primăria Ocna Mureş şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” organizează, începând din anul 2012, Concursul Naţional de Poezie „Ion Sângereanu”.

            Despre talentatul nostru poet au scris numeroşi alţi poeţi şi scriitori, în presă şi în prefaţa volumelor sale. Iată câteva dintre părerile acestora.

            „Intervalul de apariţie a cărţilor lui Ion Sângereanu este de 4-8-16 ani, ceea ce arată că nu avem de-a face cu un prolific, numărul volumelor oferite cititorului în trei decenii de către poet nefiind nicidecum al unui versificator; ultimul volum, „Ieşirea din amurg”, fiind, din nefericire, izvorât dintr-o mare suferinţă: dispariţia mamei şi a soţiei. Apoi, a contat mult scăderea acuităţii lui vizuale, ceea ce, pentru un cititor împătimit, este o povară imensă. Poetul mărturiseşte că ultima speranţă care i-a rămas este cartea cărţilor – Biblia, din care se luptă cu greu să recitească pentru a pătrunde tainele vieţii şi ale morţii, ale speranţei de a trece peste suferinţele fizice şi morale la care este supus…” (Oliviu Iacob, 2002).

            „Ion Sângereanu – hăruit literat al spaţiului transilvan, este un poet al neliniştilor lăuntrice şi al nostalgiilor revolute… Euterpe (muza poeziei lirice) i-a fost mereu călăuză… Eu – semnatarul acestor consemnări – îi închin nesfârşita mea cinstire pentru recoltele de vis pe care le-a adus ca ofrandă, pe durata a peste trei decenii, preţuitorilor culturii şi spiritualităţii ardelene… (Nicolae Dobra, 2004).

            „Poetul a fost privit în anii studenţiei ca speranţă a generaţiei sale, ca talent care va modifica traiectul poeziei române din acei ani, dar viaţa l-a „încarcerat” în lumea presei scrise la comandă, slujitoare de idealuri novice… A încercat şi poezia religioasă, după 1990, deşi seva puternică era poezia pământului transilvan cu eroii lui, cu istoriile dureroase, cu spaţiul paradisiac, cu figurile de sfinţi ale părinţilor, continuând filonul marilor scriitori transilvani… N-a avut ambiţii mari, n-a râvnit posturi, a rămas modest, fericit în situaţia-i de multe ori precară, împăcat cu condamnarea de „domiciliu forţat” în lumea presei… Când era vorba de poezie, judecata lui Ion Sângereanu avea puterea de axiomă. Toţi respectau talentul şi luciditatea sa, aducând profesionalism, marea generozitate de care era în stare, deşi mulţi îl judecau după grile greşite şi infame… Unul din oamenii scrisului care l-au preţuit şi înţeles în mod deosebit a fost Bădia. De câte ori venea la Alba Iulia, scriitorul Ion Lăcrănjan nu uita să se întâlnească în oraş sau la Oarda de Sus, la fratele Nicolae, cu poetul Ion Sângereanu şi alţi prieteni. Firi asemănătoare, care funcţionau pe aceeaşi lungime de undă ţărănească, ei nu-şi mai terminau poveştile, depănau ştiri, judecau lumea literară din Bucureşti, ştiau să apere valorile autentice ale literaturii române… A dus o viaţă mai mult sub semnul tragicului, deşi ar fi meritat o altă soartă. Mă gândesc că nu s-a simţit în largul său în această lume pe care a slujit-o şi, în acelaşi timp, a înjurat-o la zaiafeturile cu prietenii… Pentru cei care l-au cunoscut, el simboliza „omul condeiului”, ziarist priceput şi poet de mare talent, un adevărat stilist al metaforei, un cavaler rătăcitor prin lumea noastră, în care stiletul metaforei era temut şi lăudat. N-a lipsit mult să avem un mare poet fără operă sau, mai exact spus, cu opera pierdută, risipită, iar forţa poeziei sale s-o reconstituim din mărturisiri, din aprecierile celor care au avut cândva prilejul să asculte, să citească pe diverse foiţe de hârtie însăilările scânteietoare ale „fiului risipitor al poeziei” (Gheorghe Dăncilă, 2011).

                                                Întocmită de Nicolae Dobra, utilizând şi date culese din cărţile

                                    şi articolele scrise de Ion Mărgineanu şi Gheoghe Dăncilă