BAZIL MARIAN – 90 de ani de la naştere

S-a născut la 7 octombrie 1922 la Ocna Mureş (pe atunci Uioara), pe strada Digului, şi a învăţat de mic să joace fotbal pe maidanul din spatele grădinii (spre Colonia Soda). La 11 ani era deja legitimat la echipa locală de juniori Solvay, iar la 17 ani şi-a făcut debutul în primul eşalon, ca inter dreapta, în tricoul „Victoriei” Cluj.

După o scurtă trecere pe la „Mica” Brad, a ajuns în 1941 atacant la „Carmen” Bucureşti, echipa industriaşului Dumitru Mociorniţă, unde a fost coechipier cu Angelo Niculescu, Iuliu Barátky şi Nicolae Simatoc.

După ce echipa „Carmen” a fost desfiinţată abuziv, în 1947, Bazil Marian şi Valentin Stănescu au încercat să emigreze în Italia dar au fost prinşi pe vaporul cu care vroiau să fugă. Propunându-li-se ca, în locul intrării la puşcărie, să joace la o echipă muncitorească, au ajuns împreună în Giuleşti.

Bazil Marian i-a cucerit repede pe giuleşteni, principalele sale calităţi fiind tehnica perfectă de lovire a mingii şi driblingul. Avea un dribling ameţitor, cum nici azi nu se vede pe marile stadioane. Purta, intenţionat, chilot până sub genunchi astfel ca adversarul să nu vadă în ce direcţie se pregăteşte să ţâşnească. Reuşea să treacă în viteză pe lângă 4-5 adversari, ajungând astfel, deseori, faţă în faţă cu portarul. Şuta foarte tare de la distanţă; era cunoscut ca posesor al celui mai puternic şut din România fotbalistică a acelor vremuri, ceea ce i-a adus porecla "Bombradierul".

Idol al suporterilor din Giulesti, fostul atacant al alb-vişiniiilor i-a fermecat timp de şapte ani de zile pe spectatorii care veneau în Grant pentru fotbalul-spectacol al acelei perioade.

Prin anii ’50, el venea în concediu la Ocna Mureş şi uneori, cocoţat pe gardul grădinii de lângă maidanul de fotbal, ne dirija cum să jucăm. Poate vroia să descopere talente dar nu a fost să fie aşa. La acea vreme noi ştiam că şcoala este mai importantă decât fotbalul!

Bazil Marian a jucat în prima divizie 156 de meciuri şi a înscris 81 de goluri. Pentru echipa naţională a României, el a evoluat în 18 partide, ajungând căpitanul ei, şi a marcat două goluri. A rămas la Rapid până la 32 de ani, când şi-a agăţat ghetele în cui (1954).

Apoi a continuat la gruparea giuleşteană ca antrenor secund, timp de şase ani. După care şi-a început fructoasa carieră de antrenor principal. A trecut pe la Jiul Petroşani, Naţionala de tineret a României, FC Argeş, Farul şi Dinamo. În prima parte a anului 1967 a fost selecţioner al echipei naţionale.

În 1971 s-a întors în Giuleşti, devenind antrenor principal al Rapidului. Sub comanda sa formaţia "alb-vişinie" a câştigat Cupa României, după 30 de ani de la ultima performanţă similară. În continuare a reuşit un parcurs bun în Cupa UEFA, eliminând două echipe de top ale Europei: Napoli şi Legia Varşovia.

Spre bucuria mea (s-a nimerit să fiu la o specializare la Politehnica din Varşovia în toamna anului 1971!) am asistat la meciul tur al Rapidului cu Legia pe stadionul acesteia din urmă. Rapidul a pierdut meciul dar în final a câştigat grupa.

De la Rapid, Bazil Marian a plecat în 1973 în Algeria, unde a condus două echipe. După doi ani s-a reîntors la Rapid, unde a mai rămas timp de trei ani antrenor.

Începând din 1979 a activat ca antrenor federal, timp de zece ani, după care s-a pensionat.

''Ţin cu Rapid datorită lui Bazil Marian. Ce jucator fantastic, uimitor, nemaipomenit. Şi mai ţin cu Rapid din cauza culorii vişinii. O culoare incredibil de frumoasă”, spunea regretatul Florian Pittiş, despre una din cele mai renumite legende ale Grantului.

Eu l-am revăzut la Timişoara, prin anii ’60, într-un meci de „old-boys” între cele două formaţii ceferiste surori, din Bucureşti şi Timişoara, cândva fruntaşe ale primei divizii. Mai ştia să dribleze derutant, mai avea viteză, şuta bine şi purta acelasi tip de chilot de mascare a fentei ce urma (avea cam 39 de ani). A fost o încântare.

Adrian Epure scrie la 26 noiembrie 2011, în adevărul.ro:

În 1946, în tricoul echipei „Carmen”, Bazil Marian a reuşit faza carierei sale. „Carmen” a câştigat cu 6-0 disputa cu „Ciocanul” Bucureşti. La un moment dat, Bazil a scăpat singur spre poarta adversă, a driblat şi portarul, după care s-a aşezat cu fundul pe minge, cu mâna streaşină la ochi, căutându-şi parcă adversarii, înainte să împingă balonul în plasă.

„În tricoul Rapidului, „Bombardierul" a reuşit şi alte faze memorabile. La un meci cu CFR Timişoara, i-a dat un gol lui Pavlovici de la 18 metri. Balonul a rupt plasa. Întîlnirea a fost întreruptă mult timp, până ce arbitrul şi-a dat seama că plasa fusese perforată de şutul violent al lui Bazil. Portarul lui CFR Timişoara a recunoscut la final: – Cel mai bucuros că a fost gol sunt eu. Altfel, dacă şutul lui Marian m-ar fi izbit în plin, ajungeam direct la spital!”.

Fostul fotbalist şi antrenor al echipei Rapid, care a fost o mare glorie a fotbalului românesc, Bazil Marian, a decedat, în Ianuarie 2008, la vârsta de 85 de ani, după o lungă luptă cu sindromul Alzheimer. Este înmormântat la cimitirul Andronache din Bucureşti.

                                                            Mircea Aurel Ciugudean