Suntem şi pe:

Ocnamureseni

ŢITRUŞ ALEXANDRU – 90 de ani de la nasterea sa

Publicat

- 995 vizualizări

S-a născut în 1922, la Unirea, în apropiere de Ocna Mures, într-o familie modestă, cu 9 copii. A început sa cânte de la vârsta de 6 ani în grupul instrumental alcătuit din membrii familiei, pentru început la contrabas apoi la vioară.

A debutat la Radio Bucureşti la vârsta de 14 ani, O vreme, a fost angajat al Ansamblului “Doina” al Armatei din Bucureşti. Apoi, a revenit la Ocna Mureş. Cânta mult pe la nunţi în tot Ardealul, fiind astfel cunoscut şi apreciat de iubitorii de muzică ardelenească.  

Prin anul 1946 tânărul violonist Alexandru Ţitruş (la 24 de ani), devenit familist cu copii mici, a închiriat o căsuţă vis-à-vis de noi, pe fosta stradă Alexandru Şuluţiu din „Bosnia”. Aşa ne-am cunoscut mai bine. Venea la noi în vizită în serile libere şi ne cânta la vioară ceea ce le plăcea mai mult părinţilor mei: romanţe. În cele mai multe seri, Nea’ Sandu, cum i se zicea, cânta cu trupa lui la restaurantele din Ocna Mureş, pe atunci o frumoasă staţiune balneară, plină de oameni veniţi la tratament până şi din Bucureşti.

Între amintirile despre Nea’ Sandu rămân neşterse audierile programului său muzical, lângă o bere şi un grătar, la grădina de vară din parcul oraşului, unde, când i se cerea, interpreta extraordinar „Ciocârlia” noastră binecunoscută. Poate mulţi clienţi ai restaurantelor din Ocna veneau seara la o bere doar ca să-l asculte pe marele lăutar.

În perioada lui de glorie, prin 1863, s-a mutat la Cluj, a fost prim violonist în orchestra de muzică populară a Filarmonicii Transilvania” şi a înregistrat la Radio peste 30 de jocuri şi tot atâtea doine. Fără să aibă studii muzicale, dar fiind dotat cu o uimitoare măiestrie tehnică, a ridicat interpretarea muzicii populare la un înalt nivel artistic. A fost câştigătorul unui concurs lăutăresc de la Budapesta, unde a depăşit pe renumiţii lăutari unguri. Puteţi să citiţi despre el şi să ascultaţi piese în interpretarea lui, căutându-l pe Internet (Google, Vikipedia, Youtube).

Redau mai jos un fragment dintr-un material conceput de Maria Golban, realizatoare de emisiune, cercetătoare şi interpretă de folclor din Transilvania:

Fiind înzestrat cu talent desăvârşit, Alexandru Ţitrus a fost instrumentistul care a făcut vioara să râdă, dar şi să plângă. Aceste calităţi i-au deschis drumul spre colaborări cu dirijori celebri, printre care Radu Simion, Toni Iordache, dar şi cu orchestre renumite, alături de care a înregistrat succese remarcabile la toate concertele din ţară şi străinătate.

Pentru stilul de interpretare într-o manieră unică, cel puţin în zona folclorică a Transilvaniei, i-a fost decernat titlul de virtuoz al arcuşului. A fost considerat cel mai mare doinitor al viorii de pe Mureş şi Târnave. Casa de Discuri “Electrecord” i-a editat patru discuri  cu cele mai frumoase  melodii ardeleneşti.

Prezentarea lui de pe discurile LP realizate de Electrecord include următoarele aprecieri:

Este cel mai valoros violonist din Transilvania zilelor noastre. Arta sa la vioară ne dezvăluie, în afară de virtuozitatea sa prodigioasă, un ton clar şi cald, nuanţat într-o bogată paletă cromatică, prin alternarea sonorităţilor proprii diferitelor registre, jocul inflexiunilor modale şi diverse efecte sonore. În afară de toate acestea, se poate distinge în interpretarea sa o puternică viaţă interioară, materializată într-un impetuos proces de creaţie. Interpretarea lui Ţitruş este vie, activă, în spiritul folcloric cel mai autentic. El nu cântă niciodată o melodie în aceeaşi manieră: are întotdeauna ceva nou de spus, de adăugat, de modificat, de perfecţionat. Variaţiunile, atribut major al muzicii populare, sunt omniprezente.

În turneele din Elveţia, din anii 1973 şi 1975, cu orchestra „Românii Virtuoşi”, dirijată de Florian Economu, presa l-a denumit: „prestigiosul violonist”, „un veritabil fenomen muzical”, „cel mai extraordinar”, scriind că „ţine auditoriul într-o vrajă irezistibilă”. După turneele sale din Italia şi Franţa, Alexandru Ţitruş era botezat de presă drept „un Paganini al muzicii populare”!

Prin anii ’80, discurile Electrecord ale lui Nea’ Sandu se obţineau foarte greu, cu recomandare din partea familiei, de la unele magazine din Cluj (pe sub tejghea). Nu o voi uita pe Carmen, regretata sa fiică, ce mi-a facilitat obţinerea a trei dintre discurile maestrului, după ce i-am spus că ne cunoaştem de mici copii!

 Generaţia mea de ardeleni din judeţele Alba şi Cluj nu va lăsa să se stingă muzica celui cu care am fost contemporani. Eu nu-l voi uita, pentru că a însemnat mult în viaţa mea muzicală. Parcă mă acompania când cântam romanţe, parcă mă încuraja să fac ceea ce am făcut mai târziu, dojenindu-mă pentru eschivarea mea din copilărie. Mă urmăreşte chipul lui din tinereţe, al unui bărbat înalt ca un brad, asemănat de mine cu Eminescu, cu o ţinută întotdeauna impecabilă şi veşnic jovial cu cei din jur.

Când, în Mai 1989, s-a stins la Cluj, la vârsta de 67 de ani, a fost plâns de multă lume din Ardeal. Nu a reuşit să lase un urmaş din familie care să ducă mai departe măiestria arcuşului şi muzica ardelenească.

În 1996, Primăria oraşului Ocna-Mures a împlinit o datorie, acordându-i titlul de “Cetăţean de Onoare” – post mortem. Este posibil ca această decernare de titlu să fi luat în considerare propunerea mea din 1993, când mi s-a decernat mie titlul de Cetăţean de Onoare şi când am spus Primarului şi consilierilor prezenţi că nu aş fi dorit să primesc acest titlu înaintea lui Alexandru Ţitruş, pe care îl consideram (şi încă îl consider) cel mai valoros om din Ocna Mureş!

Mai târziu, de prin anul 2000, fiica lui, Maria Osoianu din Cluj, a început organizarea Festivalului Naţional „Alexandru Ţitruş”, la care se lansau tineri lăutari ce îndrăgeau muzica acestuia. Am asistat la două astfel de ediţii şi, cu bucurie, am constatat că vin din urmă tineri care pot continua binişor opera lui. Aşa m-am liniştit după dispariţia maestrului, a cărui muzică m-a însoţit în maşină pe toate drumurile lungi făcute în Europa.

El a avut totuşi urmaşi care au dovedit ce zestre muzicală avea întreaga familie Ţitruş. Fiul lui, cu acelaşi prenume, a terminat Conservatorul Gheorghe Dima din Cluj, clasa de percuţie, şi a evoluat, până la decesul prematur, la Opera din Cluj. Dar cea mai spectaculoasă carieră muzicală a realizat-o nepoata sa, Ioana Osoianu, absolventă a aceluiaşi conservator clujean, clasa de compoziţie şi dirijat, absolventă apoi a  clasei de pian la Trinity College of Music din London (2002), câştigătoare a numeroase premii internaţionale pentru interpretare la pian şi dirijare de orchestră. Este acum o cunoscută dirijoare de operă şi muzică clasică pe scene din toată lumea (London, Shanhai, New-York). Nu mulţi români au dirijat la Royal Opera Haus Covent Garden din London. Aflaţi mai multe despre Ioana Osoianu pe site-ul ei de pe Internet.

       În anul 2001 mi-am propus să compun cea de a doua romanţă a mea. Am scris mai întâi versurile despre marele lăutar şi despre refuzul meu de copil necopt de a mă lăsa învăţat să cânt la vioară. Povestea asta este adevărată. Am pus pe rime doar ceea ce am simţit şi trăit. Aşa s-au născut versurile romanţei dedicate lui Alexandru Ţitruş: „Zi-i Nea’ Sandule!”.

       Nu la mult timp după aceasta, am compus şi muzica pentru romanţă. Punctul culminant muzical al unei romanţe se găseşte de obicei în refren, la capătul acestuia. Acesta trebuia să fie aproape dramatic, să-l „doară” pe ascultător, să preia o parte din regretul care îmi producea mie o durere mare în acele momente. Am hotărât să fac un refren inspirat din muzica populară ardelenească, interpretată cu patimă de Nea’ Sandu. În final a rezultat un refren pe care, mai târziu, unii dintre prietenii mei l-au apreciat drept extraordinar!

       Concetăţeanul nostru, Eusebiu (Sebi) Ariesan, acum timişorean, a fost primul care a primit şi ascultat caseta cu romanţa „Zi-i Nea’ Sandule!”. Pentru el, măiestria lăutarului contemporan cu noi în copilărie şi tinereţe era bine cunoscută. El, ca şi mine, a trăit acele vremuri romantice şi avea amintiri frumoase despre Nea’ Sandu. Cred că nu puteam găsi un interpret mai potrivit pentru romanţa mea. Interpretarea a reuşit peste aşteptări! Sebi mi-a spus că romanţa are un dramatism anume.

Publicitate

Puteţi să ascultaţi această romanţă ataşată aici! 

Mircea Aurel Ciugudean – Zi-i Nea' Sandule!

 

       Prin anul 2003, a avut loc la Timişoara una dintre ediţiile concursului de interpretare vocală din muzica clasică, „Sabin Drăgoi”, al cărui juriu era încartiruit la Casa Universitarilor. În acele zile eu eram plecat din Timişoara. Pe la o oră imediat după prânz, am primit pe mobil un telefon de la fratele meu care mă credea în oraş şi mă chema urgent la Casa Universitarilor. Aflând situaţia, mi-a spus că i-a arătat partitura romanţei mele „Zi-i Nea’ Sandule!” domnului conferenţiar Mircea Sâmpetrean, de la conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj, care era şi solist la Opera clujeană. Acesta, fost prieten bun cu Alexandru Ţitruş înainte de dispariţia lui dintre noi, a fost foarte surprins şi încântat de descoperirea romanţei mele. A luat partitura şi a început să cânte în direct pentru colegii din juriu, la masa de prânz. Iar fratele meu a pus telefonul mobil la gura solistului ca să aud şi eu interpretarea.

       În primăvara anului 2004, participam cu soţia mea la Festivalul lăutăresc „Alexandru Ţitruş”, organizat de către una din fiicele marelui dispărut, Maria Osoianu, la Casa Armatei din Cluj. Invitaţia la festival ne-a fost făcută chiar de dânsa pentru că ne număram printre sponsori. Ba mai mult, insistasem pe lângă Primăria din Ocna Mureş să sponsorizeze şi ea festivalul organizat în memoria concetăţeanului lor.

       Întâlnirea cu Maria Osoianu a fost una scurtă, ea fiind ocupată cu toată organizarea. Am avut doar timpul să-i predau o casetă cu imprimarea romanţei dedicată tatălui său, interpretată magistral de Eusebiu Arieşan. Pe durata după-amiezii festivalului am tot sperat că ea va avea ideea de a o face auzită acolo, mai ales că existau pauze lungi. Dar nu a fost să fie aşa, şi romanţa mea nu s-a auzit la Cluj, unde maestrul şi-a trăit ultimii 26 de ani.

       Piesa „Zi-i Nea’ Sandule!” a fost prezentată în public o singură dată, în octombrie 2004 şi anume, în locul cel mai potrivit: acasă la Nea’ Sandu, adică în Ocna Mureş. Am fost invitat la inaugurarea Casei de Cultură şi, cu această ocazie, Sebi a interpretat cu multă afecţiune romanţa „Zi-i Nea’ Sandule!”, dedicată celui de al doilea cetăţean de onoare al oraşului, Alexandru Ţitruş. Iar succesul a fost deplin; eram la locul acţiunii, unde cei mai în vârstă îşi aminteau cu drag de marele dispărut.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                Mircea Aurel Ciugudean

                                                                                                (Extras din cartea „Drumul spre podium”)

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolele zilei

“La mulți ani!” la zi aniversară,  unui om dedicat muzicii

Publicat

Cu simț artistic, cu dragoste față de muzică și în special pentru munca de dirijor, doamna profesoară Eva Forika este exemplul ideal de urmat pentru dedicarea în profesie.

Cu peste 50 de ani prezență în viața școlii, a culturii, a  educației, coordonează încă două formațiuni corale, Corul Bisericii Reformate și Corul Doruleț.

De- a  lungul timpului, după orele de curs, ca profesor de muzică, a constituit multe coruri de elevi de la clasele primare, gimnazile și până la cele de liceu. Ce activități educative, culturale, ce spectacole a pus în scenă oferind publicului momente de neuitat!

A activat în ONG ASMEA, a colaborat cu persoane din Germania pentru finanțarea unui proiect bine primit în comunitatea din Uioara de Sus, proiect prin care copii din familii defavorizate au avut parte de îngrijire în multe planuri (hrană, îmbăcăminte, rechizite), dar și de activități educative, unde au învățat să comunice, să coloreze, să realizeze lucrușoare de mâna lor, să cânte, să redea mici spectacole de teatru muzical de păpuși pentru copii.

Doamna Forika a participat cu diferite coruri la manifestări artistice tematice în țară și în afară țării, unde totdeauna a performat, fiindu-i apreciată întreaga muncă. A fost profesor la Școala Generală din Unirea, la Școala din Cisteiu de Mureș, la Liceul Teoretic Petru Maior, la Școala Lucian Blaga, secția maghiară și secția română și la Colegiul Bethlen Gabor din Aiud.

Suntem recunoscători pentru formarea în plan muzical a atâtor copii și tineri din zona Ocna Mureș!

De aproape 20 de ani conduce Corul Doruleț, al cărui membru fondator este, alături de alți colegi, iubitori de muzică.

Un palmares bogat are cu acest cor, cu care a participat, ca dirijor, la spectacole, manifestari artistice, festivaluri în țară și în străinătate, fiind sprijinit financiar de Primăria orașului nostru.

A închegat o frumosă legătură între Corul Doruleț, Corul Reformat și Corul Astra din Campia Turzii, Corul Armonia din Turda, Corul Mihai Vodă din com. Mihai Viteazu. Participă cu Corul Doruleț la festivalurile organizate de dirijorii acestor coruri, realizând un schimb cultural de înaltă calitate.

Corul Doruleț este corul de care s-a ocupat cu perseverență ca dirijor, cu drag și bucurie, sub sloganul “Aducem bucurie prin muzică!”. Alături pe prof Levente Szoch, cu care colaborează foarte bine spre reușita corului, depășește momente critice de sănătate și continuă. Pentru toate spectcolele Casei de Cultură la care este invitat corul, pregătește cu conștiinciozitate piese corale adecvate temelor și momentelor respective.

A fost promotorul care a înscris și condus corul la festivaluri din Cehia (Praga), Polonia (Cracovia), Grecia (Salonic), Italia (Grado), Austria (Viena), Italia (Altă Pusteria), Ungaria (Hajduszoboszlo), Albania (Durres), Macedonia (Ohrid), Bulgaria (Sunny Beach), Croația (Selce). A purtat corul în capitale renumite, Praga, Viena, Tirana, Sofia, Budapesta; au traversat împreună Vltava, Dunărea, apele Veneției, Lacul Ohrid, Marea Egee, Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Adriatică, peste tot ducând spiritul cântecului românesc, la festivaluri folclorice sau mesajul colindului la festivaluri din perioda de Advent.

Cu sprijinul major al prof Levente Szoch și sub coordonarea doamnei Forika, corul a imprimat două CD uri. A pregătit piese corale în limba română, franceză, germană, maghiară, engleză și italiană. Din repertoriul bogat al corului Doruleț fac parte piese corale laice și religioase.

Cu energie, dinamism și responsabilitate, doamna Forika a organizat în comunitatea nostră, cu Corul Doruleț, colindul în a doua zi de Crăciun la bisericile din oraș, Româno-Catolică, Ortodoxă, Reformată și Greco-Catolică, dar și în a doua zi de Paști, susținând spiritul ecumenic.

Deși au fost momente când sănătatea nu i-a fost alături, cu multă implicare, inspirație și muncă neobosită, insuflând increrede și siguranță coriștilor, a inițiat de mulți ani desfășurarea unui concert coral de colinde în perioda Postului Crăciunului. În ultimii ani, acest concert se desfășoară în biserici ortodoxe, cu invitarea a cinci sau șase coruri, care dau valoare momentului, întregului concert, apreciat în orașul Ocna Mureș.

Toți cei care o cunoaștem o apreciem, o respectăm vrem ca viața să-i fie un portativ nesfârșit, cu acorduri line, armonioase, pe măsura întregii activități cultural-educative dedicate orașului Ocna Mureș!

La zi aniversară, îi dorim Doamnei muzicii ocnamuresene, profesor EVA FORIKA, ani mulți, sănătate, pace, bucurii, același suflet mare!

Președinte al Asociației Corale Doruleț,

                                                               Cărunta Elena

Citește mai departe

Articolele zilei

Mircea Aurel Ciugudean: profesor universitar, inventator în electronică, epigramist, scriitor și compozitor

Publicat

Despre ocnamureșanul nostru Mircea Aurel Ciugudean am mai scris aici și sunt sigur că mulți îl cunoașteți sau ați auzit de dânsul deși s-a stabilit la Timișoara de foarte mult timp. Nu a uitat orașul natal, multe biografii ale ocnamureșenilor prezentați aici pe Ocna Mureș Online fiind scrise chiar de domnul Ciugudean căruia îi mulțumim încă odată pentru bunăvoința de a împărtăși cu noi lucrările sale.

Un om neobosit, o personalitate a științei, dar și un bun scriitor sau compozitor de romanțe, mereu cu zâmbetul pe buze, continuă să se gândească la „ocnenii” lui, de data aceasta cu dorința de a-i fi citită ultima carte lansată, pe care o puteți răsfoi în subsolul acestui articol. Pentatlonul meu” se intitulează cartea și este o autobiografie împărțită în cinci capitole.

Autorul s-a născut în 1940 la Ocna Mureş, judeţul Alba, unde a terminat liceul şi unde, în 1993, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare. A absolvit  Facultatea de Electrotehnică din Timişoara în 1962 şi a devenit asistent în 1963. A avansat până la gradul de profesor (1990). Conduce doctorat în Electronică din 1993. A fost prodecan al facultăţii între 1987-1989. A fost primul decan al noii Facultăţi de Electronică şi Telecomunicaţii  între 1990-1992. A ocupat funcţia de Director de departament între 2000-2004. Şi-a încheiat cariera didactică în 2010, la Universitatea „Valahia” din „Capitala Romanţei”– Târgovişte.

            Ca şi cadru didactic a elaborat 5 cărţi în edituri şi 30 de manuale pentru studenţi precum şi 81 articole ştiinţifice, dintre care 8 în reviste din SUA, Anglia, Franţa, Grecia. A descoperit 65 noi circuite electronice şi a elaborat numeroase metode originale de proiectare pentru acestea. Deţine 6 brevete de invenţie. A efectuat cinci stagii de specializare în Franţa şi Anglia. Este Senior Member al societăţii de electronică IEEE-SUA.

            Romanţele le-a îndrăgit de mic copil, ascultându-şi părinţii, mari iubitori de romanţe, cu voci deosebite. A fost impresionat de frumuseţea acestora ascultând interpretarea lor la vioară de către marele lăutar al Ardealului, Alexandru Ţitruş, vecinul lui în acele timpuri. La 15 ani deţinea un caiet cu peste 100 texte de romanţe, din care ştia să cânte 80. Acest caiet s-a mai îmbogăţit pe parcurs iar în 1962, „Regina Romanţei”, Ioana Radu, i-a admirat munca şi i-a scris pe el un frumos autograf. Caietul se află ȋn Muzeul Romantei de la Târgovişte.

Începând din anul 2000, la 60 de ani şi fără să fi avut studii muzicale, dar „având romanţa în sânge”!, a descoperit întâmplător că poate compune romanţe. Prima dintre acestea a fost compusă în gând, pe tren, pe versuri proprii, scrise tot pe tren anterior, la drumuri plictisitoare între Timişoara şi Bucureşti. Apoi următoarele piese le-a compus cântându-le direct, în faţa casetofonului. Uneori o compoziţie i-a luat doar 20 de minute. Mai târziu a compus romanţe ca la pian, cu ajutorul calculatorului, învăţând să scrie şi partitura de solist. Astfel, alegându-şi cu grijă versurile, în primii 4 ani a adunat 16 compoziţii. În total, până în prezent, a compus 46 romanţe (din care 12 piese pe versuri proprii, 6 pe versurile poetului brăilean Ion Mustaţă iar 10 pe versurile lui Mihai Eminescu). Romanţele sale sunt considerate de către specialişti ca fiind foarte melodioase. A mai compus, încercându-şi priceperea, o frumoasă colindă, „Valsul Timişoarei”, „Marşul Timişoarei”, „Imnul istoric al Timişoarei”, „Imnul centenarului Politehnicii” (vezi site-ul: http://youtube/by maciugudean ), o piesă de muzică uşoară şi trei piese comice.

A concurat de opt ori la Festivalul Naţional al Romanţei „Crizantema de Aur”- Târgovişte, Secţia Creaţie de Romanţe, unde,  în 2007 (cu romanţa nr.18) şi în 2011 (cu romanţa nr.14), a câştigat Premiul III, obţinând astfel consacrarea. În 2017, la acelasi festival a câştigat un Premiu special iar ȋn 2019 – PREMIUL I.  Aceste romanţe, întitulate: „Scrisoare către mama”, „Nu se ştie niciodată!”, interpretate (voce şi pian) de Natalia Tudosie, „Dor”, interpretată de Eugenia Moise Niculae şi „Pe aceeaşi ulicioară” se pot găsi (video) pe site-ul de mai sus.

În 2010 a publicat romanul autobiografic „Drumul spre podium”, referitor la cariera sa muzicală şi participările la „Crizantema de Aur”. A editat apoi volumele II-V.

În anul 2014, printr-un act de mare curaj, a devenit organizatorul Festivalului Naţional de Romanţe – „Roze pe Bega” – de la Timişoara, care, în Septembrie 2019 a avut ediţia a cincea.

Colecţia de romanţe, disponibilă la compozitor, este destinată soliştilor, în vederea interpretării acestora. Ei pot solicita compozitorului partitura de pian+solist în gama dorită şi o probă a romanţei selectate spre interpretare, pe adresa de E-mail: maciugudean@gmail.com .

Citește mai departe

Articolele zilei

Vasile Toth din Ocna Mureș, antrenor la un club de patinaj de viteză în Spania

Publicat

Vasile Toth împreună cu doi elevi

Vasile Toth este șeful Clubului de patinaj viteză Tudela, Spania. Deși este un sport mai puțin cunoscut, sub coordonarea sa, clubul nu numai că și-a mărit numărul de membri, dar a și organizat, pentru al doilea an consecutiv, Trofeul orașului Tudela, a cărui ultimă ediție a reunit peste 160 de patinatori din toată zona de nord, punând Tudela pe harta patinajului regional.

Cine este Vasile Toth și cum a ajuns să practice acest sport

Mă numesc Vasile Toth (pentru prieteni și familie Loți), am fost elev la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” și Grupul Școlar de Chimie Industrială Ocna Mureș (Liceul Tehnlogic în prezent).

La 22 de ani am plecat în Spania, în Corella Navarra, un sat mic de 7000 de locuitori unde am început să lucrez în construcții, ca și barman în weekend. În 2009 m-am mutat în Tudela Navarra, un oraș de mai bine de 40.000 locuitori, din 2015 lucrez la o fabrică de nivel internațional, în departamentul de logistică. În 2009 am încep ca și voluntar la competiții de patinaj artistic și după ce am făcut un curs, sunt parte din grupul de arbitrii de patinaj artistic și patinaj de viteză aici în provincia Navarra.

Vasile Toth împreună cu arbitrii (al treilea de la dreapta la stânga, rândul de sus)

Iată ce scrie presa locală despre ocnamureșanul nostru:

Vasile Toth și Yasmina Jaraba: Duo-ul care impulsionează patinajul viteză în Tudela

Antrenorii Clubului de patinaj viteză din Tudela au reușit să dubleze numărul de patinatori și să consolideze un proiect sportiv în plină expansiune.

Clubul de patinaj viteză din Tudela este un exemplu al modului în care un sport, deși încă necunoscut pentru mulți, poate crește cu efort și dedicare. Prin munca antrenorilor săi și implicarea patinatorilor locali, acest club a reușit să se consolideze ca unul dintre cele mai promițătoare proiecte sportive din oraș.

Sub conducerea lui Vasile Toth și Yasmina Jaraba, Clubul de patinaj viteză din Tudela cunoaște un boom în rândurile sale, cu o participare din ce în ce mai mare atât a copiilor, cât și a adulților.

„Când am venit anul trecut, clubul avea în jur de 30 de patinatori. Astăzi, aproape am dublat această cifră, având în jur de 60”, spune Vasile, care a aterizat în Tudela în urmă cu 16 ani și de atunci a fost legat de lumea patinajului. Inițial implicat în patinajul artistic, Vasile a început să se implice în patinajul de viteză în urmă cu cinci ani, iar în urmă cu puțin mai mult de un an s-a alăturat clubului în calitate de antrenor.

„Am fost contactat de președintele clubului anul trecut pentru a vedea dacă aș putea ajuta ca antrenor și, desigur, am fost încântat să accept”, explică Vasile, care se ocupă și de organizarea evenimentelor și de găsirea sponsorilor. Eforturile sale și ale echipei sale au fost fundamentale în creșterea gradului de conștientizare a sportului în Tudela și în regiunea Ribera de Navarra.

Antrenamente și categorii

Antrenamentele clubului au loc la patinoarul municipal din Tudela, unde patinatorii au ocazia să își îmbunătățească tehnica și să se bucure de patinaj într-un mediu adecvat.

„Ne antrenăm marțea și joia de la 18:30 la 20:00 pentru toată lumea, iar lunea și miercurea pentru cei care concurează”, comentează Vasile. Aceste antrenamente sunt deschise tuturor vârstelor și nivelurilor, de la cei mai mici, care pot începe de la vârsta de patru ani, până la adulți.

În prezent, clubul a reușit să acopere o gamă largă de categorii, dar există încă un proiect în curs de desfășurare pentru a încorpora o nouă categorie: categoria masters. „Ne-am dori să includem această categorie. Am primit deja mai multe cereri de la persoane de peste 40 de ani, iar la ultimul Trofeo Ciudad de Tudela am avut concurenți la această categorie”, explică Vasile.

Trofeul orașului Tudela

Una dintre cele mai mari realizări ale clubului a fost celebrarea recentă a celei de-a doua ediții a Trofeului orașului Tudela. Acest eveniment a reunit peste 160 de skateri din tot nordul Spaniei. „Anul acesta am avut un răspuns foarte bun, în ciuda faptului că a coincis cu o Cupă Europeană în Gijón”, spune Vasile.

Succesul nu a fost doar organizatoric, ci și sportiv, clubul din Tudela reușind să urce pe podium la mai multe categorii. „Am obținut cinci trofee, printre care cel al unei fetițe de cinci ani la categoria mini și altele la categoriile pre-benjamin (2), benjamin și seniori”, adaugă mândru Vasile.

Evenimentul s-a remarcat și prin participarea patinatorilor din afara orașului Tudela, ceea ce este un mare succes pentru un club mic. „Atragerea de patinatori din afară este o mare realizare pentru noi. Cluburilor din Pamplona, Zaragoza și Huesca le este greu să călătorească, sunt obișnuiți să concureze acasă, dar odată ce au venit, s-au simțit foarte bine și ne-au mulțumit pentru organizare și atmosferă”, explică el.

Un sport de descoperit

Patinajul viteză este încă un sport puțin cunoscut în multe părți ale Spaniei, iar Tudela nu face excepție. „Este un sport invizibil pentru mulți oameni. Sunt mulți oameni care nu știu că există”, recunoaște Vasile.

Pentru a da vizibilitate sportului, clubul lucrează intens pe rețelele de socializare, unde raportează activitățile și evenimentele pe care le organizează. „Facem foarte mult networking pentru ca oamenii să știe că suntem aici. Mulți dintre noii patinatori au aflat despre club prin intermediul rețelelor sociale”, spune el.

Perseverență, determinare și ambiție

Vasile a început de jos, a muncit neîncetat din 2009 și în prezent conduce un club de patinaj de viteză care câștigă constant noi skateri, reușeste să implice copiii în acest sport mai puțin cunoscut și practicat la nivel mondial și obține titluri după titluri. E o performanță ce trebuie recunoscută și de aici de acasă. Felicitări de aici din Ocna Mureș!

Vasile Toth nu a uitat de orășelul din care a plecat

Tudela pentru mine e casa mea, nu am să uit însă de unde am plecat și revin cu drag la Ocna Mureș în vacanță. În timpul liber mă dedic la sport, îmi place să alerg și în fiecare an fac un semimaraton de șosea și un semimaraton montan, unde mă bucur ca un băiețel.

Acum cu ocazia Sărbătorilor Pascale vă urez tuturor Sărbători fericite!” Vasile Toth

Citește mai departe

Ocnamureseni

Frânturi de amintiri despre EMIL MARCU

Publicat

Pentru a te revendica drept fiu al orașului Ocna Mureș, este suficient ca acolo unde te conduc pașii destinului, să-ți reprezinți cu demnitate originile – familia și locul din care ai plecat.

La începutul acestei luni, octombrie 2022, Emil Marcu, al doilea din cei 4 copii ai fotografului Emil Marcu și șotia sa Ana, ar fi împlinit 84 de ani.

Era din generația lui Sebi Arieșan, Ciungan și Bâscă – fotbalistul (din str. Memorandului), Marius Curta (fiul avocatului din str. Iorga), Aurel Onac (din str. Avram Iancu), Gicu Sângerean (inginer la fabrica de armament din Cugir).

Câțiva dintre cei amintiți formau un grup la care se lipea Nicușor, următorul dintre frații mei. Era un grup de tineri cu spiritul liber, neîngrădit de regim, un grup care hoinărea prin Munții Apuseni, dormind sub cerul liber pe malul râului Iara și îngropând în locuri speciale câte o sticlă cu un bilet cu numele lor, al călătorilor-hoinari: una dintre aceste mărturii ar trebui să se afle lângă Crucea Secuiului (amintire evocată de Nicu Marcu).

Emil Marcu, fratele mai mare era un bărbat frumos – pentru fete, de-a dreptul,  cavaler. Avea auz muzical rafinat, cânta la vioara, mandolină, acordeon și muzicuță. Vocea lui de tenor se integra armonios în grupul tinerilor din care făceam și eu parte, care intonam « Tatăl Nostru » pe mai multe voci, la Biserica greco-catolică din orășelul nostru.

Inteligența lui Emil, dublată de perspicacitate, îi aduceau aprecierea profesorilor (distinsa Elvira Lucaci, exigenta Melania Iacob) care îi lăudau și scrisul organizat, caligrafic, foarte îngrijit.

Într-una din veri, povestește fratele Nicu, la scăldatul în Mureș, Emil, l-a salvat de la înec pe profesorul Colceru, pe atunci și director al școlii.

Emil avea și darul vorbirii argumentate, mai ales în apărarea adevărului, a drepturilor sale și a celor din jur. Conversațiile pline de vervă erau marca prezenței lui ca inginer-organizator în șantiere din țară, ultimul, cel de la Mintia, în aprecierea superiorilor de la București și a echipelor cu care lucra. Și-a întemeiat o familie pe care a iubit-o până la sacrificiu.

În familia noastră de la Ocna Mureș, cât mai eram lângă părinți, el îndeplinea rolul de consilier în decizii de tot felul. Prin recomandarea lui, m-am bucurat și eu de împlinirea unei dorințe pentru care adunam bani în pușculiță: să îmi cumpăr cu 60 de lei (care erau mulți bani pe atunci) prin serviciul « Cartea prin poștă », Dicționarul limbii române. Nu au lipsit dezbaterile în care contraargumentul « nu știi vorbi românește fără dicționar ? » a trebuit demontat cu răbdare.

Așa mi-l amintesc acum pe fratele meu mai mare: cu un profil semeț de om curajos, un veritabil avocat – apărător al celor mici ori slabi, fără putere.

Caldă amintire și prețuire, de la:

Mia (Marcu) Dipșe (sora mai mică),

Nicușor, (fratele) și

Ionuț Dipșe (nepot de soră)

Octombrie 2022

Citește mai departe

Ocnamureseni

Gheorghe Vinţan

Publicat

(Ocna Mureş, 6 ianuarie 1948), este în prezent preşedintele Asociaţiei Culturale„Juan Ramón Jiménez y Lucian Blaga”, din Alcalá de Henares şi membru fondator al Uniunii „Lucian Blaga”, a scriitorilor şi artiştilor români în Spania, la care se adaugă şi prezenţa lui activă în cadrul Asociaţiei Scriitorilor din Madrid. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Mureş.

            Între anii 2000 şi 2007, a studiat Historia Spaniei la cursurile organizate în cadrul Facultăţii de Filozofie şi Litere de pe lângă Universitatea din Alcalá de Henares din Comunitatea Madridului.

           Preocupat de Istoria ţării în care a hotărât să trăiască, a început să traducă în româneşte din operele unor autori spanioli, dar şi din a celor din ţara lui natală. Amintim aici autorii pe care i-a îndrăgit cel mai mult şi pe care i-a tradus sau publicat şi în ediţii bilingve româno-spaniole şi invers, printre ei numărându-se: Antonio Domínguez Ortiz cu, SPANIA, trei milenii de istorie, apoi o seamă de ediţii ale marilor poeţi, unul spaniol şi altul român: Juan Ramón Jiménez şi Lucian Blaga, ale căror opere literare au intrat în circuitul lecturilor din ambele ţări. În fiecare an de când trăieşte pe plaiurile însoritei Peninsule Iberice, a iniţiat şi condus la 15 ianuarie, aniversarea naşterii marelui nostru poet naţional, Mihai Eminescu, fiindu-i aproape pictorul botoşănean Ioan Oniciuc, născut în comuna Corni, în atelierul căruia s-au desfăşurat cele mai frumoase seri de poezie şi omagieri eminesciene.

            Între cele cincisprezece cărţi scrise şi publicate de Gheorghe Vinţan în timpul vieţii sale, petrecută în Spania, se găsesc: o ediţie bilingvă Apulum et Complutum, iar după propria lui părere şi dorinţă, aceasta, dar nu şi ultima: JUAN CARLOS I, regele Spaniei;o carte care în conţinutul ei, a încercat să ne dezvăluie cu lux de amănunte numeroasele evenimente petrecute în frământata Istorie a Spaniei începând cu sfârşitul secolului al XVII-lea şi până în acest secol al XXI-lea în care trăim azi. Amândouă aceste cărţi au văzut lumina zilei cu sprijinul editurii ARDEALUL, din Târgu Mureş, iar celelalte cărţi, ce poartă titluri semnificative preocupărilor lui, le vom prezenta în continuare: POEZIA, ornamentul sfânt al sufletului cu SUMERUL BABILONIA şi ASIRIA, au apărut la editura BĂLGRAD, din Alba Iulia, apoi la editura CASA CĂRŢII DE ŞTIINŢĂ, au fost publicate, Primăvara adentro – Înăuntrul primăverii ediţie de antologie bilingvă româno-spaniolă din poezia lui Juan Ramón Jiménez, Premiul Nobel pentru literatură în 1956; SPANIA, trei milenii de istorie, o traducere după acelaşi titlu a cărţii marelui istoric Antonio Domínguez Ortiz; JUAN RAMÓN JIMÉNEZ / Viaţa. Antologie poetică; ÎN MAREA TRECERE – EN EL GRAN PASO, o detaliată biografie urmată de o antologie poetică, bilingve, româno-spanilă despre cel care a fost marele poet, filozof, dramaturg şi diplomat, LUCIAN BLAGA; ORIGINI COMUNE HISPANO-ROMÂNE, lucrare istorică editată împreună cu prof. Dr. Jaime de Caso Zuriaga,de la Universitatea din Alcalá de Henares – Spania şi prof. Dr. Vasile Moga, ex director al Muzeului Unirii din Alba Iulia şi tot la Cluj-Napoca, opera juanramoniană de căpătâi, PLATERO ŞI EU, ediţie în limba română conţinând toate capitolele publicate de autor în timpul vieţii; la editura madrilenă CERSA, îi apare primul volum, POEMAS EN ESPAÑOL, cu o prefaţă de prof. Dr. Juan Francisco Peña Martín, de la Centrul de Studii Cervantine.

       Întorcându-ne la preocuparea de bază a poetului Gheorghe Vinţan, ne rămâne doar să spunem cu deosebit respect cât s-a dedicat muncii de traducător, pe lângă cea în care şi-a scris şi publicat propriile lui gânduri şi idei. Sub acest aspect amintim aici că toate aceste cărţi fac parte din COLECŢIA HISPANICA, de el însuşi creată şi sponsorizată, iar pentru o mai reală valorificare a relaţiilor culturale româno-spaniole, tot el a pus bazele primei reviste DACICA-LATINITAS, ce apare la Madrid, de factură bilingvă cu un profil de literatură, istorie, filozofie, sociologie şi artă, la care până în prezent au colaborat o seamă de profesori universitari pe domenii de specialitate, precum şi prozatori şi poeţi din lumea hispano-română.

       Cu sprijinul editurii ieşene, ARS-LONGA, a reuşit să publice până în prezent o parte din proiectul de traduceri din opera genialului andaluz, Juan Ramón Jiménez: OPERE I / Jurnalul unui poet recent căsătorit; OPERE II şi III / Elegii şi Piatră şi cer; OPERE IV şi V / Balade de primăvară şi Frunzele verzi (Uitări) care au fost urmate tot de o altă ediţie bilingvă româno-spaniolă: POEZII ALESE – POESÍA REUNIDA, la editura ARDEALUL din Tg. Mureş a poetului spaniol Antonio Ramírez Almanza, un bun prieten şi important colaborator al poetului Gheorghe Vinţan. În anul ce a trecut la aceeaşi editură ARDEALUL, sub îndrumarea prof. Dr. Eugeniu Nistor, directorul editurii reuşeşte să publice într-o ediţie bilingvă PLATERO Y YO/PLATERO ŞI EU, opera care i-a adus poetului spaniol Juan Ramón Jiménez, mult aşteptatul dar şi meritatul Premiu Nobel, pentru care a fost propus şi poetul nostru Lucian Blaga, dar nesusţinut de regimul instaurat în ţară după cel de al II-lea Război Mondial.

Citește mai departe