” Elitele ” româneşti de pe fotografia Centenarului Marii Uniri

Evenimentele ce se petrec în societatea româneasca din ultimele luni, pe tema încercarilor repetate ale guvernului PSD de a depenaliza diferite nivele si epoci de coruptie din trecutul recent al României, pun în lumina chestiunea fundamentala a ceea ce este si ce reprezinta statul român în epoca mondializarii galopante si a unei Uniuni Europene la ceas de criza existentiala profunda. In tot acest timp, oamenii nostri politici nu scapa nici o ocazie de a ne aminti ca ei adopta anumite pozitii sau acte în ideea centenarului Marii Uniri ce va fi sarbatorit la 1 decembrie 2018. Dar, si mai interesant ar fi sa aplicam în practica vorbele lor si sa vedem « ce iese » din confruntarea spuselor lor cu realitatea. Rezultatul acestui exercitiu intelectual este definit cel mai bine de catre expresia franceza « avoir froid dans le dos »…
 

Cum poate oare bunul simt popular ce exista ascuns în fiecare dintre noi sa suporte atâta mârlanie si atâta insulta intelectuala din partea unor oameni « politici » de nimic ce au uitat demult de ideea de interes general în profitul aceleia de interes clanic ? Evenimentele din ultimele saptamâni au venit sa ne reaminteasca, dureros de adevarat, ca România este guvernata, mai mult ca niciodata în acest moment, de niste oameni care înainte de ’89 ar fi avut un profil tip ideal pentru a sta în fata unui pluton de executie pentru motive de coruptie sau pe tema « ilicitului » iar, în anii ’40, ar fi avut acelasi destin doar sansele pentru o astfel de soarta fiind multiplicate cu un milion !

(1°) Partidele politice, istorice sau nu, nu au o utilitate sociala demna de acest nume decât în momentul în care sunt capabile sa aduca în fata, prin intermediul unei politici de cadre bine definite si prin procesul electoral, oameni integrii, bine pregatiti profesional si care sunt mânati în lupta de o idee mareata despre ceea ce înseamna România ca si entitate umanoida. De ce vrem noi sa fim împreuna si pentru ce, pentru cine ? Restul sunt strategii de clan, grupuri infractionale mai mult sau mai putin organizate, o suma de interese private ce încearca sa se reproduca fizic într-un Parlament al României golit de sens. Partidele politice din România de azi au transformat Parlamentul într-o forma fara fond ce-si pierde energiile în comisii parlamentare ipotetice si în audiente « bidon » ce nu servesc la nimic altceva decât la pierderea unui timp pretios în mod organizat asta în timp ce bogatiile subsolului tarii iau calea pribegiei iar padurile patriei au învatat deja pe de rost drumul spre Austria. Se fac comisii parlamentare pentru studierea corectitudinii de la alegerile din 2009 ca si cum ne facem ca nu stim ca toate cele de dinaintea lor au fost « tomnite » într-o masura mai mica sau mai mare. Guvernantii României de azi sunt la limita absurdului cu astfel de masuri si n-ar mai mira pe nimeni sa vina si sa ne spuna ca cele mai corecte alegeri din România post-decembrista au fost cele din duminica orbului, faimoasa data de 20 mai 1990. Cum se mai pot uita azi într-o oglinda guvernantii PSD dupa încercarile lor repetate de a ucide ideea de justitie si de merit în societatea româneasca ? Cum mai poate PNL-ul sa mai ceara un singur vot de la un votant indecis când ei au facut ce au facut cu candidatii lor fantoma de la alegerile locale din Bucuresti sau când nu vin la comisia juridica din Senat în ziua în care se voteaza amendamentele PSD-ului pe tema amnistierii coruptilor ? Pâna la urma, cei ce aveau cu adevarat dreptate pe aceasta tema erau Octavian Paler si pesimismul sau incurabil de acum 20 de ani sau Corneliu Coposu în faimosul sau discurs de la 1 decembrie 1990 de la Alba Iulia înconjurat fiind pe estrada de toata pleava comunistoida a epocii. Astazi înca, este impresionant de revazut cum martirul puscariilor comuniste era fluierat de catre « oamenii muncii » din judetul Alba în acel moment solemn, cum Iliescu si gasca lui de nepamânteni îi jucau pe marii împaciuitori ai neamului de la tribuna dar cum, fara sa cada în acea capcana imonda ce îi era întinsa de catre fostii lui calai, batrânul Coposu tragea adânc aer în piept si, sub un val de insulte, le spunea românilor exact ceea ce va urma în urmatorii 25 de ani atunci când vor fi condusi de catre FSN si pe stânga si pe dreapta esichierului politic. Adica de catre fosta Securitate si de catre copiii si nepotii ei ce îsi vor fi împartit economic tara, halca cu halca. Suntem acum în momentul în care copiii si nepotii Securitatii de altadata încearca, din Parlament, sa protejeze agoniseala acumulata de catre ei si parintii lor prin jaf, de mai bine de 25 de ani, si sa o puna la adapost pentru generatiile urmatoare. Iar generatia urmatoare este deja în pregatire, în dauna interesului de tara, în dauna saracului si a « mijlocasului » român pe care mondializarea neoliberala salbatica i-a aruncat la munca în negura strainatatii si a pribegiei.

(2°) In conditiile în care viata politica si fortele în prezenta se redefinesc de maniera extrem de agresiva peste tot în lume, ce facem noi românii pentru a întelege si a ne adapta la mersul istoriei ? USA au un tip de presedinte izolationist si populist pe care nu l-au mai avut de peste 100 de ani si care iese din orice tipar cunoscut pentru un om politic dar care are înca privilegiul de a fi cel mai puternic om de pe planeta. Rusia a dovedit, sub Putin, ca nu mai are nici o limita globala în afara de cerul albastru (et encore !) dar, mai ales, ca este în plin proces de recâstigare a prestigiului sau de mare putere imperiala pierdut în ultimele decenii. Sunt tari emergente ce au politici globale foarte agresive cum ar fi China, Brazilia, India, etc. Uniunea Europeana pare sa fi atins plafonul sau de sticla în materie institutionala, cel ce dovedeste în fiecare clipa ca ea este o idee fabuloasa « pe hârtie » dar care se prabuseste pe zi ce trece sub greutatea micimii sale politice. Nu exista uniune politica în Europa, nu exista o uniune europeana de aparare, nu exista o constiinta europeana comuna între greci, germani, letoni sau francezi, nu exista politici publice de solidaritate europeana… In schimb, am ramas doar cu o « uniune » în care moneda comuna euro este o constructie imperfecta si fara comanda politica unitara, o uniune ce functioneaza la perfectie pentru banci si minoritari financiare dar care continua sa stimuleze concurenta fiscala iresponsabila între diferitele state componente si declasarea sociala a celor ce se gasesc la baza piramidei productive. Starea aceasta a lucrurilor nu poate produce decât frustrare sociala, vot extremist în Grecia, Franta, Olanda, Ungaria sau Brexit, iar directia spre care se îndreapta lucrurile, încet, încet, nu poate fi alta decât un climat prerevolutionar de genul celui din Franta anului 1789. Ori, în tot acest timp, cu ce se ocupa artistii nostri din Parlamentul României ? Cu adaptarea tarii la aceste realitati geopolitice complet noi ? Nicidecum ! Grija lor principala este aceea de a salva capitalul fizic si financiar acumulat din rapt de catre generatia lor, prin jefuirea sistematica a României din ultimele decenii, în asa fel încât el sa poata fi « albit » si sa poata astfel profita generatiei viitoare pe care ei însisi o vor produce. Acesta este rolul si finalitatea tuturor încercarilor PSD-iste din ultimele luni de a depenaliza infractiuni, de a gratia corupti, de a redefini infractiuni sau de a produce coduri penale mai favorabile. Ori, aceasta fratie a cozilor de topor nu poate fi sparta, pusa pe jos, decât de catre constiinta populara ca România este ceva superior si ce ne depaseste pe toti, ceva nu numai material dar si, mai ales, imaterial transmis prin gene de catre parintii si stramosii nostri, si deci de taria de a iesi în strada si de a spune « STOP » felului în care ne este insultata zilnic inteligenta prin calcarea în picioare a ceea ce suntem în profunzimea sufletului nostru. Intr-o tara normala, aceste lucruri ar fi trebuit sa fie reglate în Parlament si, mai înainte de asta, de catre partidele politice prin politica lor de cadre bine definita. In România de azi însa, Parlamentul este doar o forma lipsita de continut tocmai din cauza faptului ca el este populat la nivel de masa critica de catre vânzatori de detaliu dar care nu au nici cea mai mica viziune politica globala despre ceea ce ar trebui sa fie, sa însemne, sau sa vrea România în actualul context european si mondial.

(3°) O tara adevarata înseamna educatie, înseamna sanatate, justitie, cultura si investitii în infrastructuri si în oameni. O tara înseamna crearea de solidaritate si de respect între generatii. O tara ce vrea sa traiasca trebuie sa-si defineasca si sa respecte un ideal comun ce nu trebuie sa se îndeparteze prea mult de la respectul pentru oameni si de la drepturile naturale de care acestia se bucura de la Dumnezeu. Ori, ce face România noastra de azi ? Suntem într-o scadere demografica teribila pe teritoriul national, avem o emigratie de 4 milioane de suflete, avem o datorie externa cum tara nu a mai avut vreodata, avem legi date cu dedicatie si care se aplica 2-3 zile, câteodata, avem un deficit de investitii tinut la un nivel criminal de catre toti guvernantii succesivi de dupa 1989 iar, în tot acest timp, ceea ce îi mâna în lupta pe vulturii PSD-isti este dezincriminarea abuzului în serviciu, gratierea faptelor de coruptie sau alte « lucruri importante » din aceeasi vena. Ridicolul nu este prea departe iar, pentru îndreptarea acestei stari de lucruri este nevoie de politici publice, politici ce nu vor putea aparea acum… din lipsa de timp si de energie ai celor ce ar trebui sa guverneze pentru salvgardarea interesului general. Cum se poate iesi demn dintr-o astfel de situatie si folosind doar armele democratiei ? Pur si simplu este imposibil ! De ce ? Ei bine, din cauza faptului ca, în conceptia general admisa, democratie înseamna alegeri, la o anumita cadenta de timp, iar lucrurile ar trebui reglate atunci si doar în acest mod. Ori, ce faci cu un partid ce câstiga alegerile si, imediat dupa aceea, se apuca sa faca exact contrariul a ceea ce a promis în campania electorala doar mizând pe faptul ca oricum mai are patru ani înainte si, în tot acest rastimp, lumea mai uita iar lucrurile pot reveni în favoarea sa la un moment dat ? Aici democratia este luata ostatica pentru ca singurele arme contrare posibile sunt reactia societatii civile (daca ea exista), asteptatul alegerilor viitoare (si sperând ca cei ce se afla la guvernare nu vor folosi prea mult resursele statului pentru a se reproduce cu orice risc si cu orice pret !) sau revolutia. Aici se afla societatea româneasca de azi din punct de vedere intelectual, moral, politic. Serban Nicolae, Iordache, Bacalbasa, Nicolicea, Dragnea, Gabi Oprea, Victor Ponta, Tariceanu, Basescu, Olguta Vasilescu, Alina Gorghiu, Petrica Daea, Busoi, Firea, etc… Oamenii acestia « reprezinta » România de azi si, în acelasi timp, calca în picioare în fiecare moment aspiratiile spre normalitate europeana ale cetatenilor ei ! Românii se simt insultati în fiecare secunda în care ei apar pe televizoare tocmai datorita faptului ca cetatenii de azi sunt mai conectati la lume mai mult decât oricând în istoria lor anterioara si au termene de comparatie pertinente.

Cei citati mai sus reprezinta doar o mica parte a parlamentarilor români de dupa 1989 care au aliat oportunismul politic cu lipsa oricarei reflectiuni ideologice adevarate privind angajamentul lor politic. Numarul parlamentarilor români ce au avut la activ cel putin o « migratie » politica de la un partid la altul este indecent de mare iar asta spune totul despre ceea ce îi mâna pe ei în lupta cu adevarat. Dar, pe de alta parte, ce partid mai face azi reflectiuni ideologice în România ? Iar, daca ar face asta cu adevarat, în ce masura ar aplica rezultatele acestui exercitiu intelectual la baza sa electorala si, mai ales, ce criterii obiective si-ar fixa pentru a-si selecta oamenii reprezentativi si pentru a-si reînnoi periodic baza de cadre ? Cum îsi vizeaza azi un partid liberal electoratul si ce liberalism îi vinde el acestuia din urma ? Un liberalism industrial, ce a construit România moderna, dar aflat azi sub tirul mondializarii si deci dificil de tinut în România pentru ca asta ar implica o reindustrializare a tarii sau un neoliberalism financiar, ce a provocat multe dintre crizele economice de dupa anii ’80 datorita deregularilor nationale succesive si care are ca si principala caracteristica exfiltrarea marjelor fiscale dintr-o tara, prin intermediul multinationalelor si prin tot felul de artificii fiscale ori financiare ? Cum se pozitioneaza un partid liberal din România pe teme societale clivante cum ar fi familia traditionala (sau nu !) si, mai ales, cum face el pentru a-si largi baza electorala în satul românesc de azi ce nu si-a revenit niciodata din pogromul colectivizarii comuniste, asta cum mici exceptii notabile în zonele necolectivizate de la munte sau din Ardeal ? De asemenea, cum reactioneaza un partid social-democrat adevarat la aceste subiecte de societate si, mai ales, cum se pozitioneaza acesta pe subiectul fierbinte al unei justitii independente ? Care este reflectiunea ideologica a PSD-ului pe tema mondializarii neoliberale, a terorismului islamist, a apartenentei României la UE, a rolului tarii noastre în astfel de structuri ? Cum vede PSD-ul ameliorarea relatiilor României cu Rusia, cum reactioneaza social-democratia româneasca la faptul ca « tatucul » Ion Iliescu este înca în libertate iar dosarele revolutiei si ale mineriadelor sunt înca nejudecate ? In fine, cum se raporteaza concret si în fapte PSD-ul la statul de drept unidirectional din epoca Basescu si, mai ales, cum crede el ca trebuie îndreptate derivele acestei epoci careia îi descoperim abuzul si goliciunea pe zi ce trece ? Subiectele acestea se impun cu precadere PSD-ului pentru ca el este la guvernare, are majoritatea în Parlament si, daca ar avea reactii logice si nu clanice, ar putea rezolva definitiv aceste lucruri în spiritul unui progres pentru tara româneasca. Cum se pozitioneaza TOATE partidele din România fata de Constitutia strâmba din 1991 care, dincolo de faptul ca este incompleta sau imperfecta pe multe subiecte, impune « definitiv » României forma de guvernamânt a republicii si asta doar pentru ca asa a vrut un criminal notoriu, pe numele sau Ion Iliescu, si gasca de cadre de partid si de securitate ce-l înconjura la televiziune pe 22 decembrie 1989 ? Câti « presedinti » a avut România, vreo 2000 de ani, înainte de venirea comunistilor la putere si unde este azi suveranitatea poporului român, ce descinde direct de la Dumnezeu, daca ea nu se poate exercita pe un subiect atât de sensibil pe motiv ca acest lucru ar fi interzis de catre Constitutia tarii, ea însasi fiind scrisa într-un context post-revolutionar ? Daca toate partidele din România ar avea reactii logice pe aceste chestiuni, o politica de cadre bine stabilita în functie de reflectiunea ideologica avuta anterior si de baza electorala pe care o vizeaza, multe dintre problemele insolubile ale României de azi ar fi rezolvate de la sine si în foarte scurt timp tocmai datorita faptului ca rezultatul unei politici publice depinde în mare masura de calitatea oamenilor ce o încarneaza. Când ai experienta a ceea ce se întâmpla bine la altii ai vrea sa reproduci asta si în tara ta dar, surpriza, acolo ai de luptat cu clanuri ce au nu numai obiceiuri dar si structuri medievale de aparare a unor interese private contrare interesului general. Acolo si atunci începe disperarea, furia, vointa de « a te tot duce » si de a-ti lua lumea în cap desi asta nu este cea mai buna solutie. Din fericire, exista speranta si ea vine atunci când ne asteptam mai putin la asta…

(4°) Speranta vine de la alegerile din Franta. In conditiile în care Franta era sub tirul încrucisat al propriei sale extreme drepte, pe de o parte, si al Brexitului, al Rusiei si a lui Trump, pe de alta parte, acest popor a avut o reactie uluitoare de popor european educat si cu o înalta constiinta politica alegând în fruntea sa pe cel mai tânar si proeuropean sef de stat de la Napoléon Bonaparte încoace. Dupa ani întregi de crispare europeana, alegerile din Franta au reusit sa faca soarele sa rasara din nou pe cerul Europei. Exista speranta pentru un viitor comun al tuturor popoarelor europene iar asta valoreaza cât tot aurul din lume acum, în climatul de criza institutionala în care suntem de mai bine de un deceniu. Dar ce fac elitele noastre pentru a se adapta lumii în care traiesc si unde ele pretind ca reprezinta România ? Deocamdata voteaza corupti, încearca sa gratieze infractiuni si corupti si insulta România de acolo de unde ar trebui sa o apere cu pretul vietii : din Parlamentul României. Felul în care « iese » pe piata informatiei arhiva SIPA si felul în care subiectul este gestionat de catre liderii politici ai zilei nu pot provoca decât o reflectiune : România de dupa 1945 a fost si a ramas un stat politienesc, bazat pe abuzul institutionalizat si asumat de catre institutiile de forta din tara asta, iar momentul 1989 nu a însemnat nimic din acest punct de vedere în afara de o continuitate teribila pe care suntem pe cale sa o redescoperim în fiecare zi. Santajul si frica politieneasca de dinainte de 1989 au fost pastrate, oamenii de forta si metodele de atunci au fost pastrate, politica de promovare a cadrelor de atunci a fost pastrata si totul a fost pus în slujba afacerilor private, a banului facut « la greu » prin retele protejate via Parlamentul României. Definitia însasi a statului mafiot ! Ultimele actiuni ale grupului infractional PSD din Parlamentul României nu pot provoca alta reflectiune decât aceea de dezgust pentru niste oameni ce înca nu stiu ca se afla la ultimul lor mandat si ca acest partid, la fel ca si PNL-ul, risca puternic sa dispara la urmatoarele alegeri parlamentare. Exista în Europa si în lume în momentul de fata miscari tectonice de recompozitie politica fara precedent în ultimul secol. Partide politice istorice dispar în profitul unor miscari impuse de catre societatile civile din diferite tari si care sunt produsul unor constiinte politice noi, din ce în ce mai precoce, ale unor oameni conectati la viata politica planetara prin intermediul retelelor sociale. Daca altadata existau lapsuri de timp importante între « timpul politic », « timpul judiciar » si « timpul medatic », datorita impactului retelelor de socializare si al Internetului, totul se petrece azi în timp real ! Revolutiile se transmit în direct pe Facebook, manipularea se face tot acolo prin ceea ce sunt les fake news, exista un spatiu de libertate unic acolo ce scapa de orice control de stat iar asta schimba totul, absolut tot. Unitatea de timp pertinenta a devenit secunda iar acest detaliu scapa înca alesilor neamului de la noi de acasa. Ca si la altii, partidele politice « traditionale » din România îsi traiesc acum ultima suflare. Ceea ce este însa fabulos, la fel ca si sentimentul de negare a realitatii al orchestrei ce interpreta linistita arii celebre pe Titanic în momentul scufundarii acestuia, este faptul ca nimeni în viata politica din România de azi nu da semne ca ar întelege ceea ce se întâmpla la alte case mai mari si va ajunge si la noi la urmatoarele alegeri. Si viata politica din România se va recompune din temelii, ca si în Franta, Anglia, Italia, Spania, Grecia, la urmatoarele alegeri, partide politice istorice vor disparea pentru totdeauna iar fenomenul acesta a început deja în mod timid cu aparitia USR-ului. Este nevoie de un vânt nou în politica româneasca, de o maturare pe jos cu partidele istorice ce au confiscat viata politica de la noi de peste 25 de ani fara nici un beneficiu pentru ideea de românitate, iar acest lucru nu poate veni decât de la o noua mobilizare a societatii civile românesti suficient de matura azi pentru a-si asuma aparitia unor noi lideri, noi partide, noi structuri, totul pentru a salva ceea ce se mai poate înca salva din România Mare, visul national împlintit aievea la 1 Decembrie 1918. Dincolo de protocoale, de sampanie si de vorbele mari si goale ale multora dintre liderii politici din România de azi, românii simpli nu trebuie sa uite un lucru : tara lor este un miracol al Trianonului si nu doar rezultatul vointei lor de a avea o tara. In subteranele geopolitice din Europa, în ciuda celui de-al doilea razboi mondial si al Uniunii Europene, continentul nostru se înscrie si traieste înca în inertia frontierelor si a relatiilor de putere puse în practica dupa Tratatul de la Versailles, Tratatul de la Trianon si celelalte tratate subsecvente de la finele primului razboi mondial. România Mare exista datorita vointei Frantei de la 1918 de a-si lua revansa si de a masacra politic si economic Germania dupa razboiul franco-german din 1870-1871, datorita prabusirii concomitente ale celorlate imperii centrale din Europa si, mai ales, datorita haosului din Rusia tarista a acelor vremuri datorat Revolutiei din octombrie. Fara factorul extern favorabil România Mare nu ar fi existat niciodata chiar daca ea avea reunite conditiile unei statalitati de sine statatoare. Acest ultim lucru nu a fost niciodata suficient nicaieri în lume iar dovada ultima este cazul palestinienilor, al kurzilor, al tibetanilor, etc. Si ei ar putea avea statele lor dar nu au beneficiat niciodata de factorul extern favorabil. Meritul clasei politice românesti din acele vremuri este cu atât mai mare acela de a fi înteles importanta vremilor pe care le traiau si de a actiona în favoarea unui interes national bine definit si respectat într-o fereastra istorica unica. Ferestrele istorice vin si pleaca, la intervale mari de timp de obicei, la fel ca si tarile ce apar cu aceste ocazii. La fel cum România aparea la 1918, ea poate disparea la fel de « normal » în conditii externe speciale ce i-ar fi defavorabile. Nimic nu este definitiv la acest nivel mai ales dupa ce Rusia lui Putin dovedeste pe zi ce trece un apetit de netagaduit pentru redobândirea fostului sau statut de putere globala. Redesenarea unilaterala a frontierelor Ucrainei si a Crimeei, implicarea sa în Siria ori în razboiul cibernetic legat de alegerile americane nu lasa decât putin loc de dubiu în acest sens. Ori, clasa politica româneasca va sarbatori în 2018, cu mare pompa, 100 de ani de la marea unire ! Sarbatoare, ca sa ce ? Cine sunt oamenii politici ce sarbatoresc aceasta data în numele României, ce reprezinta ei pentru România, care este bilantul lor moral, uman, politic pentru a se erija în reprezentanti ai natiei si cu pretentia de a o conduce în noile provocari ce se prezinta ei în secolul ce va veni ? Singura lor viziune pe termen scurt este aceea de a se reproduce politic si de a-si salva bucata de slanina din mâna unor mase necoagulate politic în jurul a ceva solid si pe durata unui secol. Ori, România are acum o nevoie vitala de forte politice noi care sa dea uitarii vechile partide politice istorice ale tarii si care sa fie produse de catre noile generatii ale societatii noastre civile. Tendinta aceasta a început la noi timid cu USR-ul, ea este pe cale sa-si traiasca ultimele clipe în aceasta structura în momentul de fata, însa acesta este drumul viitorului. PSD-ul si PNL-ul au fost si sunt niste produse marketing rupte de realitatea unei lumi complexe pe care o traim azi, populate fiind de catre slugi si de foarte multi oameni vulnerabili din punct de vedere moral si profesional, iar ele sunt nereformabile azi tocmai din cauza clanurilor interne ce la gangreneaza. România plateste înca în mod sever epurarea fizica a elitelor sale adevarate facuta imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial. Atunci, comunistii rusi la început si cei locali mai pe urma au arat cu plugul peste elitele României Mari iar acestea din urma au sfârsit în mormane de oase la Aiud, Sighet, Jilava sau Pitesti. Ele au fost înlocuite cu nomenclatura comunista iar reprezentantii ori urmasii acesteia au continuat sa conduca România, la toate nivelele, si dupa farsa din decembrie 1989. Simbolul suprem al acestei stari a lucrurilor este faptul ca Ion Iliescu se culca în fiecare seara în patul lui în locul celui de la o închisoare de maxima securitate ! Sistemul politic si educational din România de azi nu mai produce elite capabile sa slujeasca un interes national definit pe mai multe generatii iar asta este toata diferenta fata de România de la 1918. « Elitele » românesti ale centenarului Marii Uniri sunt definite cel mai bine tot de catre Caragiale : ele exista, sunt sublime dar lipsesc cu desavârsire ! Singura speranta pentru acum vine de la forte politice noi, produse de catre societatea civila, care sa fie capabile sa depaseasca clivajul istoric stânga vs. dreapta si care sa-si defineasca actiunea începând de la respectul drepturilor naturale ale omului de care beneficiaza si românii la fel de mult ca si locuitorii oricarui cotlon, sat sau oras de oriunde de pe acest pamânt. Restul este accesoriu, pleava si pulbere de stele…

România este ceea ce respiram, ceea ce visam si ceea ce ne face sa scapam atentiei lumesti lacrimile sufletului atunci când ne vin în minte locurile copilariei, parintii, biserica din sat sau terenul de football din curtea scolii comunale. Am trait o copilarie « comunista » dar care a fost o copilarie în pace, lânga parinti fericiti si cu familii unite. Totul s-a schimbat definitiv într-o seara de iarna în 1989 si toti cei din generatia mea au crezut ca lumea se deschidea în mod ireversibil viselor celor mai nebunesti. România nu înceteaza însa de atunci sa-si tina ochii închisi, sa orbecaie si sa-si caute un drum decent într-o lume în plina mondializare. Totul se petrece într-o lume a zappingului televizual si cu o viteza pe care nu o banuiam vreodata. Traim într-o lume în care terorismul islamist a devenit ceva banal si ne facem ca nu vedem faptul ca el este raspunul dat unor tentative venite din partea unor mari puteri occidentale de a impune democratia cu tancurile pe meleagurile arabe si, în trecere, de a-si asigura un acces privilegiat la resursele petroliere locale. Drumul de la întuneric la lumina nu poate fi însa calauzit decât de catre vizionari, de catre oameni ce au în sânge grija comunitatii din care fac parte si rusinea fata de cei ce i-au cunoscut atunci când au fost copii. Sa-ti iubesti tara, sa nu o ponegresti, sa nu o faci de rusine în fata altora prin condamnari penale nedemne si sa-ti platesti impozitele catre ea, acestea sunt calitati suficiente pentru a face din cineva un bun cetatean român. România este acel « ceva » indefinisabil pe care îl ai în suflet pentru totdeauna si care îti spune, la un moment dat, ca trebuie sa faci ceva pentru ea. Salvarea ei de azi nu poate veni decât din afara sistemului sau politic actual si de la o generatie noua, pe care nimeni nu o mai astepta, dar care pastreaza intacta lejeritatea si inconstienta frumoasa de a crede ca totul este înca posibil. In ciuda prostiei, a coruptiei, a intereselor internationale din România dar functionând pe baza de entuziasm, speranta si încredere. Atâta vreme cât ne ramâne înca un vis de atins, suntem de neatins…

Ovidiu-Ligiu TRIFAN,
PARIS, 5 Iunie 2017.