România refuză să intre în întuneric

PSD-ul a câstigat alegerile din decembrie anul trecut în conditii particulare si cu un « program de guvernare din acela adevarat », bine tintit, prezentat ca fiind facut de catre oameni si pentru nevoile reale ale oamenilor, în urma unui diagnostic chirurgical pus pe societatea româneasca si care aducea dupa el speranta ca nu lotrii din codru sunt cei ce ar trebui sa-i dea viata. Iluziile au fost însa de foarta scurta durata si au fost tradate tocmai de catre ADN-ul fesenist al PSD-ului.

Cum oare au putut unii, mai slabi de înger, cadea în capcana unui PSD « angajat în lupta împotriva coruptiei » si asta doar la o simpla lectura a numelor celor care candidau pe listele acestui partid ? A avea majoritatea de voturi la un moment dat, dintr-o fractiune minoritara a electoratului, nu-ti poate da dreptul sa schimbi în mod decisiv contractul social, fara dezbateri publice, pe baza principiului ca « seara, în dosul stânii, putem face lucruri inavuabile ca si asa nu ne vede nimeni » ! Iar, daca tot au decis sa faca lucrurile acestea, pentru ca ele ar fi – nu-i asa ? – înspre binele si propasirea neamului românesc, initiatorii PSD-isti ce au încarnat prezentarea acestei ordonante a rusinii trebuiau sa fie albi ca si aripile îngerilor din Rai în ceea ce priveste problemele lor cu legea. Ori când principalii beneficiari ai acestei ordonante se ascund chiar printre cei ce o propun, poporul are dreptul sa mearga pâna la capat pentru a-i da jos pe cei ce îi siluiesc inteligenta, mândria, tara. Gratierea este necesara dar cuplata cu un program serios de construire de noi penitenciare si cu o repunere în discutie din temelii a întregii politici penale a statului român. Unde este « urgenta » acum când exista un termen în chiar textul ordonantei sau când nu a fost « urgent » de ani de zile sa dai banii cuveniti la educatie dau sanatate ? Dar asta se face în Parlament, în mod transparent, prin propuneri asumate în comun de catre putere si opozitie pentru ca vorbim aici despre texte ce trebuie aplicate în medie peste 50 de ani, introduse fiind de catre oameni fara vreo pata pe trecutul lor si nu « trecute » în crucea noptii de niste gainari teleormaneni. Ca în România s-a abuzat de peste 25 de ani de ordonante de urgenta nu este nici un dubiu si asta din partea tuturor guvernelor succesive. Ori, cu asta ar trebui sa se ocupe o parte importanta din aportul Curtii Constitutionale în materie : sa precizeze foarte clar ce este aceea « urgenta » în asa fel încât sa se taie de la radacina (macar) abuzurile viitoare în acest domeniu. Multi dintre parlamentarii puterii se ocupa de nimicuri sau cu perpetuarea unor accese privilegiate la banul public în loc sa existe macar un grup transpartinic de reflectiune cu privire la îmbunatatirea Constitutiei României în asa fel încât sa se evite pe viitor conflictele tot mai dese între puterile statului si pe care le tot vedem de pe vremea lui Basescu si acum Iohannis. Este evident ca România nu este capabila azi sa gestioneze întelept perioadele de coabitare între un Presedinte si un Parlament de culori politice diferite. Vor trebui gândite noi chei de repartitie a puterii în statul român în asa fel încât Presedintele (pentru ca el este ales prin vot universal direct !) sa poata dizolva Parlamentul o data pe mandat sau sa provoace referendumuri obligatorii de pus în practica pentru orice partid ce domina Parlamentul la un moment dat (tot în numar limitat pe un mandat), etc. Dar, în loc sa-si puna problema iesirii din astfel de situatii în mod profitabil pentru tara lor, multi dintre penalii ce guverneaza azi România duc un razboi de guérilla institutional pentru a-si apara interese proprii în dauna celui national. Oricum am privi dilema aceasta, totul pleaca de la calitatea oamenilor ce populeaza aceste institutii. Pentru a depasi astfel de perioade complicate este nevoie de « apostoli », de oameni liberi, de spirite libere si, în plus, ei ar trebui sa existe la nivel de masa critica în toate partidele politice angajate în Parlamentul României. Numai ca, atunci când vedem « calitatea » înfioratoare a multora dintre ministrii guvernului Grindeanu, cu Primul-Ministru în frunte, este lesne de priceput ca din gloabe si slugi nu poti face peste noapte oameni liberi capabili fiind sa argumenteze pozitii articulate si sa-si priveasca adversarii drept în albul ochilor. Un motiv de speranta tot mai exista însa. Faptul ca vin seara de seara în strada 300.000 – 400.000 de oameni este o binecuvântare pe care eu unul nu o mai credeam posibila la români. Chiar daca SRL-ul acesta ce se cheama PSD, ce are obârsie comunista zdravana si, totusi, nimic de a face cu social-democratia adevarata, si-a fixat în strategia sa de pre-criza un prag de toleranta la manifestatii populare destul de ridicat tot nu va putea rezista multa vreme la o presiune conjugata a strazii, a ambasadelor occidentale, a Uniunii Europene, a Statelor Unite, etc. Asta deoarece un asemenea climat ar dauna grav, iar asta se întâmpla deja, performantelor economiei românesti, performante de care PSD-ul are nevoie ca de aer pentru a putea distribui ceea ce a promis cu atâta dare de mâna în campania electorala. Oamenii acestia din strada, ce vin zi de zi acolo pentru a-si striga dezgustul fata de clica PSD-ista dar si speranta de a trai decent în tara lor, s-ar putea sa fie declansatorul cosmarului pe termen cel putin mediu al acestui ultim ciulin al FSN-ului. Si când ne gândim ca PSD-ul era în plina « perioada de gratie » dupa câstigarea alegerilor si ar fi trebuit sa se gaseasca la braseria vietii pe cale sa petreaca strasnic cu poporul pe care tocmai l-a fericit si caruia i-a ridicat repede si sanatos nivelul de viata ! Speranta, mândria dar si PIB-ul românesc au însa un nume comun : poporul român. El este cel ce le insufla viata fiecaruia în parte dar si tuturor legate într-o respiratie comuna, bataie de inima tremurânda ce se numeste, simplu, ROMÂNIA.

P.S. : Armele cele mai redutabile în lupta cu impostura, cu incompetenta si cu lejeritatea sunt meseria bine facuta si dreptul comparat. Aceasta este, de exemplu, starea la zi (4 februarie 2017) a dreptului penal francez în matérie de « abuz în serviciu » (numit acolo « des abus d'autorité dirigés contre l'administration ») :

* Article 432-1 Code Pénal : Le fait, par une personne dépositaire de l'autorité publique, agissant dans l'exercice de ses fonctions, de prendre des mesures destinées à faire échec à l'exécution de la loi est puni de cinq ans d'emprisonnement et de 75 000 euros d'amende. (Faptul, pentru o persoana depozitara a autoritatii publice, actionând în exercitiul functiunilor sale, de a lua decizii destinate sa puna în esec aplicarea legii este pedepsit cu 5 ani de închisoare si cu 75 000 euros de amenda) ;

* Article 432-2 Code Pénal : L'infraction prévue à l'article 432-1 est punie de dix ans d'emprisonnement et de 150 000 euros d'amende si elle a été suivie d'effet. (Infractiunea prevazuta la articolul 432-1 este pedepsita cu 10 ani de închisoare si cu 150 000 euros de amenda daca ea este urmata de efect – In treacat fie spus, acesta este cazul cel mai întâlnit în România zilelor noastre !).

Asadar, ce avem noi aici ? Avem o incriminare generala a tuturor cazurilor de abuz în serviciu ce au ca si punct comun o neexecutare a unei legi, indiferent care ar fi ea, si asa si este normal sa fie. Exista, de asemenea, o circumstanta agravanta generala foarte larga care este legata de simpla aparitie a « unui efect » în urma nerespectarii unei legi si care dubleaza pedepsele prevazute în textul principal de incriminare. Nu avem aici nici restrictii specific românesti, impuse de vreo Curte Constitutionala, care sa ne oblige sa precizam ce lege anume nu ar fi fost respectata si asta pentru simplul motiv ca toate legile unui stat trebuie respectate deopotriva. Mai avem pedepse disuazive ce sunt menite sa protejeze ordinea si statul de drept dar si sa puna pe gânduri les apprentis sorciers în materie înainte de a trece la fapte. Si mai avem, în final, si pedepse ce nu sunt alternative ci cumulative : nu este vorba despre ORI una (închisoarea), ORI alta (amenda) ci, din contra, ŞI una, ŞI alta ! Este deci evident ca o asemenea viziune a abuzului în serviciu ar constitui un adevarat cosmar pentru întreaga administratie româneasca si pentru tot ceea ce noi cunoastem foarte bine sub numele de « baron local » ori « baronime locala ». Acest lucru precum si multe altele de acest gen tin România noastra draga înca departe de statele civilizate ale lumii… pentru moment !

Trifan Ovidiu, 4 februatie 2017, Paris