LUMINILE NESTINSE ALE ,,ŞCOLII DE SUB BANŢA,, – Un dascăl al metaforei, doamna profesoară Dănilă Maria

Cu ocazia unui recent dialog, doamna director Pop Elena, într-o mărturisire sinceră aprecia faptul că a cunoscut mulţi dascăli de înaltă ţinută profesională, dar de fiecare dată când s-a aflat în preajma doamnei profesoare Dănilă Maria a fost copleşită de vasta-i cultură umanistă valorificată minunat în ceea ce dă farmec unui profesor: arta de a mânui cuvintele, oratoria .    
           

              Nu am avut bucuria şi privilegiul de a fi elevul dânsei, nici onoarea de a fi măcar un an şcolar întreg, colegi de cancelarie. Îndrăznesc totuşi, deşi comit o impietate, să conturez portretul unui dascăl adevărat din generaţia de mijloc a şcolii noastre, aşezat la loc de cinste în galeria luminilor nestinse ale „ şcolii de sub Banţa ” .
             Doamna profesoară Dănilă Maria locuieşte în spaţiul spiritual dintre harul şi ştiinţa de carte ale mentorilor săi, distinşii profesori Ioan Popa Cicău şi Maria Popa şi fericirea datoriei împlinite dăruită de discipolii Szoke Gabriela, Grozav Ana, Iordan Corina şi Popa Ioana care i-au călcat pe urme, dăruind lumina cărţii elevilor din bănci .
             Vârsta şi-o prinde într-un buchet cu treizeci de trandafiri, câte unul pentru fiecare an dăruit generaţiilor de elevi din Şcoala Gimnazială „ Lucian Blaga ”. Priveşte înapoi cu dragoste şi îi consideră o binecuvântare divină. Aici a fost grădinarul care a îngrijit florile şcolii, copiii . „ I-am primit şi privit cu drag , – mărturiseşte doamna profesoară, mângâind mai departe cuvintele cum numai dânsa ştie – ei veneau de acasă cu visele în penarul cu creioane. Nu puteam să nu-i ajut să le coloreze în realităţi, să se împlinească, pentru că nu am făcut niciodată rabat de la onoarea profesiei didactice”. Motivaţia este una simplă:  „literatura are mireasma unei lumini aparte, hrănitoare, iar gramatica, după cum bine a spus Eminescu, este „arta minţii ” .
            Aici, în şcoala noastră, unde primăvara adie briza pădurii Banţa , doamna profesoară a prins ca într-un joc de puzzle piese cărora le numim generic, activităţi educative: academia GIMSCAR, revistele „ Nebănuitele trepte ocnamureşene ”, emisiuni filmate şi difuzate la televiziunea locală, lansări de cărţi, întâlniri între generaţii, promoţia 1954 şi-a dat mâna cu promoţia 1994, acţiunea „ Capsula timpului ” cu revedere în 2015, omagieri ale scriitorilor, excursii, tabere, drumeţii şi câte altele de care cu siguranţă foştii elevi îşi amintesc cu emoţie.
          Caut un portret dintre zecile descrise de dânsa elevilor în miile de ore de literatură română şi poate cel mai bine s-ar potrivi imaginea „ Dăscăliţei” din poezia lui Octavian Goga. Regăsim într-o comparaţie deloc forţată, chipul dascălului de obşte, la care vin să se împărtăşească din lumina înţelepciunii lui nu numai copiii, ci şi bătrânii satului. Înţelegem  astfel, misiunea mesianică a dascălilor şi doamna profesoară este unul dintre aceştia care ştiu  „să întreţină nestins peste timp focul dragostei de ţară” .
             Pentru că aţi ţesut punţi de suflet între Dumneavoastră şi elevi, pentru că aţi împletit bucurii şi uneori tristeţi cu aceiaşi elevi, pentru paginile frumoase scrise în cartea şcolii, pentru că aţi făcut cinste profesiei de educator, sunt onorat să vă spun :
               „ Sărut mâna, doamnă profesoară ! ”

    Prof . Popovici Pantilimon