Suntem şi pe:
Clinică stomatologică Ocna Mureș

Articolele zilei

Nu poate fi decât “La revedere”…

Publicat

- 320 vizualizări

 

"Nevoia de a scrie vorbe nu este una dintre nevoile fundamentale ale omului, mai ales într-o lume a evenimentelor « în direct », a telerealitatii, a pitipoancelor sau a breaking news-urilor. Ea poate totusi sa-l devina atunci când avem senzatia, certtitudinea ca lucruri definitive se întâmpla si ca exista un respect divin datorat unor oameni ce au ajutat, format si respectat alti oameni de pe acest pamânt, totul în spiritul învataturii de iubire a unui Mântuitor ce a fost vazut în plimbare prin parohia universului ultima oara acum mai bine de vreo 2000 de ani.

Invatatorul Gheorghe CHIOREAN, fiu al orasului Ocna Mures si al satului Spalnaca, om de instructie regala si republicana, om de scoala publica si erou al celui de-al doilea razboi mondial a trecut în lumea amintirilor pe data de 9 decembrie 2016, o lacrima de timp dupa ce a împlinit venerabila vârsata de 102 ani. Se stinge în acest fel din punct de vedere fizic una dintre ultimele expresii vii ale celui de-al doilea razboi mondial si unul dintre ultimele personaje din Ocna Mures, daca nu chiar ultimul, care mai asigura legatura biologica cu generatia României Mari. Se duc în acest fel odata cu el un mod de a trai, un mod de a percepe universul, un sistem de valori bazat pe biserica si pe pamântul sfânt din sat si, nu în ultimul rând, ceva aproape mistic ce explica si justifica rostul unui român patriot pe suprafata pamântului.

Cum am putea fi tristi cu adevarat, cum am putea plânge la plecarea unui om de 102 ani fara a introduce timpul în aceasta ecuatie ? Cei din generatia lui au plecat toti, deja de multa vreme, iar el însusi traia într-un timp ce nu mai era demult al lui cu singura misiune de a transmite valori, de a asigura liantul între generatii si de a raspândi multa iubire si respect în jurul lui. Acesta este privilegiul si, în acelasi timp, blestemul omului ramas singur. Nimeni nu-l mai asteapta de mult dar el sa încapatâneaza sa traiasca doar pentru a transmite, pentru a-i acompania un pic pe ceilalti si pentru a ne asigura ca dificultatile vietilor noastre nu au termen de comparatie fata de cele ale generatiei sale. Toate acestea nu pot provoca nimanui lacrimi, durere, regrete. Toti cei ce l-au iubit si respectat, absolut toti, se asteptau ca acest moment sa vina mai devreme sau mai târziu pentru ca nu ne putem supara pe biologie. Frica de moarte este o nascocire a societatii de consum pentru ca nu te poti supara pe ceva ce este inevitabil. Iar atunci, trebuie sa-ti imaginezi plecarea asemenea unui fulg de nea ce se desprinde de streasina casei la cea mai mica adiere de vânt. Exact asa a plecat dintre noi si Ghitza CHIOREAN ; atunci când si-a dorit acest lucru, simplu, chiar si cu un pic de jena pentru a nu provoca prea mult tumult în prag de alegeri parlamentare. Este vorba despre o forma pudica de decenta, ce nu mai exista azi în stare naturala, de o expresie avansata de tandrete.

Din punct de vedere personal, ma asteptam la aceasta veste de ceva vreme si încercam sa aprivoazez « monstrul » unei astfel de stiri din punct de vedere mental. Pur si simplu nu pot fi trist ! Un om de acest calibru nu poate pleca decât frumos iar atunci nu mai exista motive pentru cei ce l-au iubit sa fie tristi. Pentru ca întreaga viata a unchiului meu, Gheorghe CHIOREAN, este o fresca a peste 100 de ani de istorie româneasca. El încarna valorile satului românesc de altadata, institutorul din sat trimis la scoala de catre familie pentru a-i forma pe altii si, în acelasi timp, pentru a-i ajuta pe ceilalti de acasa ramasi în sat, omul ce lasa totul la apelul regelui sau pentru a-si apara tara în pericol… Acesti oameni si-au câstigat pe frontul rusesc dreptul de a muri când vor ei si cum vor ei doar pentru faptul ca si-au vazut moartea cu ochii de 1000 de ori, au revenit din infern, si-au facut familii frumoase si si-au trait mai apoi tot restul vietii intr-un mod de o frumusete care aproape ca doare fizic. Iar atunci când eu l-am cunoscut pentru prima oara, nu mi-as fi închipuit niciodata influenta pe care el o va avea asupra parcursului meu. La început, copil fiind, eram impresionat de timbrul vocii sale pe care-l asemuiam unui membru din familia Musatinilor pierdut în vremurile noastre. Mai apoi, am crescut cu povestile sale despre frontul rusesc, povesti partajate cu fratele sau si bunicul meu matern. Totul era transformat de acesti oameni într-un film ce rula doar în ochii si în mintile nepotilor lor fascinati de aceste povesti. Intr-un final, am înteles ca oamenii acestia încercau sa transmita valori ancestrale ce au stat de sute de ani la temelia supravietuirii poporului român pe aceste meleaguri. Respect, sacrificiu, scoala, biserica, pamântul din sat, regele, tara româneasca mare de atunci ce avea nevoie de ei si pentru care s-ar fi sacrificat fara sa se gândeasca o secunda la consecinte pesonale.

Duminica, la slujba de înmormântare, învatatorul Gheorghe CHIOREAN va pleca din lume asa cum a venit. Cu multa decenta, bun simt si înconjurat de cei pentru care viata sa a însemnat ceva. O viata de om ca într-un film, o viata de om întinsa pe durata a doua veacuri, a trei dictaturi si a unei farâme de democratie imperfecta. Cum sa fi trist la plecarea unui astfel de om ? Un om nascut în imperiul austro-ungar, cu o adolescenta în România Mare, cu o viata matura în comunism si ajungând sa mai cunoasca si un pic de democratie a reusit toata viata lui sa transmita valorile ce i-au fost inculcate de catre familie în afara oricarei curicule scolare. Respect, solidaritate, dragoste de familie si de tara. El nu va pleca dintre noi decât « un pic » dar va continua sa traiasca în sufletele celor ce l-au iubit, în inimile celor pe care i-a instruit si în privirile si amintirile cohortelor de Chioreni raspânditi pe toate meridianele globului terestru atunci când vor închide ochii, vor respira adânc si se vor gândi la conceptul de « acasa ». Iar atunci lacrimile vor veni, cu siguranta, dar vor veni amestecate cu un surâs pierdut, cu multa iubire si cu infinit mai multa tandrete…"

Trifan Ovidiu, Paris, 9 decembrie 2016

Publicitate
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

Facebook

Top articole ultimele 30 zile


AiudulMeu | La Târnăveni | 4Botoşani.ro

Copyright © 2020 Powered by First design