Suntem şi pe:
Clinică stomatologică Ocna Mureș

Articolele zilei

AMINTIRI DIN ANII COPILĂRIEI… Grenada de la ora de sport

Publicat

- 378 vizualizări

 

Primele patru clase le-am urmat la Şcoala elementară din Ciunga ce îşi avea sediul într-o clădire impunătoare, în acele timpuri, fie şi numai pentru că aici s-a aflat o bună bucată de vreme sediul Minei de sare din Ocna Mureş.
În prima clasă a vieţii mele ne-am adunat 29 de ţânci, băieţi şi fete, de pe toate uliţele satului. Şi astăzi le ştiu numele şi prenumele la toţi, dar şi casele părinteşti pe care toţi le-am părăsit, întemeindu-ne, la rândul nostru, familii de te miri pe unde. Până în clasa a IV-a, numărul colegilor se mai înmulţea datorită unor „întârziaţi” care frecventau şcoala pentru obţinerea certificatului de patru clase. Îmi amintesc şi acum de neobosita noastră învăţătoare, doamna Cheşcheş, cu câtă răbdare îi învăţa pe cei mari, adolescenţi chiar, să-şi scrie corect numele şi apoi câte o frază simplă. Într-o zi, îi pune o întrebare unui asemenea elev mai bătrânicios, iar acesta, la rându-i, o roagă să-l lase un timp că abia a servit masa (îi adusese mamă-sa de mâncare la şcoală) şi urmează să fumeze o ţigară, după care poate să-i răspundă şi la întrebare. Auzind acest dialog, noi, cei de-o şchioapă, râdeam pe înfundate. Mai târziu am aflat că aceşti tineri erau cuprinşi într-un program de alfabetizare, program în care învăţau să scrie şi să citească.

După absolvirea şcolii elementare am urmat clasele V-VII în cadrul Liceului teoretic din Ocna Mureş. Zilnic mergeam pe jos la şcoală şi de aici acasă, circa opt kilometri. Cel mai greu ne era iarna când, din cauza frigului, ne îngheţau încălţările. De cum intram în clasă, ne aşezam cu toţi copiii în jurul sobei în care duduia gazul metan de ore bune. Apoi, o altă problemă spinoasă a noastră, a elevilor din Ciunga, era întoarcerea acasă, seara, când orarul prevedea ore după-amiază. Pentru noi, şapte, opt seara erau ore târzii, mai ales că trebuia să trecem printr-o zonă fără locuinţe. Ne trăgeam căciulile pe urechi, iar fetele se îmbrobodeau bine cu câte o basma din ţesătură groasă, şi luam drumul în piept. Majoritatea copiilor îşi purtau cărţile şi caietele într-o traistă confecţionată în casă de părinţi, dar mai ales de bunici. Mai erau şi excepţii. Colegul Ilu, de pe deal, avea ghiozdan, şi nu unul oarecare, ci unul confecţionat din tablă galvanizată de fraţii săi mai mari. Eu, avându-l pe tata şuştăr, adică pantofar, aveam o geantă de piele purtată, la rându-i, de sora mai mare. Nu de puţine ori ne adunam în jurul colegului Ilu şi băteam cu pietre în ghiozdanul metalic făcând mare gălăgie, gest prin care, să recunoaştem, ne mai ascundeam frica.
Chiar dacă la noua şcoală elevii din Ciunga au fost împrăştiaţi în cele patru clase de a V-a, noi tot împreună mergeam şi ne întorceam de la ore, aşa, ca să nu fim singuri pe drum. Orele de educaţie fizică le făceam cu profesorul de muzică, probabil pentru a-şi completa norma didactică. Într-o bună zi, profesorul, care avea un auz foarte fin şi cânta bine la vioară, dar nu aprecia bine măsurătorile, ne-a arătat la ora de sport cum se aruncă cu grenada. Acest obiect sportiv imita ca formă grenada, având însă o coadă de lemn folosită pentru aruncare. După exerciţiile fizice de rigoare, ne aşează în linie şi face un semn de unde să aruncăm grenada spre magaziile liceului. Până la mine, aruncările au fost destul de modeste, deoarece, cred eu, nu nimerise niciun ciungan să azvârle obiectul cu pricina. Îmi vine rândul. Apuc grenada de mâner şi îmi iau drept ţintă acaretul din faţa mea. Dau drumul obiectului care se opreşte direct pe magazia liceului, iar în cădere sparge şi patru ţigle. La cele văzute, profesorul a amuţit. Imediat a oprit aruncările, iar pe mine m-a dat drept exemplu negativ, cum că nu am respectat indicaţiile şi sfaturile dumnealui. Aşa că, în loc să primesc o notă mare pentru distanţa aruncării, am fost muştruluit şi m-am ales cu o evaluare mediocră. După mine, în acest caz, muzica nu a făcut casă bună cu sportul.
Astăzi, la Şcoala elementară din Ciunga, mai precis din Uioara de Jos, cum i se spune acum, în toate cele patru clase învaţă şapte elevi, şi aceia sunt de etnie romă.

Apărut în Flacăra lui Adrian Păunescu 12-18 iunie 2015

Publicitate
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

Facebook

Top articole ultimele 30 zile


AiudulMeu | La Târnăveni | 4Botoşani.ro

Copyright © 2020 Powered by First design