Omul – cel mai preţios capital! – Meserii uitate, meserii căutate

De câte ori deschid o publicaţie specializată în publicitate, mă uit, ca tot omul, şi la rubrica destinată locurilor de muncă ofertate. Nu mică mi-a fost mirarea, când, de fiecare dată, rubrica este înţesată cu solicitări în domenii care cer profesii de mult uitate. Iată o listă aproape completă a profesiilor căutate atât de firme din ţară, cât şi din străinătate, aranjate în ordine alfabetică: asistente spitale, bucătari, coafeze, cofetari, croitori, dulgheri, electricieni, fierar betonist, frezor, frizer, infirmiere, instalatori sanitari, laboranţi, măcelari, mecanici auto, muncitori necalificaţi, operatori calculator, operatori chimişti, ospătari, patiseri, recepţioneri, strungari, sudori, sondori, şoferi, tâmplari, tapiţeri, tractorişti, tinichigii, vânzători produse alimentare, vulcanizatori, precum şi maiştri în diferite domenii. La capitolul destinat absolvenţilor de studii superioare, ofertele se îndreaptă spre medici, ingineri, specialişti IT, medici veterinari, horticultori şi, de ce nu, profesori.

Din păcate, spun din păcate, cei peste trei milioane de români plecaţi în afara ţării noastre sunt cei mai bine pregătiţi în meseriile şi specialităţile amintite mai sus şi, în acelaşi timp, putem spune că sunt oameni de curaj care au crescut şi s-au format în cultul muncii. Dintre cei plecaţi, o mare parte au fost pregătiţi în meserii de înaltă calificare în şcoli de profil şi cu experienţă practică în domenii în care ţara noastră era recunoscută pe plan mondial: construcţii de maşini, construcţii industriale şi materiale de construcţii, chimie, metalurgie, siderurgie, maşini şi utilaje agricole, complexe de creştere şi îngrăşare a animalelor şi multe alte domenii care au dispărut o dată cu perioada de tranziţie urmată de ţara noastră. De fapt, din concluziile trase de merituoşi specialişti în materie, rezultă că tot ce s-a distrus până acum din economia românească valorează undeva la 70 de miliarde de dolari. În această valoare intră unităţi de prestigiu cum ar fi: Tractorul Braşov, Uzina de ţevi „Republica” din Capitală, Întreprinderea de maşini unelte Oradea, Întreprinderea Metalurgică Aiud, Combinatul Industria Sârmei Câmpia Turzii, Întreprinderea de încălţăminte „Clujana”, Combinatul de produse sodice Ocna Mureş, Întreprinderea Avicolă „Titu”, Combinatul de creştere şi îngrăşase a porcilor Comtim Timiş, Întreprinderea ARO din Câmpulung Muscel şi multe altele. Trebuie menţionat că fiecare unitate economică avea în apropiere un grup şcolar care pregătea muncitori calificaţi în meseriile de care era nevoie în instituţia respectivă. După modelul din industrie a fost organizată reţeaua de învăţământ şi în agricultură. Numai în judeţul Dâmboviţa, de exemplu, judeţ ce se situa în subsolul clasamentului în ceea ce priveşte suprafaţa agricolă, funcţionau şase grupuri şcolare de profil: îmbunătăţiri funciare, zootehnie, piscicultură, mecanizarea agriculturii, agricultură, contabilitate etc. Astăzi, majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii caută muncitori valoroşi, capabili, înzestraţi cu calităţi deosebite în meseriile menţionate la început. „Ce bine-a fost când a fost rău”, spunea poetul Nicolae Dabija. Da, atunci, în veacul celălalt, România a avut un Comitet de Stat al Planificării care ştia şi transmitea ministerelor necesarul de forţă de  muncă, nu de  azi pe mâine, ci cu zece ani înainte. Astăzi ne lipseşte ceva şi mai mult. Şi îndrăznesc să spun că nu avem o politică economică pe termen lung care să ducă la sporirea Produsului Intern Brut şi astfel să aibă şi lumea un trai mai bun. Numai că o dată stabiliţi, indicatorii economici trebuie urmăriţi până la îndeplinirea lor de către instituţiile statului român, de Guvernul României, nu de structurile Uniunii Europene. Guvernanţii noştri au datoria să promoveze ideile şi afacerile care interesează România, avându-se în vedere experienţa acumulată de ţara noastră în toate domeniile vieţii economice. M-am săturat, ne-am săturat să fim mereu plasaţi pe ultimele locuri în diferite clasamente legate de economie.

„Ce rău e azi când este bine”, mai spune poetul moldovean. Şi cele spuse, scrise de domnia sa le întâlnim la tot pasul. Nu pot crede nici în ruptul capului cum după 25 de ani de democraţie, perioadă în care s-au cheltuit bani cu nemiluita pe te miri ce, să nu avem o şosea de centură a Capitalei. Zilnic sunt înjuraţi cei cu putere de decizie de către miile de şoferi români şi străini care circulă pe această cale rutieră uitată de cei trecuţi pe la Palatul Victoria. Iată o lucrare deosebit de importantă care interesează România. Meseriaşi, drumari avem, materie primă, de asemenea, obstacole – dealuri, munţi – nu sunt. Dacă la şes nu suntem în stare să facem o şosea, oare când se va finaliza autostrada Piteşti-Sibiu?

Apărut în Flacăra lui Adrian Păunescu – aprilie 2015