22 decembrie 2015 – 5 ani de la catastrofa din Ocna Mureş

Au trecut 5 ani de la tragedia care a marcat orașul Ocna-Mureș. Mulți ne amintim doar cum dormeam cu bagajul plin cu haine groase lângă pat, în caz că se dă alarma de evacuare, să putem pleca repede. Unii chiar au plecat din casele lor, adunându-și pe fugă câteva lucruri.

Mihaela Andreica a fost una dintre cei care și-a părăsit casa unde a locuit până în acea dimineață friguroasă de decembrie. „Ziua a început ca una normală” povestește ea. „Eu cu soţul meu şi cu fetiţa noastră de un an şi jumătate locuiam împreună cu mama în casa care s-a surpat. Când mama s-a trezit dimineaţa, a plecat să facă cumpărăturile şi a observat în apropierea casei noastre o mulţime de oameni agitaţi, care vorbeau despre o groapă foarte mare care a apărut peste noapte la câțiva zeci de metri de casa noastră, în spatele supermarketului Plus. Aceasta era la ora 9. Lucrurile s-au întâmplat foarte repede, deja la ora 14 o parte din casa noastră era distrusă. Am fost anunţaţi de autorităţi să ne facem repede câteva bagaje şi să evacuăm casa. Am făcut în grabă acest lucru iar eu şi fetiţa mea am fost duse la nişte prieteni. Între timp casa noastră s-a umplut de rude, prieteni şi autorităţi care ne-au ajutat să împachetăm o parte din lucrurile noastre şi să le salvăm. În timp ce ei lucrau constatau cu groază cum tot câte ceva în jurul casei dispărea în groapa care înghiţea tot în cale, mai întâi gardul, apoi depozitul nostru din spatele casei şi apoi casa.”

          Nu a fost o încercare ușoară însă în tot acest timp, această familie a reușit să rămână calmă. „Îmi amintesc că m-am uitat la fetiţa mea care se juca liniştită, ea nu conştientiza pericolul şi le-am spus soţului meu, mamei mele şi fratelui meu că ea este adevarata noastră comoară şi că cel mai mult contează ca noi, familia, să fim în siguranţă. Am fost recunoscători lui Dumnezeu că surparea casei a avut loc în timpul zilei şi nu a nopţii. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, viaţa fiecăruia ar fi fost în pericol şi evacuarea noastră ar fi fost mult mai grea. Privind în urmă sunt recunoscătoare oamenilor care au fost alături de noi şi ne-au ajutat cu tot ce au putut.”

          Chiar dacă orașul a fost în stare de alertă pentru câteva zile, mulți s-au liniștit până în ziua Crăciunului, totuși familia Mihaelei nu au sărbătorit acel Crăciun cum credeau că o vor face. „Îmi amintesc că începusem deja să împodobim casa, așteptam cu bucurie Crăciunul şi eram în toiul pregătirilor pentru această sărbătoare. Acel Crăciun s-a dovedit a fi cel mai trist din viaţa mea. Toate lucrurile noastre erau în toate părţile, nu aveam casa, atâtea întrebări, atâtea îngrijorări. Nu prea am simţit că e Crăciunul.”

          Stabilirea într-o nouă locuință nu a fost ușoară. „În acele zile am schimbat mai multe locuinţe. Primele două nopţi le-am petrecut la nişte prieteni, rude mai îndepărtate. Casa care s-a surpat era foarte mare şi locuiam acolo familia mea, mama (tatăl meu murise cu un an şi jumătate înaintea acestui eveniment) şi fratele meu. Fiind atâtea persoane nu eram uşor de cazat. După două zile un unchi şi o matuşă şi-au deschis casa pentru noi şi am dormit acolo cam două săptămâni. Eu cu soţul meu şi fetiţa noastră dormeam, de exemplu, în camera fetei lor, a verişoarei noastre. Ea dormea pe saltea jos, lăsându-ne pe noi în patul ei. Voi aprecia mereu inima lor mare şi sacrificiul lor. După sărbători mama a primit un apartamant ANL unde plăteşte chirie şi unde locuieşte şi în prezent. După ce am stat cu mama şi fratele meu două săptămâni în apartmentul respectiv, eu şi soţul meu ne-am mutat în chirie într-o altă casă. Deci multe schimbări, a fost foarte greu, dar am trecut cu bine prin toate.”

          Încercarea nu a fost ușoară însă această familie lărgită a rămas unită și mulțumitoare Celui de sus care le-a păzit viețiile. „Eu şi familia mea întotdeauna am fost uniţi şi apropiaţi, dar această încercare ne-a făcut să fim şi mai uniţi. Ne-a apropiat foarte mult. Cel mai important a fost că nici unul dintre noi nu a păţit nimic. Nu a fost o perioadă uşoară dar a fost un timp în care am învăţat multe lucruri, am învăţat ce mult înseamnă să fiu sensibilă la nevoile celor din jur, să îi pun pe alţi mai presus de mine şi nevoile lor mai presus de ale mele.” afirmă Mihaela.

          Au trecut anii iar acum privim cu tristețe și durere peste ei. Poate ar fi momentul să fim mulțumitori pentru liniștea de care avem parte și cu ocazia acestui Crăciun să Îi mulțumim Celui care ne păzește și ne întărește în momentele grele.