Suntem şi pe:

Articolele zilei

Silviu Vinţeler: Conservatorismul în Ocna Mureş reprezintă o piedică în căutarea unui viitor mai bun

Publicat

- 373 vizualizări

           

            " Ne-am învățat să stăm cu capul în pământ, pe principiul „Capul plecat sabia nu-l taie”.

            Ne-am învățat să stăm cu capul în pământ și acceptăm să vină alții de prin alte orașe să ne facă nouă ordine prin ograda noastră, prin orașul nostru.

            Ne-am învățat să stăm cu capul în pământ și ne-am împăcat cu ideea că orașul nostru nu va avea parte de refacere, de reconstrucție, de nimic care să îi ofere un viitor.

            Ne-am obișnuit atât de mult să stăm cu capul plecat, ne-am obișnuit atât de mult cu răul, încât am ajuns să-l considerăm o stare normală, o stare de fapt și de echilibru în oraș. Orice schimbare, orice este nou, orice este evolutiv în orașul nostru îl considerăm ca fiind rău, ceva care ne distruge așa zisa stare de stabilitate, de liniște.

             Ne-am obișnuit atât de mult cu drumuri desfundate sau pline de gropi, încât orice drum asfaltat acum este pentru noi ceva care ne trage înapoi.

           Ne-am obișnuit atât de mult cu o circulație „la mica înțelegere” prin intersecții, încât orice măsură care aduce plus de rigurozitate în respectarea legilor sau fluidizare a traficului rutier ni se pare ceva de neconceput, ceva rău.

            Ne-am obișnuit cu piața industrială în vinerea în centrul orașului, blocând o porțiune de drum, încât orice schimbare e un regres. Probabil suntem singurul oraș din Ardeal care are piață în centrul localității, pe parte carosabilă, blocând complet circulația.

            Ne-am împăcat cu ideea că vin alții de prin alte părți și ne dictează, ne ordonă, zic ei că ne învață, cum să facem un comerț civilizat. Pentru acei comercianți cu gura mare care „amenință” că nu mai vin aici dacă nu îi lăsăm să-și facă mendrele economice în mijlocul străzii le spunem direct: în alte părți pe unde mergeți puneți capul în pământ și vă conformați fără comentarii la regulile din localitățile respective. Aici, pentru că ne credeți cu capul în pământ credeți că puteți să ne faceți ordine în curtea noastră.

            Știm toți cei care conducem o mașină că circulația pe drumurile din oraș, până acum vreo 2 ani era o catastrofă. Pe strada Mihai Eminescu dacă nu era o groapă, sigur era un dâmb. Acum strada asta a devenit un loc ideal pentru a prinde pe cei care circulă cu mult peste limita legală. Intersecția dintre străzile Mihai Eminescu și Nicolae Iorga era o provocare, cine e mai cu tupeu, care intră primul, care forțează mai mult intersecția. La fel și intersecția de la „Fierul”. Preferai să dai prioritate la toți ca să nu îți iei înjurături și amenințări de la vreun „profesionist” în ale circulației haotice (avem destui din ăștia în oraș, le vine rândul la Serviciul Circulație la toți).

            Oriunde în lumea asta sensurile giratorii reprezintă modul cel mai simplu, ieftin și elegant pentru a reglementa și fluidiza circulația în intersecțiile cu probleme de prioritate. Dacă în Ocna Mureș nu au fost până acum așa ceva, asta nu înseamnă că nu putem face, că nu sunt necesare. Sunt mai multe mașini decât acum 10 ani. Un sens giratoriu mare îți permite să intre în intersecție simultan mai multe mașini de pe toate străzile din acel sens decât câte ar intra la o semnalizare cu „Drum cu prioritate”, „Stop” sau „Cedează trecerea”. Regulile de prioritate în sensul giratoriu sunt aceleași pentru toți cei care intră în intersecția prevăzută cu așa ceva.

            S-a asfaltat strada Mihai Eminescu. S-a asfaltat strada Andrei Mureșan. S-a asfaltat strada Lungă. S-au asfaltat ieșirile din oraș. Cartierele Uioara de Sus și Mălinului au fost amenajate integral. În curând se va termina de asfaltat și strada Nicolae Iorga. Se asfaltează în Războieni, strada Digului și zona blocurilor ANL. Anul viitor, din primăvară, încep străzile din zona străzilor Abatorului, Mihai Viteazu și ieșirea din oraș până în Micoșlaca. Refacerea străzilor Avram Iancu și 9 Mai este deja în procdură de licitație. E cel puțin absurd ca în condițiile astea să vină alții din afara orașului să ne spună cum trebuie să circulăm aici în Ocna Mureș sau cum să ne organizăm comerțul în mijlocul drumului.

            Preferăm să stăm iarăși cu capul în pământ și să ne spună niște comercianți de prin alte locuri unde, când și cum se circulă prin Ocna Mureș? Știți că în Piața industrială din cele 224 de locuri pentru comerț, doar 6 sunt ocupate de comercianți din oraș?

            Preferăm să stăm cu capul în pământ și să admirăm gropile din asfalt sau vrem drumuri pe care să circulăm fără să ne mai „rupem” mașinile?

            Stăm să admirăm rigolele înfundate de zeci de ani și la vreme de ploaie să avem iar apă în oraș sau le facem funcționale și refacem și spațiile verzi de pe strada Nicolae Iorga? Spații verzi pe care comercianții din Piața industrială, cei care vor să ne învețe „tainele” circulației și comerțului civilizat, „occidental”, le-au măcelărit cu mașinile lor în fiecare săptămână, în dispreț pentru locuitorii de acolo.

            Oamenii din zonă nu au dreptul la acces în propria curte decât strecurându-se, cu capul plecat, printre tarabe? Nici nu știți ce scandal au făcut comercianții pentru că s-au pus borduri și nu mai pot parca pe spațiul verde.

            Dacă vinerea ar trebui să intervină pompierii sau Salvarea în Piața industrială, pe acea porțiune din strada Nicolae Iorga, ar fi o totală nebunie. Încercați să aveți doar viziunea unei mașini de Pompieri care intră printre tarabe să stingă un incendiu. Sau o mașină a Salvării strecurându-se pe stradă, printre comercianți, încercând să mai salveze un semen de-al nostru. Sau e mai simplu să punem capul în pământ, să ne facem că nu ne interesează decât cumpărăturile noastre și să acceptăm ca alții să ne facă ordine în oraș?

            Piața industrială va avea în cel mai scurt timp o altă locație decât cea de pe strada Nicolae Iorga. Pentru că nu e civilizat, nu e logic să blochezi centrul orașului vinerea cu mai mult de 200 de tarabe. Imediat ce noua locație va fi amenajată, strada Nicolae Iorga, între intersecțiile cu 9 Mai și Memorand, va fi deschisă circulației și vinerea. Și va avea și un alt aspect, cu rigole, borduri, spații verzi și covor asfaltic nou.

            Preferăm să stăm în trecut, să nu vedem că totul se mișcă. că totul evoluează lângă noi? Sau ne dorim evoluție, drumuri bune, circulație rutieră sigură, rigole care să funcționeze, spații verzi în cât mai multe locuri?

            Conservatorismul în Ocna Mureș reprezintă o piedică în căutarea unui viitor mai bun. Este o frână în dezvoltarea infrastructurilor orașului, indiferent dacă vorbim de apă, de canalizare, de electricitate, drumuri, căi ferate etc. Avem nevoie de dezvoltare, orașul trebuie să crească, să evolueze. Nu mai vrem ca orașul să stea să privească spre trecut și să își plângă la nesfârșit soarta. Avem nevoie de nou, de un viitor al nostru, făcut de noi, de locuitorii orașului. Nu avem nevoie de conservatorism.

Publicitate

            Conservatorismul acum în Ocna Mureș este doar o formă de manifestare a băgării în seamă pentru campaniile electorale din 2016 pentru cei care altfel nu pot ieși în evidență.

            Conservatorismul e frâna, e bățul din roata bicicletei."

Silviu Vinţeler primar al oraşului Ocna Mureş

CONSERVATORÍSM s.m. Atitudine de susținere a vechilor forme ale vieții politice, culturale și economice și de împotrivire față de ceea ce este nou;- dexonline.ro

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolele zilei

Băile Sărate Ocna Mureș printre favorite la concursul Destinația Anului® 2026! Mai sunt câteva zile! Votează Băile Sărate Ocna Mureș!

Publicat

Cu doar 5 zile înainte de final, lupta pentru titlul Destinația Anului® 2026 este mai deschisă ca niciodată. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, iar clasamentul începe să contureze favoritele publicului — dar nimic nu este decis. Votul este deschis până pe 25 aprilie și încă mai poți influența rezultatul. Băile Sărate Ocna Mureș este una din cele 5 finaliste la categoria Stațiuni Balneare.

Stațiuni balneare (alfabetic)

  • Băile Sărate Ocna Mureș
  • Borsec
  • Călimănești-Căciulata
  • Slănic Moldova
  • Techirghiol

Dacă nu ai votat încă o mai poți face până pe 25 aprilie 2026, aici: www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza!

Rezultatul final va fi construit pe baza unui sistem de evaluare care combină următoarele componente: votul publicului, evaluarea unui juriu național de specialiști în turism, rezultatele cercetării sociologice naționale privind notorietatea destinațiilor și analiza criteriilor de dezvoltare turistică și sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel național, nu doar o competiție de popularitate online.

Mai sunt doar câteva zile în care destinațiile își pot consolida poziția sau pot recupera diferența. Cele aflate acum în top au avantajul mobilizării rapide, dar cursa rămâne deschisă. În fiecare an, finalul aduce surprize. Cursa este departe de a fi încheiată, etapa de votare rămâne deschisă până pe 25 aprilie iar diferențele dintre finaliști pot fi recuperate până în ultima zi de vot.

Despre Destinația Anului®

O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanța & Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești, AEROSOLI, SUBARU, Metro, Antreprenoresti, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate.

Sursa: https://www.destinatiaanului.ro/

Citește mai departe

Articolele zilei

Podium pentru Grupul de majorete „Cheers” Ocna Mureș la Concursul Național „Bucuria Dansului” Alba Iulia

Publicat

Sâmbătă, 18 aprilie 2026 a avut loc la Alba Iulia cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului” care a reunit sportivi, grupuri de copii din întreaga țară, oferind un spectacol deosebit și momente memorabile în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.

Grupa de majorete „Cheers” Ocna Mureș a obținut locul II în cadrul concursului Național „Bucuria Dansului” la categoria „children”.

Așadar, povești de succes care arată frumusețea fetelor, munca, dăruirea și pasiunea pentru dans, sub îndrumarea d-nei Liana Stoica și cu susținerea și încrederea părinților.

Ne găsiți la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș (cursurile sunt gratuite). Povestea noastră continuă…

a declarat doamna Liana Stoica, coordonatoare grupului.

Citește mai departe

Articolele zilei

Elevi ai Liceului Tehnologic Ocna Mureș – Viitorii lăcătuși mecanici în plină formare!

Publicat

Pe parcursul lunii martie 2026, elevii clasei a XI-a A – calificarea Lăcătuș mecanic prestări servicii, de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș, au continuat să-și dezvolte abilitățile necesare meseriei 💪

🛠️ În cadrul stagiului de practică, elevii au dobândit competențe precum:

✔️ prelucrarea metalelor (tăiere, filetare, găurire, îndoire)

✔️ asamblarea subansamblelor

✔️ citirea desenelor tehnice

📏 De asemenea, au învățat să:

✔️ utilizeze instrumente de măsură (șubler, micrometru)

✔️ întrețină utilaje industriale

📈 Procesul de învățare continuă în următoarele săptămâni de practică, până la finalul anului școlar!

💼 Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru elevii din județul Alba” (ID 301778), finanțat prin PEO din FSE+.

👏 Felicitări elevilor pentru implicare și progres! au transmis organizatorii.

Citește mai departe

Articolele zilei

15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet

Publicat

Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.

Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete Cheers Ocna Mureș, la complexul Băilor Sărate. 

Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.

Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;

Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul Tradiții Uiorene din Ocna Mureș;

Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;

Ora 19:00 » Recital – Raoul;

Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);

Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.

Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!

Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!

Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! 🥳

Citește mai departe

Articolele zilei

SC ORMIS SRL angajează manipulant marfă

Publicat

SC ORMIS SRL din Ocna Mureș angajează manipulant marfă (stivuitorist) preferabil posesor permis de conducere cat. B.

Relații la telefon: 0722 398 912

Citește mai departe