Suntem şi pe:

Articolele zilei

Codul Fiscal şi surprizele ascunse ale acestuia

Publicat

- 420 vizualizări

 

Mult discutatul Cod Fiscal pe anul 2016, respectiv Legea 227/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10.09.2015 și pentru că nu există alte mențiuni, ea își are efecte de la data publicării ei.

            Au curs râuri, fluvii de cerneală despre cât de bun sau de prost este, ce efecte pozitive sau negative va avea asupra populației începând cu 1 ianuarie 2016. Au fost analizate sumele pe care le vor datora firmele, apartamentele, clădirile, stâlpii și proprietarii acestora. Dar un lucru a trecut oarecum neobservat.

            Pentru a fi concreți, vom folosi ghilimele de rigoare, pentru a nu deveni și noi plagiatori, și vom cita din legea de mai sus, respectiv articolul 465, alineatele 2 și 3:

„(2) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, precum şi terenul înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii în suprafaţă de până la 400 m², inclusiv, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:” (tabel de indici specifici contabililor)

 „(3) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, pentru suprafaţa care depăşeşte 400 m², impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută la alin. (4), iar acest rezultat se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut la alin. (5).”

            Text inofensiv, dar care lovește în cei care locuiesc la casă. Despre zona rurală ce să mai vorbim…

            Deci, tradus cumva pe înțelesul oricărui plătitor de taxe și impozite, alineatul 2 stabilește că dacă ai mai mult de 400 mp de teren în proprietate, dar ai mai puțin de 400 mp declarat ca teren pentru construcții, statul, în mărinimia sa, prin legile date de onor guvernul României, că el îți spune ce e bine pentru tine, îți oferă obligația de a avea 400 mp teren construcții, tip de proprietate pentru care impozitul e dolofan ca porcul de Crăciun.

            Concret, ai 700 mp intravilan în proprietate, din care 200 mp curte (teren pentru construcții) și 500 mp arabil intravilan (grădină). Guvernul României, prin Codul Fiscal cuprins în Legea 227/2015, te va impozita pentru 400 mp teren pentru construcții, iar diferența de 300 mp se impozitează ca teren arabil, adică undeva la peste 100 lei în plus pe an. Adică 200 mp din grădină ți se vor transforma, obligat-forțat, în teren pentru construcții, indiferent unde in intravilan e grădina asta.

            Cei care au deja declarat minim 400 mp de teren construcții scapă de majorare (vezi articolul 3).

            Cei care au mai puțin de 400 mp teren construcții declarat, dar nu au alte terenuri intravilane prin alte părți scapă și ei de majorare (ar fi fost culmea să îi împroprietărească cu teren până la 400 mp).

            Curțile mici (sub 400 mp) sunt specifice în general orașelor, dar și mediului rural. Cine are curte de obicei are și ceva teren arabil intravilan sub forma de grădină. Și uite așa afli dintr-o dată că ai 400 mp de teren pentru construcții și grădina pe care o sapi tu și familia ta de decenii este de fapt mai mică.

            Unii vor pierde subvenția APIA pentru acești metri pătrați luați din terenul arabil și băgați cu japca la teren pentru construcții. Nu vor mai primi bani dar vor plăti mai mult impozit… Alții vor trebui să-și demoleze solarii ca să le iasă cei 400 mp de teren pentru construcții. Așa numiții „străinași” care locuiesc la bloc în alte localități și au teren intravilan prin alte părți vor trebui și ei impozitați corespunzător. Ce „tupeu” poți să ai să stai la bloc și să ai pământ intravilan…

            Complicațiile sunt nenumărate. Aducerea de modificări asupra destinației terenului presupune modificări și la Registrul Agricol, la categoria de teren declarată la Taxe și Impozite, peste tot acolo unde apar terenuri și categoria lor de folosință. Evident, contribuabilul va avea obligația de a umbla EL să anunțe aceste modificări. Altfel, tot legile date de acest guvern prevăd sancțiuni pentru tot felul de încadrări juridice cum ar fi de exemplu fals în declarații, care e penal (ce asociere de cuvinte, „guvern” și „penal” în aceeași frază…).

            Și ca lucrurile să fie și mai „simple”, modificarea categoriei de folosință a unui teren se face în baza unei constatări faptice a unei comisii și în urma unei expertize topografice autorizate, nu din pixul sau prostia cu titlul de lege a unora.

            Intabulările făcute până la 1 ianuarie 2016 mai sunt valabile pentru cei care au mai puțin de 400 mp de teren pentru construcții? Pentru că vânzarea legală a unei proprietăți presupune o intabulare… Vai de cei ce vând sau cumpără în perioada asta o proprietate.

            Extrasul de carte funciară cum se va modifica? La cartea funciară modificările nu sunt declarative, ele trebuie constatate legal.

            Avem, așadar, cum ni s-a promis, „relaxare” fiscală și un exemplu concret. Taxe mai „mici”, impozite mai „mici”. Și pentru că toate astea trebuiau să aibă un nume  și un autor inconfundabil, el se numește simplu „guvernul României”. Să mulțumim „guvernul României” care dă legi pentru ca omul să plătească mai „puțin”, pentru ca omul să umble mai „puțin”, să aibă mai „puține” griji pentru ziua de mâine.

            Să mulțumim „guvernul României” că ne ia banul. E mai simplu și lipsit de pericole și tentații să duci dorul banilor și nu grija lor.

Publicitate

            Române, plătește! Guvernul veghează și are grijă de tine!

            Veghează și are grijă să-ți ia banul…

 

Iulian Olariu Iakab

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolele zilei

Băile Sărate Ocna Mureș printre favorite la concursul Destinația Anului® 2026! Mai sunt câteva zile! Votează Băile Sărate Ocna Mureș!

Publicat

Cu doar 5 zile înainte de final, lupta pentru titlul Destinația Anului® 2026 este mai deschisă ca niciodată. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, iar clasamentul începe să contureze favoritele publicului — dar nimic nu este decis. Votul este deschis până pe 25 aprilie și încă mai poți influența rezultatul. Băile Sărate Ocna Mureș este una din cele 5 finaliste la categoria Stațiuni Balneare.

Stațiuni balneare (alfabetic)

  • Băile Sărate Ocna Mureș
  • Borsec
  • Călimănești-Căciulata
  • Slănic Moldova
  • Techirghiol

Dacă nu ai votat încă o mai poți face până pe 25 aprilie 2026, aici: www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza!

Rezultatul final va fi construit pe baza unui sistem de evaluare care combină următoarele componente: votul publicului, evaluarea unui juriu național de specialiști în turism, rezultatele cercetării sociologice naționale privind notorietatea destinațiilor și analiza criteriilor de dezvoltare turistică și sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel național, nu doar o competiție de popularitate online.

Mai sunt doar câteva zile în care destinațiile își pot consolida poziția sau pot recupera diferența. Cele aflate acum în top au avantajul mobilizării rapide, dar cursa rămâne deschisă. În fiecare an, finalul aduce surprize. Cursa este departe de a fi încheiată, etapa de votare rămâne deschisă până pe 25 aprilie iar diferențele dintre finaliști pot fi recuperate până în ultima zi de vot.

Despre Destinația Anului®

O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanța & Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești, AEROSOLI, SUBARU, Metro, Antreprenoresti, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate.

Sursa: https://www.destinatiaanului.ro/

Citește mai departe

Articolele zilei

Podium pentru Grupul de majorete „Cheers” Ocna Mureș la Concursul Național „Bucuria Dansului” Alba Iulia

Publicat

Sâmbătă, 18 aprilie 2026 a avut loc la Alba Iulia cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului” care a reunit sportivi, grupuri de copii din întreaga țară, oferind un spectacol deosebit și momente memorabile în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.

Grupa de majorete „Cheers” Ocna Mureș a obținut locul II în cadrul concursului Național „Bucuria Dansului” la categoria „children”.

Așadar, povești de succes care arată frumusețea fetelor, munca, dăruirea și pasiunea pentru dans, sub îndrumarea d-nei Liana Stoica și cu susținerea și încrederea părinților.

Ne găsiți la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș (cursurile sunt gratuite). Povestea noastră continuă…

a declarat doamna Liana Stoica, coordonatoare grupului.

Citește mai departe

Articolele zilei

Elevi ai Liceului Tehnologic Ocna Mureș – Viitorii lăcătuși mecanici în plină formare!

Publicat

Pe parcursul lunii martie 2026, elevii clasei a XI-a A – calificarea Lăcătuș mecanic prestări servicii, de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș, au continuat să-și dezvolte abilitățile necesare meseriei 💪

🛠️ În cadrul stagiului de practică, elevii au dobândit competențe precum:

✔️ prelucrarea metalelor (tăiere, filetare, găurire, îndoire)

✔️ asamblarea subansamblelor

✔️ citirea desenelor tehnice

📏 De asemenea, au învățat să:

✔️ utilizeze instrumente de măsură (șubler, micrometru)

✔️ întrețină utilaje industriale

📈 Procesul de învățare continuă în următoarele săptămâni de practică, până la finalul anului școlar!

💼 Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru elevii din județul Alba” (ID 301778), finanțat prin PEO din FSE+.

👏 Felicitări elevilor pentru implicare și progres! au transmis organizatorii.

Citește mai departe

Articolele zilei

15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet

Publicat

Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.

Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete Cheers Ocna Mureș, la complexul Băilor Sărate. 

Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.

Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;

Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul Tradiții Uiorene din Ocna Mureș;

Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;

Ora 19:00 » Recital – Raoul;

Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);

Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.

Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!

Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!

Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! 🥳

Citește mai departe

Articolele zilei

SC ORMIS SRL angajează manipulant marfă

Publicat

SC ORMIS SRL din Ocna Mureș angajează manipulant marfă (stivuitorist) preferabil posesor permis de conducere cat. B.

Relații la telefon: 0722 398 912

Citește mai departe