Articolele zilei
Scrisorile mamei mele

Ana Marcu (1916-1994)
– in memoriam –
În 2 iulie 2015, Mama mea şi a celor trei fraţi – Nuşi, Emil, Nicuşor – ar fi împlinit 99 de ani. Zece nepoţi şi o mulţime de strănepoţi ar trebui şi ei se trimită prin puterea gândului, acolo sus, o îmbrăţişare caldă.
Orfană de ambii părinţi de la 8 ani, Ana a crescut printre străini, purtând cu sine un sac plin de suspine şi de lacrimi. Iată de ce, după căsătoria cu Emil Marcu (1936), unul din cele mai preţioase lucruri pentru ea a fost familia. Nici un efort nu a precupeţit să ţină familia unită iar unul din mijloacele folosite a fost comunicarea prin scrisori deoarece noi, copiii, locuiam în alte oraşe. Mama a păstrat cu grijă scrisorile noastre şi ne răspundea rezervând cât un mic spaţiu pentru tata, care ne dădea veşti despre albine şi mersul vremii.
Casa părintească era ca un centru de adunare şi prelucrarea datelor venite din patru colţuri ale ţării, apoi de filtrare a lor şi o selectare a celor ce urmau să fie transmise mai departe celorlalţi fraţi.
Scrisul Mamei, mărunt, cu rândurile înghesuite, nu încăpea niciodată pe orizontală pe hârtia nespecială folosită de ea în acest scop, pentru că mama revărsa aici toată dragostea ei pentru noi, prin cuvinte simple dar cu grijă alese ca să ne dea încurajări, sfaturi şi nesfârşite mulţumiri pentru cel mai mărunt gest al nostru faţă de ei, părinţii. Întotdeauna avea cuvinte plăcute şi respectuoase şi pentru partenerul de viaţă ales de fiecare dintre copiii săi.
Timpul trece peste noi iar vremurile schimbă obiceiurile. Azi, prin telefon, comunicăm scurt (că nu mai avem credit, că ne costă sau că ni se termină bateria), scriem SMS-uri apăsând cu intensitate egală nişte butoane inscripţionate cu cifre ori litere, fără viaţă, indiferente la trăirile noastre. La fel şi cu mesajele prin e-mail.
Dar scrisorile scrise de mână au ceva în comun cu operele de artă originale: sunt unicat. Ele se încarcă de emoţia din acel moment al autorului. Mâna preia freamătul interior, prin stilou ori creion, face vizibile în litere şi în şiruri de cuvinte, liniştea ori zbuciumul celui care a scris; sau, de ce nu, intervenţia raţiunii sale.
Aşa cum o copie a unei opere de artă – fie ea chiar realizată de autor – se limitează doar la a-ţi povesti ceva, la a fi o interfaţă sărăcită de esenţă, de trăirea unică, tot astfel şi mesajele scrise prin butoane sunt lipsite de clorofila vieţii.
Cu grija cu care ştergi de praf un obiect preţios, aşez într-un puzzle al timpurilor trecute scrisorile mele păstrate de Mama şi cele scrise de ea, familiei mele. Ele refac momente, scene, evenimente de odinioară, descrise cu bucurie sau durere – toate încărcate de emoţie. „Revăd” prin trăirea ei, fapte şi întâmplări, împliniri şi dezamăgiri, speranţe şi necontenina ei rugăciune pentru fiecare dintre copiii săi şi familiile lor. Recitînd, o simt pe Mama – reală, vie, cu mine, alături de noi, cei pe care ne întâmpina cu „draga” sau „dragul mamii”.
Sunt bogată prin scrisorile acestea ce au valoarea unui tezaur ce nu poate fi înlocuit cu nimic, căci el mă ajută să regăsesc concreteţea, conţinutul, emoţia care în timp, scapă mmoriei noastre şi peste care nici un efort de voinţă nu-l poate reconstitui.
Pentru toate acestea, vă îndemn să puneţi pe hârtie întâmplările, gândurile, nădejdile şi necazurile, în scrisori adresate unor persoane reale sau imaginare şi veţi vedea cum sporeşte tezaurul, conţinătorul vieţii de zi cu zi. În cămările scrisului se adună esenţa trăirilor noastre, indiferent dacă ne veştejesc obrajii sau ni-i îmbujorează. Sunt trăirile noastre a căror regăsire peste timp are valoarea redescoperirii propriului eu.
Prof. univ. dr. Maria Dipşe
Articolele zilei
Băile Sărate Ocna Mureș printre favorite la concursul Destinația Anului® 2026! Mai sunt câteva zile! Votează Băile Sărate Ocna Mureș!
Cu doar 5 zile înainte de final, lupta pentru titlul Destinația Anului® 2026 este mai deschisă ca niciodată. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, iar clasamentul începe să contureze favoritele publicului — dar nimic nu este decis. Votul este deschis până pe 25 aprilie și încă mai poți influența rezultatul. Băile Sărate Ocna Mureș este una din cele 5 finaliste la categoria Stațiuni Balneare.
Stațiuni balneare (alfabetic)
- Băile Sărate Ocna Mureș
- Borsec
- Călimănești-Căciulata
- Slănic Moldova
- Techirghiol
Dacă nu ai votat încă o mai poți face până pe 25 aprilie 2026, aici: www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza!
Rezultatul final va fi construit pe baza unui sistem de evaluare care combină următoarele componente: votul publicului, evaluarea unui juriu național de specialiști în turism, rezultatele cercetării sociologice naționale privind notorietatea destinațiilor și analiza criteriilor de dezvoltare turistică și sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel național, nu doar o competiție de popularitate online.
Mai sunt doar câteva zile în care destinațiile își pot consolida poziția sau pot recupera diferența. Cele aflate acum în top au avantajul mobilizării rapide, dar cursa rămâne deschisă. În fiecare an, finalul aduce surprize. Cursa este departe de a fi încheiată, etapa de votare rămâne deschisă până pe 25 aprilie iar diferențele dintre finaliști pot fi recuperate până în ultima zi de vot.
Despre Destinația Anului®
O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanța & Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești, AEROSOLI, SUBARU, Metro, Antreprenoresti, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate.
Articolele zilei
Podium pentru Grupul de majorete „Cheers” Ocna Mureș la Concursul Național „Bucuria Dansului” Alba Iulia
Sâmbătă, 18 aprilie 2026 a avut loc la Alba Iulia cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului” care a reunit sportivi, grupuri de copii din întreaga țară, oferind un spectacol deosebit și momente memorabile în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.
Grupa de majorete „Cheers” Ocna Mureș a obținut locul II în cadrul concursului Național „Bucuria Dansului” la categoria „children”.
Așadar, povești de succes care arată frumusețea fetelor, munca, dăruirea și pasiunea pentru dans, sub îndrumarea d-nei Liana Stoica și cu susținerea și încrederea părinților.
Ne găsiți la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș (cursurile sunt gratuite). Povestea noastră continuă…
a declarat doamna Liana Stoica, coordonatoare grupului.
Articolele zilei
Elevi ai Liceului Tehnologic Ocna Mureș – Viitorii lăcătuși mecanici în plină formare!
Pe parcursul lunii martie 2026, elevii clasei a XI-a A – calificarea Lăcătuș mecanic prestări servicii, de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș, au continuat să-și dezvolte abilitățile necesare meseriei ![]()
În cadrul stagiului de practică, elevii au dobândit competențe precum:
prelucrarea metalelor (tăiere, filetare, găurire, îndoire)
asamblarea subansamblelor
citirea desenelor tehnice
De asemenea, au învățat să:
utilizeze instrumente de măsură (șubler, micrometru)
întrețină utilaje industriale
Procesul de învățare continuă în următoarele săptămâni de practică, până la finalul anului școlar!
Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru elevii din județul Alba” (ID 301778), finanțat prin PEO din FSE+.
Felicitări elevilor pentru implicare și progres! au transmis organizatorii.
Articolele zilei
15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet
Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.
Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete “Cheers Ocna Mureș“, la complexul Băilor Sărate.
Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.
Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;
Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul “Tradiții Uiorene“ din Ocna Mureș;
Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;
Ora 19:00 » Recital – Raoul;
Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);
Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.
Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!
Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!
Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! ![]()
Articolele zilei
SC ORMIS SRL angajează manipulant marfă
SC ORMIS SRL din Ocna Mureș angajează manipulant marfă (stivuitorist) preferabil posesor permis de conducere cat. B.
Relații la telefon: 0722 398 912

