Ocnamureseni
IOAN MOGA – Inginer în automatizări şi manager
M-am născut în Ocna Mures la 6 martie 1955. Am crescut până la 9 ani împreună cu mama, la bunicii din partea mamei, Gherman Nicolae şi Maria, în cartierul Bosnia, pe strada Digului, bunicul din partea mamei devenindu-mi un model şi reper în viaţă.
Am parcurs etapele şcolare (clasele I-XII) în Ocna Mureş şi, sub atenta şi exigenta supraveghere a mamei, am reuşit să fiu unul din cei mai buni elevi, terminând cu premiul I toate cele 12 clase.
După terminarea liceului, în anul 1974, şi a susţinerii examenului de bacalaureat, am avut şansa şi bucuria să devin unul dintre studenţii Facultăţii de Electrotehnică, sectia Automatizări şi Calculatoare a Institutului Politehnic “Traian Vuia” din Timişoara.
Am fost un student bun, fără să excelez, cu emotiile, neliniştile şi teribilismele vârstei. Am fost foarte aproape să pierd anul IV, pentru că organizarea unei discoteci a trecut pe primul loc în preocupările mele. Tata a avut un rol capital în tot ce a urmat; după o discuţie cu el, într-un târziu de noapte de aprilie, m-am întors la cursuri şi până în toamnă am salvat situaţia, promovând anul. A fost un moment de cotitură în viaţa mea şi de atunci nu am mai avut devieri de la drumul meu.
Am absolvit facultatea în 1980 şi am luat repartiţie la IMIA Bucureşti (Intreprinderea de Montaj pentru Instalatii de Automatizare), al cărei nume a fost de-a lungul timpului schimbat în IMSAT (Intreprinderea de Montaj şi Service pentru Automatizări şi Telecomunicaţii), apoi IAMSAT (adaugându-se Antrepriză în nume).
Mi-am dorit să fac stagiatura la Bucureşti şi apoi să mă stabilesc la Cluj. N-a fost să fie chiar aşa; intreprinderea avea sediul central la Bucureşti, dar eu am fost repartizat şantierului ARDEAL care urma să-şi mute sediul la Cluj începând din 1981. Mi-am început etapa de stagiatură la punctul de lucru Copşa Mică, de unde am plecat, în toamna lui 1980 la fabrica de Ciment Tasca, lângă Bicaz, pentru câteva luni. Am revenit la începutul anului 1981 la Cluj şi am coordonat lucrări în domeniul electric şi automatizări la: Industria Sârmei Câmpia-Turzii, Electroceramica Turda, Uzinele Chimice Turda, Combinatul de Utilaj Greu Cluj, etc.
În 1987-1988 am luat parte la lucrările de construcţie ale Combinatului de Apă Grea de la Drobeta Turnu Severin, bineînţeles în domeniul meu de activitate: instalaţii electrice şi instrumentaţie. În 1988 am plecat pentru aproape un an la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Aici am stat până la sfârşitul lunii iulie 1989.
În septembrie 1989 am plecat ca responsabil pentru partea electrică la fabrica de Ciment de la Al Qaim din Irak, construită de firme româneşti, şi care era în perioada de teste de performanţă. Aici urmau să mă prindă evenimentele din iarna lui 1989. M-am întors în ţară la sfârşitul lunii ianuarie 1990, ales fiind, în lipsa mea, să conduc destinele firmei din Bucureşti în calitate de director general; aveam 35 de ani şi nici-o experienţă în conducere la un asemenea nivel; IMSAT avea atunci în jur de 7000 de angajaţi!
Am schimbat numele societăţii, revenind la numele IMSAT, nume pe care-l pastrează şi acum, şi am început lungul drum al tranziţiei de la un tip de economie la altul, cu totul diferit, şi pentru care nu eram nici pe departe pregătit. Au urmat ani grei, de transformări, de adaptări, de căutări de soluţii într-o economie în care industria intra uşor în colaps. Firmele erau subcapitalizate şi dobânzile la bănci ajunseseră la 120% în 1992! Nici astăzi nu ştiu cum am reuşit să trecem peste aceste obstacole; parcă navigam într-un ocean plin cu aisberguri. Nu au fost puţine nopţile în care zorii mă găseau treaz, cu frământările pentru a găi soluţii de a trece prin acele perioade extrem de grele.
Am început orientarea unei bune părţi din activitate către domeniul terţiar, care a debutat în primul rând prin sistemul bancar, sistem care începe să-şi adapteze sediile la standardele europene de control acces şi securitate. Urmează apoi primele hoteluri mari: Sofitel şi Mariot în Bucureşti, la care întreaga parte de instalaţii electrice, va fi făcută de noi. Încep modernizarile şi construcţile noilor clădiri administrative şi ale puctelor vamale de control din vestul ţării.
Telefonia mobilă îşi anunţă intrarea şi anii 1997-1998 ne găsesc în plină activitate de dezvoltare a reţelelor de telefonie mobilă; dezvoltarea primelor două reţele ale MOBIFON şi MOBILROM, astăzi Vodafone şi Orange, au reprezentat un boom, noi executând în 2-3 ani peste 400 de site-uri.
1998 reprezintă şi anul demarării investiţiilor în fabricile de ciment din România: Lafarge, Holcim şi Heidelberg achiziţionează cele 9 fabrici de la noi din ţară şi încep programul de modernizări. Am participat de atunci la aceste investiţii şi astăzi suntem încă alături de aceste firme, atât în ţară cât şi în străinătate.
Anul 1998 reprezintă intrarea firmei pe piaţa externă, prima lucrare fiind pentru grupul Lafarge în Kenya, împreună cu alte firme româneşti. Treptat, IMSAT devine unul din actorii principali în modernizarea fabricilor de ciment din România. Prestaţia de aici deschide drumul lucrărilor din străinătate: Honduras, Iordania, Moldova, Africa de Sud, Camerun, Letonia, Algeria, Nigeria, Maroc, Rusia, Azerbadjan, etc.
Un alt domeniu ce lansează firma, a fost domeniul auto: lucrările la DACIA RENAULT de la Mioveni propulsându-ne apoi în Franţa, Italia, Slovenia, Polonia, Maroc, SUA, Brazilia, etc. În aproape toate aceste ţări am continuat să lucrăm şi suntem prezenţi şi astăzi.
În anul 2000 semnam primul agreement cu General Electric şi o direcţie a IMSAT începe să lureze pentru gigantul american, camere de comandă conteinerizate pentru turbine cu gaz, activitate care în 10 ani trece de 10 milioane de EUR şi fac din IMSAT unul din partenerii strategici în acest domeniu; întreaga producţie este destinată exportului.
În tot acest timp urmează şi transformarea acţionariatului firmei de la cel de stat la privat. Privatizarea IMSAT a început încă din 1992 printr-o majorare de capital şi urmează apoi acest principiu până în 2005; tot timpul capitalul societăţii a fost mărit prin aport de capital; gruprurile financiare au fost principalii acţionari ai companiei după anul 1995.
Anul 2001 este anul în care unul din grupurile financiare BRODHURST – SUA, devine majoritar şi până în 2004 ajunge la peste 95% din capitalul IMSAT. În anul 2005 societatea este divizată în două : IMSAT – partea care păstrează activitatea – şi IMS PROPRIETĂŢI – partea care preia toate terenurile şi clădirile; este momentul în care am făcut o propunere acţionarului principal, de a-i cumpara acţiunile deţinute în IMSAT. Grupul american acceptă propunerea noastră şi astfel managementul IMSAT ajunge să deţină 95% din companie; toate acestea au fost posibile cu ajutorul primit de la una din băncile principale cu care am lucrat în toţi acesti ani şi care ne-a acordat încredere şi susţinere.
Merită să adaug un lucru; pe parcursul celor 24 de ani în care, împreună cu ceilalţi colegi din management, am condus IMSAT-ul, nu am întârziat nici o zi plata dobânzilor şi a ratelor către banci şi ne-am plătit întotdeauna impozitele; s-a întâmplat, chiar dacă destul de rar, să întârziem plata salariilor, dar nu şi plăţile către bănci şi stat.
În anul 2007, un grup francez independent, SNEF, devine acţionarul majoritar cu 51%, managementul IMSAT rămânând să deţină 45% din companie. Acum, firma are aproape 1200 de angajaţi, din care în fiecare an 200-400 de oameni lucrează la proiectele din străinătate. Aproape 60% din cifra de afaceri a societăţii, de aproximativ 60 mil. EUR, este realizată în străinătate.
În tot acest timp, am condus operaţional, împreună cu un grup de colegi, destinele acestei firme. Sunt la această oră director general executiv al IMSAT, am 34 de ani în firmă şi sper să îmi închei activitatea în cadrul ei. Dorinţa cea mai mare pe care o am este să reuşesc ca atunci când mă voi retrage, peste 4-5 ani, la vârsta de pensionare, să rămână în urma mea o firmă cu oameni profesionişti, inteligenţi şi corecţi, care să o dezvolte pe mai departe.
Acum câteva săptămâni, am avut bucuria întâlnirii de 40 de ani de la terminarea liceului. Promoţia 1974, a fost una din cele mai bune pe care le-a avut liceul din Ocna Mureş: 36 din cei 42 de elevi de la clasa reală, terminând facultăţi sau şcoli tehnice.
Îmi trăiesc ambii părinţi, de care sunt foarte legat; chiar la distanţă fiind,vorbim la telefon aproape în fiecare seară. Mama a fost şi ramâne cel mai bun prieten al meu; susţinerea ei m-a ajutat în multele probleme dificile prin care am trecut.
În afara activităţii profesionale, cu aproape 20 de ani în urmă, am avut şansa să mă apropii de mediul artistic plastic, de atmosfera mirifică a câtorva ateliere de artişti plastici, de atmosfera galeriilor şi spaţiilor expoziţionale. Nu am rămas pe prispă şi încet, încet, am devenit un colecţionar, cu toate satisfacţiile pe care ţi le dă această pasiune.
Cam asta ar fi despre mine; aţi constatat că am scris mai mult despre firma la care am lucrat aproape o viaţă; activitatea mea a fost dedicată în exclusivitate firmei IMSAT Bucureşti.
Ioan MOGA
Articolele zilei
“La mulți ani!” la zi aniversară, unui om dedicat muzicii
Cu simț artistic, cu dragoste față de muzică și în special pentru munca de dirijor, doamna profesoară Eva Forika este exemplul ideal de urmat pentru dedicarea în profesie.
Cu peste 50 de ani prezență în viața școlii, a culturii, a educației, coordonează încă două formațiuni corale, Corul Bisericii Reformate și Corul Doruleț.
De- a lungul timpului, după orele de curs, ca profesor de muzică, a constituit multe coruri de elevi de la clasele primare, gimnazile și până la cele de liceu. Ce activități educative, culturale, ce spectacole a pus în scenă oferind publicului momente de neuitat!
A activat în ONG ASMEA, a colaborat cu persoane din Germania pentru finanțarea unui proiect bine primit în comunitatea din Uioara de Sus, proiect prin care copii din familii defavorizate au avut parte de îngrijire în multe planuri (hrană, îmbăcăminte, rechizite), dar și de activități educative, unde au învățat să comunice, să coloreze, să realizeze lucrușoare de mâna lor, să cânte, să redea mici spectacole de teatru muzical de păpuși pentru copii.
Doamna Forika a participat cu diferite coruri la manifestări artistice tematice în țară și în afară țării, unde totdeauna a performat, fiindu-i apreciată întreaga muncă. A fost profesor la Școala Generală din Unirea, la Școala din Cisteiu de Mureș, la Liceul Teoretic Petru Maior, la Școala Lucian Blaga, secția maghiară și secția română și la Colegiul Bethlen Gabor din Aiud.
Suntem recunoscători pentru formarea în plan muzical a atâtor copii și tineri din zona Ocna Mureș!

De aproape 20 de ani conduce Corul Doruleț, al cărui membru fondator este, alături de alți colegi, iubitori de muzică.
Un palmares bogat are cu acest cor, cu care a participat, ca dirijor, la spectacole, manifestari artistice, festivaluri în țară și în străinătate, fiind sprijinit financiar de Primăria orașului nostru.
A închegat o frumosă legătură între Corul Doruleț, Corul Reformat și Corul Astra din Campia Turzii, Corul Armonia din Turda, Corul Mihai Vodă din com. Mihai Viteazu. Participă cu Corul Doruleț la festivalurile organizate de dirijorii acestor coruri, realizând un schimb cultural de înaltă calitate.
Corul Doruleț este corul de care s-a ocupat cu perseverență ca dirijor, cu drag și bucurie, sub sloganul “Aducem bucurie prin muzică!”. Alături pe prof Levente Szoch, cu care colaborează foarte bine spre reușita corului, depășește momente critice de sănătate și continuă. Pentru toate spectcolele Casei de Cultură la care este invitat corul, pregătește cu conștiinciozitate piese corale adecvate temelor și momentelor respective.
A fost promotorul care a înscris și condus corul la festivaluri din Cehia (Praga), Polonia (Cracovia), Grecia (Salonic), Italia (Grado), Austria (Viena), Italia (Altă Pusteria), Ungaria (Hajduszoboszlo), Albania (Durres), Macedonia (Ohrid), Bulgaria (Sunny Beach), Croația (Selce). A purtat corul în capitale renumite, Praga, Viena, Tirana, Sofia, Budapesta; au traversat împreună Vltava, Dunărea, apele Veneției, Lacul Ohrid, Marea Egee, Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Adriatică, peste tot ducând spiritul cântecului românesc, la festivaluri folclorice sau mesajul colindului la festivaluri din perioda de Advent.
Cu sprijinul major al prof Levente Szoch și sub coordonarea doamnei Forika, corul a imprimat două CD uri. A pregătit piese corale în limba română, franceză, germană, maghiară, engleză și italiană. Din repertoriul bogat al corului Doruleț fac parte piese corale laice și religioase.

Cu energie, dinamism și responsabilitate, doamna Forika a organizat în comunitatea nostră, cu Corul Doruleț, colindul în a doua zi de Crăciun la bisericile din oraș, Româno-Catolică, Ortodoxă, Reformată și Greco-Catolică, dar și în a doua zi de Paști, susținând spiritul ecumenic.
Deși au fost momente când sănătatea nu i-a fost alături, cu multă implicare, inspirație și muncă neobosită, insuflând increrede și siguranță coriștilor, a inițiat de mulți ani desfășurarea unui concert coral de colinde în perioda Postului Crăciunului. În ultimii ani, acest concert se desfășoară în biserici ortodoxe, cu invitarea a cinci sau șase coruri, care dau valoare momentului, întregului concert, apreciat în orașul Ocna Mureș.
Toți cei care o cunoaștem o apreciem, o respectăm vrem ca viața să-i fie un portativ nesfârșit, cu acorduri line, armonioase, pe măsura întregii activități cultural-educative dedicate orașului Ocna Mureș!

La zi aniversară, îi dorim Doamnei muzicii ocnamuresene, profesor EVA FORIKA, ani mulți, sănătate, pace, bucurii, același suflet mare!
Președinte al Asociației Corale Doruleț,
Cărunta Elena
Articolele zilei
Mircea Aurel Ciugudean: profesor universitar, inventator în electronică, epigramist, scriitor și compozitor
Despre ocnamureșanul nostru Mircea Aurel Ciugudean am mai scris aici și sunt sigur că mulți îl cunoașteți sau ați auzit de dânsul deși s-a stabilit la Timișoara de foarte mult timp. Nu a uitat orașul natal, multe biografii ale ocnamureșenilor prezentați aici pe Ocna Mureș Online fiind scrise chiar de domnul Ciugudean căruia îi mulțumim încă odată pentru bunăvoința de a împărtăși cu noi lucrările sale.
Un om neobosit, o personalitate a științei, dar și un bun scriitor sau compozitor de romanțe, mereu cu zâmbetul pe buze, continuă să se gândească la „ocnenii” lui, de data aceasta cu dorința de a-i fi citită ultima carte lansată, pe care o puteți răsfoi în subsolul acestui articol. „Pentatlonul meu” se intitulează cartea și este o autobiografie împărțită în cinci capitole.

Autorul s-a născut în 1940 la Ocna Mureş, judeţul Alba, unde a terminat liceul şi unde, în 1993, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare. A absolvit Facultatea de Electrotehnică din Timişoara în 1962 şi a devenit asistent în 1963. A avansat până la gradul de profesor (1990). Conduce doctorat în Electronică din 1993. A fost prodecan al facultăţii între 1987-1989. A fost primul decan al noii Facultăţi de Electronică şi Telecomunicaţii între 1990-1992. A ocupat funcţia de Director de departament între 2000-2004. Şi-a încheiat cariera didactică în 2010, la Universitatea „Valahia” din „Capitala Romanţei”– Târgovişte.
Ca şi cadru didactic a elaborat 5 cărţi în edituri şi 30 de manuale pentru studenţi precum şi 81 articole ştiinţifice, dintre care 8 în reviste din SUA, Anglia, Franţa, Grecia. A descoperit 65 noi circuite electronice şi a elaborat numeroase metode originale de proiectare pentru acestea. Deţine 6 brevete de invenţie. A efectuat cinci stagii de specializare în Franţa şi Anglia. Este Senior Member al societăţii de electronică IEEE-SUA.
Romanţele le-a îndrăgit de mic copil, ascultându-şi părinţii, mari iubitori de romanţe, cu voci deosebite. A fost impresionat de frumuseţea acestora ascultând interpretarea lor la vioară de către marele lăutar al Ardealului, Alexandru Ţitruş, vecinul lui în acele timpuri. La 15 ani deţinea un caiet cu peste 100 texte de romanţe, din care ştia să cânte 80. Acest caiet s-a mai îmbogăţit pe parcurs iar în 1962, „Regina Romanţei”, Ioana Radu, i-a admirat munca şi i-a scris pe el un frumos autograf. Caietul se află ȋn Muzeul Romantei de la Târgovişte.
Începând din anul 2000, la 60 de ani şi fără să fi avut studii muzicale, dar „având romanţa în sânge”!, a descoperit întâmplător că poate compune romanţe. Prima dintre acestea a fost compusă în gând, pe tren, pe versuri proprii, scrise tot pe tren anterior, la drumuri plictisitoare între Timişoara şi Bucureşti. Apoi următoarele piese le-a compus cântându-le direct, în faţa casetofonului. Uneori o compoziţie i-a luat doar 20 de minute. Mai târziu a compus romanţe ca la pian, cu ajutorul calculatorului, învăţând să scrie şi partitura de solist. Astfel, alegându-şi cu grijă versurile, în primii 4 ani a adunat 16 compoziţii. În total, până în prezent, a compus 46 romanţe (din care 12 piese pe versuri proprii, 6 pe versurile poetului brăilean Ion Mustaţă iar 10 pe versurile lui Mihai Eminescu). Romanţele sale sunt considerate de către specialişti ca fiind foarte melodioase. A mai compus, încercându-şi priceperea, o frumoasă colindă, „Valsul Timişoarei”, „Marşul Timişoarei”, „Imnul istoric al Timişoarei”, „Imnul centenarului Politehnicii” (vezi site-ul: http://youtube/by maciugudean ), o piesă de muzică uşoară şi trei piese comice.
A concurat de opt ori la Festivalul Naţional al Romanţei „Crizantema de Aur”- Târgovişte, Secţia Creaţie de Romanţe, unde, în 2007 (cu romanţa nr.18) şi în 2011 (cu romanţa nr.14), a câştigat Premiul III, obţinând astfel consacrarea. În 2017, la acelasi festival a câştigat un Premiu special iar ȋn 2019 – PREMIUL I. Aceste romanţe, întitulate: „Scrisoare către mama”, „Nu se ştie niciodată!”, interpretate (voce şi pian) de Natalia Tudosie, „Dor”, interpretată de Eugenia Moise Niculae şi „Pe aceeaşi ulicioară” se pot găsi (video) pe site-ul de mai sus.
În 2010 a publicat romanul autobiografic „Drumul spre podium”, referitor la cariera sa muzicală şi participările la „Crizantema de Aur”. A editat apoi volumele II-V.
În anul 2014, printr-un act de mare curaj, a devenit organizatorul Festivalului Naţional de Romanţe – „Roze pe Bega” – de la Timişoara, care, în Septembrie 2019 a avut ediţia a cincea.
Colecţia de romanţe, disponibilă la compozitor, este destinată soliştilor, în vederea interpretării acestora. Ei pot solicita compozitorului partitura de pian+solist în gama dorită şi o probă a romanţei selectate spre interpretare, pe adresa de E-mail: maciugudean@gmail.com .
Articolele zilei
Vasile Toth din Ocna Mureș, antrenor la un club de patinaj de viteză în Spania
Vasile Toth este șeful Clubului de patinaj viteză Tudela, Spania. Deși este un sport mai puțin cunoscut, sub coordonarea sa, clubul nu numai că și-a mărit numărul de membri, dar a și organizat, pentru al doilea an consecutiv, Trofeul orașului Tudela, a cărui ultimă ediție a reunit peste 160 de patinatori din toată zona de nord, punând Tudela pe harta patinajului regional.

Cine este Vasile Toth și cum a ajuns să practice acest sport
Mă numesc Vasile Toth (pentru prieteni și familie Loți), am fost elev la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” și Grupul Școlar de Chimie Industrială Ocna Mureș (Liceul Tehnlogic în prezent).
La 22 de ani am plecat în Spania, în Corella Navarra, un sat mic de 7000 de locuitori unde am început să lucrez în construcții, ca și barman în weekend. În 2009 m-am mutat în Tudela Navarra, un oraș de mai bine de 40.000 locuitori, din 2015 lucrez la o fabrică de nivel internațional, în departamentul de logistică. În 2009 am încep ca și voluntar la competiții de patinaj artistic și după ce am făcut un curs, sunt parte din grupul de arbitrii de patinaj artistic și patinaj de viteză aici în provincia Navarra.

Iată ce scrie presa locală despre ocnamureșanul nostru:
Vasile Toth și Yasmina Jaraba: Duo-ul care impulsionează patinajul viteză în Tudela
Antrenorii Clubului de patinaj viteză din Tudela au reușit să dubleze numărul de patinatori și să consolideze un proiect sportiv în plină expansiune.
Clubul de patinaj viteză din Tudela este un exemplu al modului în care un sport, deși încă necunoscut pentru mulți, poate crește cu efort și dedicare. Prin munca antrenorilor săi și implicarea patinatorilor locali, acest club a reușit să se consolideze ca unul dintre cele mai promițătoare proiecte sportive din oraș.

Sub conducerea lui Vasile Toth și Yasmina Jaraba, Clubul de patinaj viteză din Tudela cunoaște un boom în rândurile sale, cu o participare din ce în ce mai mare atât a copiilor, cât și a adulților.
„Când am venit anul trecut, clubul avea în jur de 30 de patinatori. Astăzi, aproape am dublat această cifră, având în jur de 60”, spune Vasile, care a aterizat în Tudela în urmă cu 16 ani și de atunci a fost legat de lumea patinajului. Inițial implicat în patinajul artistic, Vasile a început să se implice în patinajul de viteză în urmă cu cinci ani, iar în urmă cu puțin mai mult de un an s-a alăturat clubului în calitate de antrenor.

„Am fost contactat de președintele clubului anul trecut pentru a vedea dacă aș putea ajuta ca antrenor și, desigur, am fost încântat să accept”, explică Vasile, care se ocupă și de organizarea evenimentelor și de găsirea sponsorilor. Eforturile sale și ale echipei sale au fost fundamentale în creșterea gradului de conștientizare a sportului în Tudela și în regiunea Ribera de Navarra.
Antrenamente și categorii
Antrenamentele clubului au loc la patinoarul municipal din Tudela, unde patinatorii au ocazia să își îmbunătățească tehnica și să se bucure de patinaj într-un mediu adecvat.
„Ne antrenăm marțea și joia de la 18:30 la 20:00 pentru toată lumea, iar lunea și miercurea pentru cei care concurează”, comentează Vasile. Aceste antrenamente sunt deschise tuturor vârstelor și nivelurilor, de la cei mai mici, care pot începe de la vârsta de patru ani, până la adulți.
În prezent, clubul a reușit să acopere o gamă largă de categorii, dar există încă un proiect în curs de desfășurare pentru a încorpora o nouă categorie: categoria masters. „Ne-am dori să includem această categorie. Am primit deja mai multe cereri de la persoane de peste 40 de ani, iar la ultimul Trofeo Ciudad de Tudela am avut concurenți la această categorie”, explică Vasile.
Trofeul orașului Tudela
Una dintre cele mai mari realizări ale clubului a fost celebrarea recentă a celei de-a doua ediții a Trofeului orașului Tudela. Acest eveniment a reunit peste 160 de skateri din tot nordul Spaniei. „Anul acesta am avut un răspuns foarte bun, în ciuda faptului că a coincis cu o Cupă Europeană în Gijón”, spune Vasile.

Succesul nu a fost doar organizatoric, ci și sportiv, clubul din Tudela reușind să urce pe podium la mai multe categorii. „Am obținut cinci trofee, printre care cel al unei fetițe de cinci ani la categoria mini și altele la categoriile pre-benjamin (2), benjamin și seniori”, adaugă mândru Vasile.
Evenimentul s-a remarcat și prin participarea patinatorilor din afara orașului Tudela, ceea ce este un mare succes pentru un club mic. „Atragerea de patinatori din afară este o mare realizare pentru noi. Cluburilor din Pamplona, Zaragoza și Huesca le este greu să călătorească, sunt obișnuiți să concureze acasă, dar odată ce au venit, s-au simțit foarte bine și ne-au mulțumit pentru organizare și atmosferă”, explică el.
Un sport de descoperit
Patinajul viteză este încă un sport puțin cunoscut în multe părți ale Spaniei, iar Tudela nu face excepție. „Este un sport invizibil pentru mulți oameni. Sunt mulți oameni care nu știu că există”, recunoaște Vasile.
Pentru a da vizibilitate sportului, clubul lucrează intens pe rețelele de socializare, unde raportează activitățile și evenimentele pe care le organizează. „Facem foarte mult networking pentru ca oamenii să știe că suntem aici. Mulți dintre noii patinatori au aflat despre club prin intermediul rețelelor sociale”, spune el.
Perseverență, determinare și ambiție
Vasile a început de jos, a muncit neîncetat din 2009 și în prezent conduce un club de patinaj de viteză care câștigă constant noi skateri, reușeste să implice copiii în acest sport mai puțin cunoscut și practicat la nivel mondial și obține titluri după titluri. E o performanță ce trebuie recunoscută și de aici de acasă. Felicitări de aici din Ocna Mureș!

Vasile Toth nu a uitat de orășelul din care a plecat
Tudela pentru mine e casa mea, nu am să uit însă de unde am plecat și revin cu drag la Ocna Mureș în vacanță. În timpul liber mă dedic la sport, îmi place să alerg și în fiecare an fac un semimaraton de șosea și un semimaraton montan, unde mă bucur ca un băiețel.
„Acum cu ocazia Sărbătorilor Pascale vă urez tuturor Sărbători fericite!” Vasile Toth



Ocnamureseni
Frânturi de amintiri despre EMIL MARCU
Pentru a te revendica drept fiu al orașului Ocna Mureș, este suficient ca acolo unde te conduc pașii destinului, să-ți reprezinți cu demnitate originile – familia și locul din care ai plecat.
La începutul acestei luni, octombrie 2022, Emil Marcu, al doilea din cei 4 copii ai fotografului Emil Marcu și șotia sa Ana, ar fi împlinit 84 de ani.
Era din generația lui Sebi Arieșan, Ciungan și Bâscă – fotbalistul (din str. Memorandului), Marius Curta (fiul avocatului din str. Iorga), Aurel Onac (din str. Avram Iancu), Gicu Sângerean (inginer la fabrica de armament din Cugir).
Câțiva dintre cei amintiți formau un grup la care se lipea Nicușor, următorul dintre frații mei. Era un grup de tineri cu spiritul liber, neîngrădit de regim, un grup care hoinărea prin Munții Apuseni, dormind sub cerul liber pe malul râului Iara și îngropând în locuri speciale câte o sticlă cu un bilet cu numele lor, al călătorilor-hoinari: una dintre aceste mărturii ar trebui să se afle lângă Crucea Secuiului (amintire evocată de Nicu Marcu).
Emil Marcu, fratele mai mare era un bărbat frumos – pentru fete, de-a dreptul, cavaler. Avea auz muzical rafinat, cânta la vioara, mandolină, acordeon și muzicuță. Vocea lui de tenor se integra armonios în grupul tinerilor din care făceam și eu parte, care intonam « Tatăl Nostru » pe mai multe voci, la Biserica greco-catolică din orășelul nostru.
Inteligența lui Emil, dublată de perspicacitate, îi aduceau aprecierea profesorilor (distinsa Elvira Lucaci, exigenta Melania Iacob) care îi lăudau și scrisul organizat, caligrafic, foarte îngrijit.
Într-una din veri, povestește fratele Nicu, la scăldatul în Mureș, Emil, l-a salvat de la înec pe profesorul Colceru, pe atunci și director al școlii.
Emil avea și darul vorbirii argumentate, mai ales în apărarea adevărului, a drepturilor sale și a celor din jur. Conversațiile pline de vervă erau marca prezenței lui ca inginer-organizator în șantiere din țară, ultimul, cel de la Mintia, în aprecierea superiorilor de la București și a echipelor cu care lucra. Și-a întemeiat o familie pe care a iubit-o până la sacrificiu.
În familia noastră de la Ocna Mureș, cât mai eram lângă părinți, el îndeplinea rolul de consilier în decizii de tot felul. Prin recomandarea lui, m-am bucurat și eu de împlinirea unei dorințe pentru care adunam bani în pușculiță: să îmi cumpăr cu 60 de lei (care erau mulți bani pe atunci) prin serviciul « Cartea prin poștă », Dicționarul limbii române. Nu au lipsit dezbaterile în care contraargumentul « nu știi vorbi românește fără dicționar ? » a trebuit demontat cu răbdare.
Așa mi-l amintesc acum pe fratele meu mai mare: cu un profil semeț de om curajos, un veritabil avocat – apărător al celor mici ori slabi, fără putere.
Caldă amintire și prețuire, de la:
Mia (Marcu) Dipșe (sora mai mică),
Nicușor, (fratele) și
Ionuț Dipșe (nepot de soră)
Octombrie 2022
Ocnamureseni
Gheorghe Vinţan
(Ocna Mureş, 6 ianuarie 1948), este în prezent preşedintele Asociaţiei Culturale„Juan Ramón Jiménez y Lucian Blaga”, din Alcalá de Henares şi membru fondator al Uniunii „Lucian Blaga”, a scriitorilor şi artiştilor români în Spania, la care se adaugă şi prezenţa lui activă în cadrul Asociaţiei Scriitorilor din Madrid. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Mureş.
Între anii 2000 şi 2007, a studiat Historia Spaniei la cursurile organizate în cadrul Facultăţii de Filozofie şi Litere de pe lângă Universitatea din Alcalá de Henares din Comunitatea Madridului.
Preocupat de Istoria ţării în care a hotărât să trăiască, a început să traducă în româneşte din operele unor autori spanioli, dar şi din a celor din ţara lui natală. Amintim aici autorii pe care i-a îndrăgit cel mai mult şi pe care i-a tradus sau publicat şi în ediţii bilingve româno-spaniole şi invers, printre ei numărându-se: Antonio Domínguez Ortiz cu, SPANIA, trei milenii de istorie, apoi o seamă de ediţii ale marilor poeţi, unul spaniol şi altul român: Juan Ramón Jiménez şi Lucian Blaga, ale căror opere literare au intrat în circuitul lecturilor din ambele ţări. În fiecare an de când trăieşte pe plaiurile însoritei Peninsule Iberice, a iniţiat şi condus la 15 ianuarie, aniversarea naşterii marelui nostru poet naţional, Mihai Eminescu, fiindu-i aproape pictorul botoşănean Ioan Oniciuc, născut în comuna Corni, în atelierul căruia s-au desfăşurat cele mai frumoase seri de poezie şi omagieri eminesciene.
Între cele cincisprezece cărţi scrise şi publicate de Gheorghe Vinţan în timpul vieţii sale, petrecută în Spania, se găsesc: o ediţie bilingvă Apulum et Complutum, iar după propria lui părere şi dorinţă, aceasta, dar nu şi ultima: JUAN CARLOS I, regele Spaniei;o carte care în conţinutul ei, a încercat să ne dezvăluie cu lux de amănunte numeroasele evenimente petrecute în frământata Istorie a Spaniei începând cu sfârşitul secolului al XVII-lea şi până în acest secol al XXI-lea în care trăim azi. Amândouă aceste cărţi au văzut lumina zilei cu sprijinul editurii ARDEALUL, din Târgu Mureş, iar celelalte cărţi, ce poartă titluri semnificative preocupărilor lui, le vom prezenta în continuare: POEZIA, ornamentul sfânt al sufletului cu SUMERUL BABILONIA şi ASIRIA, au apărut la editura BĂLGRAD, din Alba Iulia, apoi la editura CASA CĂRŢII DE ŞTIINŢĂ, au fost publicate, Primăvara adentro – Înăuntrul primăverii ediţie de antologie bilingvă româno-spaniolă din poezia lui Juan Ramón Jiménez, Premiul Nobel pentru literatură în 1956; SPANIA, trei milenii de istorie, o traducere după acelaşi titlu a cărţii marelui istoric Antonio Domínguez Ortiz; JUAN RAMÓN JIMÉNEZ / Viaţa. Antologie poetică; ÎN MAREA TRECERE – EN EL GRAN PASO, o detaliată biografie urmată de o antologie poetică, bilingve, româno-spanilă despre cel care a fost marele poet, filozof, dramaturg şi diplomat, LUCIAN BLAGA; ORIGINI COMUNE HISPANO-ROMÂNE, lucrare istorică editată împreună cu prof. Dr. Jaime de Caso Zuriaga,de la Universitatea din Alcalá de Henares – Spania şi prof. Dr. Vasile Moga, ex director al Muzeului Unirii din Alba Iulia şi tot la Cluj-Napoca, opera juanramoniană de căpătâi, PLATERO ŞI EU, ediţie în limba română conţinând toate capitolele publicate de autor în timpul vieţii; la editura madrilenă CERSA, îi apare primul volum, POEMAS EN ESPAÑOL, cu o prefaţă de prof. Dr. Juan Francisco Peña Martín, de la Centrul de Studii Cervantine.
Întorcându-ne la preocuparea de bază a poetului Gheorghe Vinţan, ne rămâne doar să spunem cu deosebit respect cât s-a dedicat muncii de traducător, pe lângă cea în care şi-a scris şi publicat propriile lui gânduri şi idei. Sub acest aspect amintim aici că toate aceste cărţi fac parte din COLECŢIA HISPANICA, de el însuşi creată şi sponsorizată, iar pentru o mai reală valorificare a relaţiilor culturale româno-spaniole, tot el a pus bazele primei reviste DACICA-LATINITAS, ce apare la Madrid, de factură bilingvă cu un profil de literatură, istorie, filozofie, sociologie şi artă, la care până în prezent au colaborat o seamă de profesori universitari pe domenii de specialitate, precum şi prozatori şi poeţi din lumea hispano-română.
Cu sprijinul editurii ieşene, ARS-LONGA, a reuşit să publice până în prezent o parte din proiectul de traduceri din opera genialului andaluz, Juan Ramón Jiménez: OPERE I / Jurnalul unui poet recent căsătorit; OPERE II şi III / Elegii şi Piatră şi cer; OPERE IV şi V / Balade de primăvară şi Frunzele verzi (Uitări) care au fost urmate tot de o altă ediţie bilingvă româno-spaniolă: POEZII ALESE – POESÍA REUNIDA, la editura ARDEALUL din Tg. Mureş a poetului spaniol Antonio Ramírez Almanza, un bun prieten şi important colaborator al poetului Gheorghe Vinţan. În anul ce a trecut la aceeaşi editură ARDEALUL, sub îndrumarea prof. Dr. Eugeniu Nistor, directorul editurii reuşeşte să publice într-o ediţie bilingvă PLATERO Y YO/PLATERO ŞI EU, opera care i-a adus poetului spaniol Juan Ramón Jiménez, mult aşteptatul dar şi meritatul Premiu Nobel, pentru care a fost propus şi poetul nostru Lucian Blaga, dar nesusţinut de regimul instaurat în ţară după cel de al II-lea Război Mondial.

