IOAN MOGA – Inginer în automatizări şi manager

M-am născut în Ocna Mures la 6 martie 1955. Am crescut până la 9 ani împreună cu mama, la bunicii din partea mamei, Gherman Nicolae şi Maria, în cartierul Bosnia, pe strada Digului, bunicul din partea mamei devenindu-mi un model şi reper în viaţă.

Am parcurs etapele şcolare (clasele I-XII) în Ocna Mureş şi, sub atenta şi exigenta supraveghere a mamei, am reuşit să fiu unul din cei mai buni elevi, terminând cu premiul I toate cele 12 clase.

După terminarea liceului, în anul 1974, şi a susţinerii examenului de bacalaureat, am avut şansa şi bucuria să devin unul dintre studenţii Facultăţii de Electrotehnică, sectia Automatizări şi Calculatoare a  Institutului Politehnic “Traian Vuia” din Timişoara.

Am fost un student bun, fără să excelez, cu emotiile, neliniştile şi teribilismele vârstei. Am fost foarte aproape să pierd anul IV, pentru că organizarea unei discoteci a trecut pe primul loc în preocupările mele. Tata a avut un rol capital în tot ce a urmat; după o discuţie cu el, într-un târziu de noapte de aprilie, m-am întors la cursuri şi până în toamnă am salvat situaţia, promovând anul. A fost un moment de cotitură în viaţa mea şi de atunci nu am mai avut devieri de la drumul meu.

Am absolvit facultatea în 1980 şi am luat repartiţie la IMIA Bucureşti (Intreprinderea de Montaj pentru Instalatii de Automatizare), al cărei nume a fost de-a lungul timpului schimbat în IMSAT (Intreprinderea de Montaj şi Service pentru Automatizări şi Telecomunicaţii), apoi IAMSAT (adaugându-se Antrepriză în nume).

Mi-am dorit să fac stagiatura la Bucureşti şi apoi să mă stabilesc la Cluj. N-a fost să fie chiar aşa; intreprinderea avea sediul central la Bucureşti, dar eu am fost repartizat şantierului ARDEAL care urma să-şi mute sediul la Cluj începând din 1981. Mi-am început etapa de stagiatură la punctul de lucru Copşa Mică, de unde am plecat, în toamna lui 1980 la fabrica de Ciment Tasca, lângă Bicaz, pentru câteva luni. Am revenit la începutul anului 1981 la Cluj şi am coordonat lucrări în domeniul electric şi automatizări la: Industria Sârmei Câmpia-Turzii, Electroceramica Turda, Uzinele Chimice Turda, Combinatul de Utilaj Greu Cluj, etc.

În 1987-1988 am luat parte la  lucrările de construcţie  ale Combinatului de Apă Grea de la Drobeta Turnu Severin, bineînţeles în domeniul meu de activitate: instalaţii electrice şi instrumentaţie. În 1988 am plecat pentru aproape un an la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Aici am stat până la sfârşitul lunii iulie 1989.

În septembrie 1989 am plecat ca responsabil pentru partea electrică la fabrica de Ciment de la Al Qaim din Irak, construită de firme româneşti, şi care era în perioada de teste de performanţă. Aici urmau să mă prindă evenimentele din iarna lui 1989. M-am întors în ţară la sfârşitul lunii ianuarie 1990, ales fiind, în lipsa mea, să conduc destinele firmei din Bucureşti în calitate de director general; aveam 35 de ani şi nici-o experienţă în conducere la un asemenea nivel; IMSAT avea atunci în jur de 7000 de angajaţi!

Am schimbat numele societăţii, revenind la numele IMSAT, nume pe care-l pastrează şi acum, şi am început lungul drum al tranziţiei de la un tip de economie la altul, cu totul diferit, şi pentru care nu eram nici pe departe pregătit. Au urmat ani grei, de transformări, de adaptări, de căutări de soluţii într-o economie în care industria intra uşor în colaps. Firmele erau subcapitalizate şi dobânzile la bănci ajunseseră la 120% în 1992! Nici astăzi nu ştiu cum am reuşit să trecem peste aceste obstacole; parcă navigam într-un ocean plin cu aisberguri. Nu au fost puţine nopţile în care zorii mă găseau treaz, cu frământările pentru a găi soluţii de a trece prin acele perioade extrem de grele.

Am început orientarea unei bune părţi din activitate către domeniul terţiar, care a debutat în primul rând prin sistemul bancar, sistem care începe să-şi adapteze sediile la standardele europene de control acces şi securitate. Urmează apoi primele hoteluri mari: Sofitel şi Mariot în Bucureşti, la care întreaga parte de instalaţii electrice, va fi făcută de noi. Încep modernizarile şi construcţile noilor clădiri administrative şi ale puctelor vamale de control din vestul ţării.

Telefonia mobilă îşi anunţă intrarea şi anii 1997-1998 ne găsesc în plină activitate de dezvoltare a reţelelor de telefonie mobilă; dezvoltarea primelor două reţele ale MOBIFON şi MOBILROM, astăzi Vodafone şi Orange, au reprezentat un boom, noi executând în 2-3 ani peste 400 de site-uri.

1998 reprezintă şi anul demarării investiţiilor în fabricile de ciment din România: Lafarge, Holcim şi Heidelberg achiziţionează cele 9 fabrici de la noi din ţară şi încep programul de modernizări. Am participat de atunci la aceste investiţii şi astăzi suntem încă alături de aceste firme, atât în ţară cât şi în străinătate.

Anul 1998 reprezintă intrarea firmei pe piaţa externă, prima lucrare fiind pentru grupul Lafarge în Kenya, împreună cu alte firme româneşti. Treptat, IMSAT devine unul din actorii principali în modernizarea fabricilor de ciment din România. Prestaţia de aici deschide drumul lucrărilor din străinătate: Honduras, Iordania, Moldova, Africa de Sud, Camerun, Letonia, Algeria, Nigeria, Maroc, Rusia, Azerbadjan, etc.

Un alt domeniu ce lansează firma, a fost domeniul auto: lucrările la DACIA RENAULT de la Mioveni propulsându-ne apoi în Franţa, Italia, Slovenia, Polonia, Maroc, SUA, Brazilia, etc. În aproape toate aceste ţări am continuat să lucrăm şi suntem prezenţi şi astăzi.

În anul 2000 semnam primul agreement cu General Electric şi o direcţie a IMSAT începe să lureze pentru gigantul american, camere de comandă conteinerizate pentru turbine cu gaz, activitate care în 10 ani trece de 10 milioane de EUR şi fac din IMSAT unul din partenerii strategici în acest domeniu; întreaga producţie este destinată exportului.

În tot acest timp urmează şi transformarea acţionariatului firmei de la cel de stat la privat. Privatizarea IMSAT a început încă din 1992 printr-o majorare de capital şi urmează apoi acest principiu până în 2005; tot timpul capitalul societăţii a fost mărit prin aport de capital; gruprurile financiare au fost principalii acţionari ai companiei după anul 1995.

Anul 2001 este anul în care unul din grupurile financiare BRODHURST – SUA, devine majoritar şi până în 2004 ajunge la peste 95% din capitalul IMSAT. În anul 2005 societatea este divizată în două : IMSAT – partea care păstrează  activitatea – şi IMS PROPRIETĂŢI – partea care preia toate terenurile şi clădirile; este momentul în care am făcut o propunere acţionarului principal, de a-i cumpara acţiunile deţinute în IMSAT. Grupul american acceptă propunerea noastră şi astfel managementul IMSAT ajunge să deţină 95% din companie; toate acestea au fost posibile cu ajutorul primit de la una din băncile principale cu care am lucrat în toţi acesti ani şi care ne-a acordat încredere şi susţinere.

Merită să adaug un lucru; pe parcursul celor 24 de ani în care, împreună cu ceilalţi colegi din management, am condus IMSAT-ul, nu am întârziat nici o zi plata dobânzilor şi a ratelor către banci şi ne-am plătit întotdeauna impozitele; s-a întâmplat, chiar dacă destul de rar, să întârziem plata salariilor, dar nu şi plăţile către bănci şi stat.

În anul 2007, un grup francez independent, SNEF, devine acţionarul majoritar cu 51%, managementul IMSAT rămânând să deţină 45% din companie. Acum, firma are aproape 1200 de angajaţi, din care în fiecare an 200-400 de oameni lucrează la proiectele din străinătate. Aproape 60% din cifra de afaceri a societăţii, de aproximativ 60 mil. EUR, este realizată în străinătate.

În tot acest timp, am condus operaţional, împreună cu un grup de colegi, destinele acestei firme. Sunt la această oră director general executiv al IMSAT, am 34 de ani în firmă şi sper să îmi închei activitatea în cadrul ei. Dorinţa cea mai mare pe care o am este să reuşesc ca atunci când mă voi retrage, peste 4-5 ani, la vârsta de pensionare, să rămână în urma mea o firmă cu oameni profesionişti, inteligenţi şi corecţi, care să o dezvolte pe mai departe.

Acum câteva săptămâni, am avut bucuria întâlnirii de 40 de ani de la terminarea liceului.  Promoţia 1974, a fost una din cele mai bune pe care le-a avut liceul din Ocna Mureş: 36 din cei 42 de elevi de la clasa reală, terminând facultăţi sau şcoli tehnice.

Îmi trăiesc ambii părinţi, de care sunt foarte legat; chiar la distanţă fiind,vorbim la telefon aproape în fiecare seară. Mama a fost şi ramâne cel mai bun prieten al meu; susţinerea ei m-a ajutat în multele probleme dificile prin care am trecut.

În afara activităţii profesionale, cu aproape 20 de ani în urmă, am avut şansa să mă apropii de mediul artistic plastic, de atmosfera mirifică a câtorva ateliere de artişti plastici, de atmosfera galeriilor şi spaţiilor expoziţionale. Nu am rămas pe prispă şi încet, încet, am devenit un colecţionar, cu toate  satisfacţiile pe care ţi le dă această pasiune.

Cam asta ar fi despre mine; aţi constatat că am scris mai mult despre firma la care am lucrat aproape o viaţă; activitatea mea a fost dedicată în exclusivitate firmei IMSAT Bucureşti.

Ioan MOGA