Suntem şi pe:
Clinică stomatologică Ocna Mureș

Ocnamureseni

Gligor Gruiţă – Lingvist, profesor universitar

Publicat

- 859 vizualizări

M-am născut la 27 octombrie 1937, în satul Şpălnaca, la şase kilometri de Ocna Mureş, peste Banţa. Am parcurs şcoala elementară în satul natal, liceul la Ocna Mureş (1951-1954) iar studiile universitare în Cluj-Napoca, la Universitatea “Babeş-Bolyai”, Facultatea de Filologie, în perioada 1962 – 1967.

După cum se poate observa, studiile mele nu s-au desfăşurat în flux continuu. Intre liceu şi facultate există un hiatus de opt ani (1954 – 1962), interval în care am stabilit, fără să vreau, un trist record existenţial, demn de Guinness Book: m-am prezentat la patru examene de admitere în facultate, le-am luat pe toate (două pe locul doi, unul pe patru şi altul pe locul întâi), dar numai cel din 1962 mi-a fost de folos. De fiecare dată speram că va fi alt regulament de bursă astfel încât să mă pot încadra în el, dar degeaba: venitul oficial al familiei depăşea constant plafonul de bursă. Desigur, se poate pune întrebarea de ce, la un venit anual atât de mare, nu am fost întreţinut la studii de părinţi, fără bursă. Răspuns: pentru că acest venit exista doar pe hârtie. Ne aflam în perioada cotelor la produse agricole şi apoi a contractărilor obligatorii, când ţăranii cu o oarecare stare au fost transformaţi în robi ai statului. Despre ce venit putea fi vorba, dacă la o recolta de 20 de „măji” de grâu, de exemplu, omul trebuia să predea o cotă obligatorie de 25 sau 30 de măji? Dacă nu reuşea, devenea datornic la stat, sabotor, duşman la poporului… şi atunci făcea pe dracu-n patru să se achite de „datorie”, pentru că Aiudul (cu închisoarea lui de tristă amintire) nu era prea departe de Şpălnaca. Astăzi „mă uit înapoi cu mânie” la timpul pierdut atunci: trei ani de armată la aviaţie (Craiova, Deveselu), plus cinci ani ca dascăl suplinitor în şcoli din fostul raion Aiud (Şpălnaca, Heria, Vălişoara),  unde predam cam de toate. În 1962 „socialismul a invins definitiv la oraşe şi sate”, am devenit „fiu de ţăran colectivist”,  iar dosarul meu era de această dată, curat ca lacrima. Am intrat la facultate de pe locul patru, căzusem aşadar de pe podium, dar asta nu mai conta.

După terminarea facultăţii am făcut o scurtă escală ca profesor la liceul din Abrud apoi am revenit la Cluj-Napoca (ianuarie 1968) pentru o carieră universitară de 40 de ani, care a cuprins toate verigile lanţului academic: preparator, asistent, lector, conferenţiar, profesor. Am beneficiat de specializări în Italia, Ungaria, SUA, devenind doctor în filologie în 1977. Pe parcurs, am avut şi câteva responsabilităţi profesional-administrative (şef de catedră, secretar ştiinţific al Senatului Univesităţii “Babeş-Bolyai” etc.). Am funcţionat ca professor invitat, câte un an, la două univesităţi americane, în cadrul Programului Fulbright: “Portland State University” (Oregon) şi “University of California, Los Angeles” (UCLA).

            Catedra la care am fost încadrat în 1968 („Limba română şi lingvistică generală”) fusese întemeiată şi condusă de Sextil Puşcariu, unul dintre cei mai mari lingvişti români, primul rector al universităţii clujene, iniţiatorul şi directorul prestigiosului “Muzeu al limbii române” din Cluj, existent şi astăzi. Prin urmare, o instituţie cu prestigiu, tradiţie, principii şi reguli ferme, loc ideal de iniţiere şi evoluţie pentru un tânăr. Am vrut de la început să mă specializez în disciplina numită „Limba română contemporană”, dar şeful catedrei mi-a temperat elanul, sugerând că mai întâi mi-ar fi utilă o „plimbare” prin întregul domeniu lingvistic, pentru a-mi asigura o solidă pregătire generală. Astfel că, în calitate de asistent, am ţinut seminarii la aproape toate disciplinele lingvistice: limba română contemporană (gramatică, lexic, fonetică), istoria limbii române, dialectologie, lingvistica romanică, introducere în filologie, lingvistică generală. Ca lector, conferenţiar, profesor, m-am fixat însă în zona preferată, ţinând cursuri de morfologie, sintaxă, gramatica normativă şi dinamica limbii române actuale. Ultimele două le-am predat, în paralel, şi la Facultatea de Jurnalism. Am avut grijă, după cum se vede, ca specializarea mea sa nu fie prea îngusta, adică să nu confirme zisa unui caustic autor britanic care spunea că „specialistul este unul care ştie totul despre nimic”.

            In ceea ce priveşte activitatea mea ştiinţifică, pot spune că am avut încă de la început libertate deplină şi am rămas pe teritoriul preferat, din studenţie până la pensionare şi chiar după aceea. Toate cele peste 100 de studii şi articole publicate în puţinele noastre reviste de specialitate, plus comunicările ştiinţifice ţinute la congrese, simpozioane, sesiuni ştiinţifice, conferinţele, emisiunile de la radio sau TV etc., ilustrează  aserţiunea de mai sus. Una din temele mele predilecte a fost acordul în limba româna, fenomen complex şi foarte important pentru o limbă ca a noastră, cu flexiune nominală şi verbală bogată, generatoare de reguli complicate, cu ezitări în aplicare din partea multor vorbitori. Am abordat-o în lucrarea de licenţă, dar am aprofundat-o apoi în teza mea de doctorat şi am tratat-o monografic în cartea „Acordul în limba româna”, publicată în 1981, la Editura Ştiinţifică din Bucureşti. A fost foarte bine primită de specialişti, în frunte cu academicianul Alexandru Graur, care i-a dedicat o elogioasă recenzie în „România literară”. Conţinutul monografiei a fost încorporat în capitolele consacrate acordului în cele mai prestigioase lucrări de sinteză: „Gramatica pentru toţi” (Mioara Avram) si „Gramatica Academiei” (ultima ediţie), fiind frecvent citată în literatura de profil.

            Satisfacţia cea mai mare mi-au dat-o însă cărţile care au vizat un public-ţintă mai larg, care depaşeşte cercul fatalmente limitat al mediului academic. Este vorba, în primul rând, de „Gramatica normativă”, care a apărut, până la plecarea mea din ţară, în şapte ediţii, la trei edituri de prestigiu: „Dacia” (Cluj-Napoca, ed. I şi a II-a), „Polirom” (Iaşi, ed. a III-a), „Paralela 45” (toate celelalte). Este o carte de educaţie lingvistică şi se adresează mai ales celor care îşi câştigă existenţa din exprimarea publică: jurnalişti, demnitari de orice rang, oameni politici, cadre didactice etc.            Interesul foarte mare al publicului, al editurilor, al presei (ziare, reviste, radio, tv), al şcolii, pentru această carte m-a determinat să-mi continui cercetarea în aceeaşi direcţie, publicând „Moda lingvistică actuală. Norma, uzul şi abuzul” (Ed. „Paralela 45”), care a cunoscut până acum două ediţii (2006 şi 2011). Am semnalat aici principiile care guvernează dinamica limbii române actuale, evidenţiind principalele tendinţe de evoluţie, inovaţiile (negative/pozitive) care apar, contradicţiile dintre normă şi uz, posibilităţi de armonizare etc.

            La cele două direcţii de cercetare menţionate (descrierea limbii române actuale şi educaţie lingvistică) ar mai fi de adăugat una: pregătirea limbii române pentru a fi predată la vorbitorii cu altă limba maternă. Este vorba de studenţii străini care vin să studieze în România, dar şi de cei care studiază română în ţările lor, prin lectoratele existente în Europa, dar şi pe alte continente. De aceea, incă din perioada de pionierat a acestor activităţi, am creat instrumente lingvistice adecvate, devenind autor, coautor sau coordonator a patru manuale de limba română pentru studenţii străini.

M-am pensionat în 2007 şi locuiesc, temporar, în California.

            În încheiere, un răspuns la o întrebare virtuală: cât de uiorean/ocnean poate fi un om care, din cele trei sferturi de veac ale existenţei sale, a trăit în Uioara/Ocna Mureş doar trei ani? Răspuns ferm: 100%! Ocna Mureş se afla, cum am arătat, la şase kilometri distanţă de satul meu natal (peste Banţa). Toate traseele mele, geografice sau biografice, pe ruta Spălnaca – Cluj-Napoca, au trecut, obligatoriu, prin Ocna Mureş. Mai adaug că acolo au trăit sau trăiesc mulţi consăteni de-ai mei: rude apropiate, foşti vecini, prieteni, colegi. De aceea, de câte ori coboram la „Haltă”, mă simţeam acasă. Nu “ca acasă”, ci acasă, fără ghilimele.

 Prof.dr. Gligor Gruiţă

Publicitate
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

Facebook

Top articole ultimele 30 zile


AiudulMeu | La Târnăveni | 4Botoşani.ro

Copyright © 2020 Powered by First design