Suntem şi pe:

Articolele zilei

Ocna Mureș. Și noi contăm în istorie

Publicat

pe

În ultima vreme am constatat, cu interes și bucurie, apariția unui număr tot mai mare de postări, pe saituri web și pe paginile unor rețele de socializare, de la articole cu caracter științific, la pagini de amintiri sau mărturii fotografice, materiale dedicate micii noastre localități, Ocna Mureș. Nu sunt mulți cei care știu că, pe aceste meleaguri, a evoluat o comunitate prosperă, cosmopolită, renumită, la propriu, în zonă și peste hotare, o comunitate care n-ar fi trecut peste numeroasele catastrofe naturale dacă n-ar fi manifestat unitate și solidaritate, dacă n-ar fi avut lideri inteligenți și responsabili a căror amintire, din păcate, s-a pierdut în negura timpului.

În perioada care urmează, în funcție de timpul liber pe care îl voi avea, voi publica o serie de aspecte din istoria localității noastre, unele mai puțin cunoscute, altele inedite (informații sau ilustrații), majoritatea acestora fiind descoperite în perioada în care mă documentam pentru lucrarea științifică de gradul I, care a avut drept subiect iubitul nostru orășel. Majoritatea acestor informații sunt preluate din lucrări deținute de Biblioteca Centrală Universitară din Cluj Napoca, director prof.dr. Valentin Orga (una dintre personalitățile care au legătura cu urbea noastră), căruia îi mulțumesc public și pe această cale, lucrări digitalizate și puse la dispoziția publicului prin Biblioteca digitală.

Voi încerca o abordare mai accesibilă publicului larg, scopul meu fiind, în principal, consolidarea stimei de sine și colective a ocnenilor, ștergerea falsei impresii că suntem o comunitate fără trecut și fără viitor, pregătirea comunității pentru asumarea atitudinii specifice locuitorilor unei stațiuni balneare de succes, atitudine remarcată și apreciată de către turiștii vremurilor trecute la părinții și bunicii noștri.

„Contemplarea călătoriei noastre nu s-a limitat la Scaunul Arieșului în sens restrâns, ci s-a extins de ambele părți ale Văii Mureșului, iar dacă am acționat oarecum voluntar cu marginalizarea granițelor administrative, putem face altfel acum, când am ajuns nu numai la cel mai pitoresc, ci și la cel mai interesant punct de pe partea stângă a Văii Mijlocii a Mureșului ?; putem rezista farmecului pe care Marosujvar, atât de frumos situat…., îl exercită asupra noastră, atunci când el dezvăluie lumina somptuoasă a aspectului său frumos și atât de captivant? Nu, nu putem fi atât de insensibili, atât de indiferenți, pentru că frumusețea peisajului, bogățiile naturale și respectul pentru amintirile trecutului au un efect poruncitor asupra noastră.”

„Un astfel de exemplu surprinzător de design de peisaj simetric nu poate fi găsit nicăieri, ca aici, unde natura este cu adevărat magnifică.” (În lucrarea sa, Orban Balazs descria aspecte ale ținutului secuiesc, din care făceau parte și Lunca Mureșului și Vințul, Ocna-Mureșului chiar dacă nu se integra în acest ținut nu putea fi ignorat de către autor, tocmai prin prisma faimei de care se bucura și a rolului socio-economic în societatea timpului.)

Câți dintre noi ar bănui că, în spatele unor descrieri peisagistice atât de spectaculoase și, în același timp, atât de măgulitoare – (Balázs, Orban, „A SZEKELYFOLD LEIRASA. TORTENELMI, REGESZETI, TERMESZETRAJZI S NEPISMEI SZEMPONTBOL. ARANYOSSZEK”, Pest, 1871 și Gaali, Zoltán, „A SZÉKELY ŐSVÁRAK TÖRTÉNETE, MONDÁJA ÉS LEGENDÁJA”) se află ținutul atât de greu încercat de vitregiile vremurilor și, mai ales, de capricioasele evoluții ale elementelor naturii, ținutul care a fost martor al prosperității, decăderii, perioadelor de glorie și iar de decădere….un frustrant ciclu de înălțări și prăbușiri al unei localități care și în nume își enunță dualitatea: dulce (Mureș) și sărat (Ocna); curgător, trecător (Mureș) și stabil, durabil (ujvar = cetatea nouă).

Ar părea că natura nu a fost ferm decisă să permită existența unui habitat uman permanent, în sânul ei, la aceste coordonate geografice, deoarece chiar și cele mai vechi toponime ce desemnează vechea localitate au un anumit grad de incertitudine, cum ar fi denumirea dacică Marcodava/Marisodava, care, după unii cercetători ar trebui localizată la Lechința de Mureș. Referitor la antichitatea daco-romană cert este că „ singura atestare a unui loc de exploatare a sării din această perioadă este cea din Tabula Peutingeriana, unde apare indicația în ablativ Salinis (pe hartă in ordinea Blandiana – Apula – Brucla – Salinis – Potavissa – Napoca), notată pe cel mai important drum roman din Dacia, acesta traversând o zonă cu valoroase resurse naturale. Toponimul a fost însă dificil de localizat, chiar și pentru Theodor Mommsen, care atrage atenția ca nu poate fi vorba despre Turda, așa cum se crezuse până atunci (Zamosius, 1593, p. 78; Opitz, 2009, p. 801,803; Ackner & Muller, 1865, p. 138). El îl identifică cu Felvincz, adică Vințul de Sus, astăzi Unirea, județul Alba (CIL III, p. 172, 177), și nu cu Ocna Mureș și Uioara de Sus, situate de cealaltă parte a râului Mureș. Mommsen aduce în discuție localizarea corectă, Maros-Ujvar—care corespunde localităților actuale Ocna Mureș și Uioara de Sus—, însă o menționează doar ca punct de referință pentru Felvincz: „Felvincz […] a salinis quae etiamnunc durant ad vicum proximum Maros-Ujvar” (CIL III, p. 177). Corespondența Salinis-Maros-Ujvar-Ocna Mureș și Uioara de Sus este confirmată prin urmele exploatării romane găsite aici, atestate întâi de Ackner (1856, p. 23; vezi și Christescu, 2004, p. 49; Wollmann, 1996, p. 241).” (Dinu Moscal, articolul Prima hartă a zăcămintelor de sare din România (1780). Toponimele corespondente actuale, 30 nov.2017, revista Diacronia).

Scrieri geografice germane, lucrări cu tematică enciclopedică sau minieră din alte orizonturi geografice europene din secolele XVII-XVIII, adesea amplasează Potaissa în zona orașului nostru și Salinae la Turda, ori consideră că toponimul Salinae trebuie acordat așezărilor de la Războieni, Lunca Mureșului sau chiar Miraslău. Istoriografia românească, prin savanți de talia lui Vasile Pârvan, precum și numeroși alți savanți maghiari, austrieci etc. consideră totuși că Salinae este așezarea care a ființat pe teritoriul orașului nostru.

Referitor la atestările documentare medievale, acestea sunt destul de numeroase însă, în stadiul actual al cercetărilor, nu avem certitudine că toate se referă la localitatea noastră. Cert este faptul că toate aceste documente se referă la o cetate nouă (Novo Castri, Vyuuar, Wywar, Ujvár, Vyvar etc.) și în acest context ne putem reaminti ipoteza lansată de Orban Balazs, referitoare la existența unui presupus vechi castru roman, în raport cu care, cetatea medievală putea fi considerată nouă. Confuzia provine de la faptul că în perioada la care facem referire (sec. XII-XIII) toponime referitoare la o cetate nouă sunt răspândite și în alte zone ale Transilvaniei și chiar în afara acesteia, urme materiale care să poată fi puse în legătură certă cu o cetate de piatră, nefiind încă descoperite. Prima atestare documentară din epoca medievală, cu rezervele enunțate anterior, ar putea fi o consemnare din anul 1068 când cronica pomenește o iscoadă cu numele Fanciska, provenită din Novo Castro. Era în timpul războiului pe care regele maghiar Solomon îl purta cu pecenegii. În anul 1177 localitatea Ujvár este menționată indirect, documentul (Györffy, Geografia istorică a Ungariei, apud. Virgil Șerbu, Cisteianu, „Dicționarul istoric și statistic al localităților din județul Alba, Alba Iulia, 2009, pag. 73) făcând referire la satul Turdaș (villa Tordasi de Ujvár).

O ipoteză interesantă, mai puţin cunoscută este aceea că în acestă zonă fusese construită o cetate puternică, numită Kuncedvyuar, de care aparțineau așezările Wywar (Vyuár) și Foludij (Foludi, Faludi, Faludy). Această ipoteză pleacă de la un document datat 30 martie 1296 și care a fost emis de Capitlul Bisericii din Alba Iulia. Reproducem din document: „…astfel și în schimbul ce urmează, încheiat între el și comitele Petru, fiul lui Samson, cercetat dinainte cu luare aminte împreună cu noi, și noi dându-ne consimțământul la aceasta, îngrijindu-se de ceva mai bun, a încheiat în chip solemn acest schimb de moșii : ca pentru pământul numit Kuncedvyuar, de lângă Mureș, unde sunt așezate două sate, unul numit Vyuár iar al doilea Foludy, și două biserici de piatră, adică una biserica fericitului Mihail, iar cealaltă a sfântului martir George…” (- „DOCUMENTE PRIVIND ISTORIA ROMÁNIEI. C. TRANSILVANIA, VOL. II (1251-1300) )

Pornind de la informația din document cercetătoarea Ileana Burnichioiu afirmă : „Faludi. A fost o pertinență a cetății medievale timpurii, Kuncedvyar (încă neidentificată, dar presupusă la Ocna Mureş), după nume poate chiar satul inițial al acelei cetăți. De altfel, destinul său a urmat, atât cât a durat, pe cel al Ocnei Mureş. Împreună cu ea, în anul 1268, era donat de Ștefan, regele cel Tânăr, lui Iacob, fiul lui Samson din neamul Tyukod. Ulterior, nobilii în cauză au dat moșia, la schimb, episcopiei ardelene.” (Ileana, Burnichioiu, „Așezări, domenii și biserici în Transilvania medievală. II. Nord-estul comitatului Alba”, în Annales Universitatis Apulensis, Editura Mega, 2012, pag. 66 ). Dacă în ceea ce privește toponimul Faludi, lucrurile sunt mai simple, falu traducându-se din limba maghiară cu termenul de sat, toponimul Kuncedvyar ridică dificultăți deoarece particula kunced este pusă în legătură cu poporul cuman (kun), cu regele maghiar Ladislau Cumanul (Kun László) 1272- 1290 sau cu termenul kűndű (kende), rang de lider tribal maghiar, cuceritor în sec.X al bazinului mureșan. Există și voci care cer să fie luat în considerare chiar și termenul kincs, cu înțelesul de comoară. Nu este considerată sarea ca fiind „aurul alb” ?. În ultimii 150 de ani cele mai utilizate toponime au fost : Marosujvar, Maros-ujvar, Uioara, Ocna Mureș etc. Localnicii români (și nu doar ei) și-au numit localitatea, simplu, Ocne.

Dincolo de toate aceste ipoteze, de certitudini și incertitudini, o observație mi se pare a fi pertinentă : probabil că cel mai potrivit toponim, pentru mult încercata noastră urbe, ar fi acela de Phoenix, deoarece, la fel ca și legendara pasăre ce renaște din propria cenușă, localitatea noastră a renăscut din toate loviturile date de cele trei elemente care, pe de altă parte, i-au adus și faima : sarea, apa și omul. În încheierea acestei prime intervenții să-i dăm din nou cuvântul lui Balázs Orban :

„…poate nicăieri nu putem găsi un exemplu atât de surprinzător de proiectare simetrică a peisajului ca aici, unde natura excelează în armonia picturii peisagistice. Văd deasupra un frumos promontoriu care iese în spațiul pe care Nagylak (Noșlacul) s-a cuibărit cu mândrie; un echivalent perfect similar (pandantiv) al acestui frumos promontoriu poate fi găsit la Maros-Ujvár, care reflectă umbrele pitorești ale promontoriului pe unda strălucitoare a Mureșului, în partea de jos. Acest promontoriu este frumos în sine, dar este pus în valoare de un mândru castel gotic, …, de vechiul bastion al turnului și de un grup interesant de clădiri bisericești vechi, care arată cel mai frumos și impresionant castel din Transilvania, cu împrejurimile sale frumoase, care cu siguranță îi va surprinde pe toți călătorii.”

Prof. Goga Mircea

Publicitate

Top articole ultimele 30 zile


AiudulMeu | La Târnăveni

Copyright © 2008 - 2021 Powered by First design