Suntem şi pe:
Clinică stomatologică Ocna Mureș

Evenimente

Câştigătorii ediţiei 2011 a Balului Bobocilor – GSCI Ocna Mureş.

Publicat

- 288 vizualizări

După cum a fost anunţat, Balul Bobocilor de la Grupul Scolar de Chimie Industrială s-a desfăşurat în incinta Casei de Cultură a oraşului, în prezenţa unui public numeros şi generos în aplauze.

Inaintea începerii efective a programului, toată lumea fremăta: publicul aştepta concursul, organizatorii verificau ultimele detalii, bobocii erau super-emoţionaţi, echipele de dansuri (moderne şi populare) pregăteau costumele.

Chiar dacă un bal al bobocilor se adresează în special elevilor de clasa a IX-a, am dorit ca în cadrul concursului, printre probe, să includem şi alte momente. Astfel, am obţinut sprijinul necondiţionat a două echipe de dans: echipa de dans modern coordonată de d-na Kinga Osvalt şi echipa “Tradiţii Uiorene” coordonată de D-na Liana Stoica. Concurenţii au trecut cu bine de toate probele (karaoke, dans, cultură generală, declaraţii de dragoste, mimă), iar dansatorii, mici şi mari, au reuşit să impresioneze publicul format atât din elevi şi profesori, cât şi din oameni maturi, locuitori ai oraşului care au ţinut să fie prezenţi la acest eveniment.

Câştigătorii sunt:

  • toate cele şase perechi participante – au câştigat diplome, premii, aplauze pentru curaj, jovialitate, spontaneitate, frumuseţe;
  • elevii clasei a XII-a A – au câştigat recunoştinţa bobocilor şi au acumulat experienţă în organizarea unui eveniment, prezentare, etc;
  • copiii şi elevii, membri ai echipei de dans modern şi ai “Tradiţiilor Uiorene” – au primit binemeritate aplauze. Cu această ocazie, ţin să precizez faptul că d-nele coordonatoare ne-au ajutat foarte mult şi le mulţumesc din suflet pentru acest lucru.
  • publicul – a câştigat două ore în care fiecare a uitat de problemele pe care le are.

 

In concluzie, ediţia din acest an a Balului Bobocilor- GSCI Ocna Mureş a avut un număr foarte mare de câştigători. Dintre aceştia, s-au remarcat în mod special:

Miss Boboc 2011  – Casiana Gherasim

Mister  Boboc 2011 – Raul Dobocan.

 

Felicitări !

 

Mulţumiri tuturor celor care ne-au ajutat şi care s-au implicat în organizarea acestui concurs.

 

 

Ioana Bleoca, dirig. cls. XII A

 

Publicitate
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

Facebook

Top articole ultimele 30 zile


AiudulMeu | La Târnăveni | 4Botoşani.ro

Copyright © 2020 Powered by First design