Suntem şi pe:

Sa ne cunoastem orasul

Ocna Mureş, vedere din trecut spre viitor

Publicat

- 795 vizualizări

Răsfoiesc Enciclopedia României tipărită în 1938. O lucrare monumentală, rezultat al unei încordări intelectuale colective, s-a vrut a fi şi este „un instrument de cercetare şi informare, expresia vieţii unei epoci, un îndreptar pentru o perspectivă mai luminoasă asupra viitorului”. Sunt cuvintele sociologului Dimitrie Gusti, coordonatorul colectivului de autori.

Mă opresc asupra volumului al doilea, Judeţele României. Constat, mai întâi, că România Mare era împărţită în zece „Ţinuturi”, unul dintre ele fiind „Ţinutul Alba Iulia”. În componenţa lui se aflau nouă judeţe: Alba, Turda, Mureş, Ciuc, Odorhei, Târnava Mare, Târnava Mică, Sibiu şi Făgăraş. Reşedinţa era la Alba Iulia, o recunoaştere a ceea ce a însemnat acest oraş-simbol în istoria românilor. Memoria istoriei poate fi aducătoare de privilegii atunci când cei chemaţi să administreze ştiu să o folosească.

Privesc harta judeţului Alba. Prima constatare: suprafaţa e mai mică decât cea actuală. Sunt doar patru oraşe: Alba-Iulia, Abrud, Aiud, Sebeş şi o sută cincizeci şi unu de sate şi comune, organizate în „opt plăşi”. Printre ele se află şi „Plasa Ocna Mureşului”, care cuprinde douăzeci şi unu de sate. Aflu din Enciclopedie că plasa, conform legii administraţiei din 1936, era „o simplă circumscripţie administrativă a judeţului, fiind necesară în special pentru controlul autorităţilor locale”. Despre Ocna Mureş mai aflu că era o comună rurală, recunoscută ca reşedinţă de plasă.

Mă interesează imaginea acestei comune, aşa cum se regăseşte sintetic în paginile Enciclopediei. Se conturează frumos, articulându-se pe toate palierele vieţii economice, culturale, religioase şi sociale. În localitate funcţionau două ramuri industriale: extractivă – Mina de sare C.A.M (Casa Autonomă a Monopolurilor Statului) şi chimică – „Fabrica de sodă caustică şi bicarbonat de sodiu a Uzinelor Solvay”, cu capital investit de 325 milioane lei. Transporturile erau deservite de gara locală, pe linia Războieni – Uioara. Informaţiile veneau şi plecau prin Oficiul de Stat, poştă, telegraf, telefon.

La Ocna Mureş funcţiona unul din cele cinci cinematografe din judeţ, o filială a Astrei, precum şi o asociaţie sportivă. Exista aici una din cele şapte judecătorii din judeţ şi un protopopiat al Bisericii Române Unite cu Roma. Un spital de stat din cele patru ale judeţului se afla în localitate, iar Casa Asigurărilor Sociale avea în Ocna Mureş un oficiu care „întreţinea şi infirmeria pentru pensionarii asiguraţi din comună”. Fără îndoială, segmentul economic era viu, pulsa, deşi se ancorase într-o ancestrală, dar necesară ocupaţie: extracţia sării. Uzinele Solvay şi-au pus amprenta pe tot ceea ce însemna viaţă în această localitate, căci dacă economie nu este, nimic nu există.

Mai era însă ceva: comuna avea un statut aparte, era staţiune balneară, iar legea din 1936 acorda un regim administrativ special acestui tip de localităţi. Citesc din Enciclopedie şi parcă mă întorc în acei frumoşi ani, sugestiv numiţi La Belle Epoque. Acum şaptezeci de ani, poate chiar mai mulţi, undeva la hotarul dintre judeţele Alba şi Turda, la altitudinea de 250 metri, printre dealuri cu vii, într-un climat cald, mai ales între 1 Mai şi 15 Septembrie, exista o staţiune balneară. Nu întâmplător se numea Ocna Mureş (Uioara). Veneau aici în fiecare an, atraşi de miraculoasele şi concentratele ape cloruro-sodice, mii de vizitatori. Să le spunem turişti. Se tratau de reumatism, de gută, de anemie şi chiar „boli de femei”. Le stăteau la dispoziţie „stabilimente balneare moderne pentru băi reci, calde şi aburi, dar şi un bazin de înot”. Exista un medic oficial al stabilimentului şi o farmacie.

Citesc şi nu-mi vine să cred. Mă ciupesc pentru a vedea dacă nu visez. Treaz fiind, îmi vine în minte o întrebare, ascunsă sub un singur cuvânt modern, actual, european: Infrastructură? Ei bine aflaţi că staţiunea avea hoteluri, vile, locuinţe la săteni (agroturism?), restaurante. Observaţi, se foloseşte pluralul. Mai avea şi o gară locală şi un oficiu P.T.T., deja amintite. Romanticii se puteau plimba prin parc sau în saline, iar amatorii de excursii aveau în faţă dealul Banţa şi, mai departe, Munţii Trascăului şi Valea Arieşului.

Mărturisesc că nu mi-a fost uşor să scriu toate acestea, din respect faţă de cititorii mai în vârstă, care vor fi mişcaţi de nostalgii şi plăcute amintiri, tocmai acum, când realitatea alungă idilica imagine a vremurilor trecute. Constat însă, şi asta se întâmplă de prin 2003, că problema cea mai mediatizată în presa judeţeană – pentru oraşul Ocna Mureş – este aceea a Băilor Sărate. Sunt cel puţin douăsprăzece asemenea abordări, iar paleta este largă, de la polemici dure, intenţii, speranţe, eforturi, până la realizări. Am omis intenţionat promisiunile, deoarece nu dau bine la imagine, atâta timp cât rămân doar pe hârtie. Mai plăcut este atunci când citim despre realizări, un început fiind modernizarea hotelului, sugestiv numit, „Europa”.

Există o teorie care circulă în ştiinţa istorică, conform căreia dezvoltarea societăţii s-ar înscrie pe linia unei spirale. Drept urmare, anumite fapte, evenimente, procese istorice, se repetă la anumite intervale de timp, evident, în condiţii diferite. Nu întâmplător am apelat la memoria timpului istoric. E de dorit ca după mai bine de şaptezeci de ani, imaginea staţiunii balneare să renască, aidoma celei din Enciclopedia României. Anticipez că acei edili, fie ei judeţeni sau locali, care vor avea cinstea să taie panglica reinaugurării Băilor Sărate şi vor dobândi statutul de staţiune balneară pentru Ocna Mureş vor rămâne în istoria oraşului şi vor câştiga stima şi implicit sufragiile concitadinilor. Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru toţi.

 

Profesor Pantilimon POPOVICI

Publicitate
Publicitate

Facebook

Ai nevoie de un TAXI?

Publicitate

Top articole ultimele 30 zile

AiudulMeu | Colorama | La Târnăveni | 4Botoşani.ro

Copyright © 2019 Powered by First design