Suntem şi pe:
Clinica Sante

Articolele zilei

Prima zi fără COVID-19 la Ocna Mureș după 2 luni de la primul caz de infectare confirmat

Publicat

- 1.341 vizualizări

Primul caz la Ocna Mureș a apărut pe 5 aprilie, deci acum două luni. Astăzi, 4 iunie primăria Ocna Mureș a prezentat situația cazurilor de COVID-19 din localitate, numărul cazurilor active ajungând la zero, ceea ce înseamnă că focarul de coronavirus din localitate a fost stins.

INFORMARE

În data de 4 iunie 2020 situația în orașul Ocna Mureș este următoarea:

– nu mai există persoane confirmate pozitiv,

– 78 de persoane aflate în izolare la domiciliu.

Persoanele aflate în izolare sunt contacte ale persoanelor confirmate pozitiv precum și persoane recent revenite din zone afectate.

În total, de la începutul pandemiei, în orașul Ocna Mureș au fost 41 de persoane identificate pozitiv. Dintre acestea 5 au decedat, 36 de persoane s-au vindecat. Nu mai sunt cazuri pozitive active la acest moment în orașul Ocna Mureș.

Fac apel la toți locuitorii orașului Ocna Mureș să respecte toate cerințele cuprinse pentru starea de alertă:

– purtarea obligatorie a măștii în spații publice, magazine, spații inchise

– dezinfectarea mâinilor la intrarea în spații publice ori inchise

– respectarea regulilor de deplasare și reducerea acestora la minimul necesar

Protejându-ne pe noi îi protejăm pe cei din jurul nostru.

Primar,

Silviu Vințeler

Citește mai departe