Suntem şi pe:
Clinică stomatologică Ocna Mureș

Evenimente

Vacanța mare prilej de VICTORIE pentru elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” Ocna Mureș!

Publicat

- 290 vizualizări

Chiar daca este o perioadă de relaxare în care majoritatea tinerilor adoptă celebra formula dolce far niente, unii elevi au reușit să se motiveze alegând să intre într-o competiție deloc ușoară din cadrul Concursului Național ,,Tinerii dezbat”, care s-a desfășurat în  20-21 august, la Complexul Național Sportiv Izvorul Mureșului, județul Harghita.

După două zile de dezbateri intense, caștigătoare a fost echipa Liceului Teoretic ,,Petru Maior” Ocna Mureș formată din elevii Chira Vladina și Maier Sergiu-Adrian coordonati de prof. Pustai Alina. Aceștia s-au duelat în finală cu echipa Colegiului Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia într-un meci aprins jurizat de 7 arbitri. În clasamentul final, poziția a treia a fost ocupată tot de o echipă din jud. Alba și anume cea a Colegiului Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia. S-au acordat și premii pentru vorbitori într-un clasament individual, două dintre ele mergând către echipa Liceului Teoretic ,,Petru Maior” Ocna Mureș, unul către echipa Colegiului Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia și unul către cea a Colegiului Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia.

Concursul s-a desfășurat în 6 runde, primele 3 sâmbată, 20 august, iar celelalte 3 duminică, 21 august, tinerii dezbătând 3 moțiuni: 1) Educația romilor  ar trebui să fie o prioritate a Ministerului Educației?; 2) Prevederile din noua Lege a Educației Naționale aduc îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește accesul la educație al copiilor din medii defavorizate?; 3) Voluntariatul ar trebui să devină o condiție de absolvire a liceului?.

Au mai participat  echipe din cele 6 județe ale regiunii 7-Centru: Alba cu echipele Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia, Colegiul Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia, Liceul Teoretic ,,Petru Maior” Ocna Mureș, Sibiu cu echipele Liceul Teoretic ,,Gustav Gundisch” Cisnădie, Grup Școlar ,,Nicolae Teclu” Copșa Mică, Mureș cu echipele Colegiul Economic ,,Transilvania” Târgu Mureș, Liceul Teoretic ,,Bolyai Farkas” Târgu Mureș, Grup Școlar Iernut, Harghita cu echipa Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Toplița, Covasna cu echipa Grup Școlar ,,Korosi Csoma Sandor” Covasna și Brașov cu echipele Colegiu Național ,,Radu Negru” Făgăraș, Colegiul Tehnic ,,Simion Barnuțiu” Codlea.
Mult succes la faza națională la Concursului ,,Tinerii dezbat”!

 

 

Publicitate
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

Facebook

Top articole ultimele 30 zile


AiudulMeu | La Târnăveni | 4Botoşani.ro

Copyright © 2020 Powered by First design