Suntem şi pe:

Articolele zilei

Tot ce trebuie să știi despre alegerile europarlamentare și referendumul din 26 mai 2019

Publicat

- 727 vizualizări

Două tipuri de scrutin în aceeași zi. Cum procedăm la vot?

  • Pe 26 mai 2019, în România vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European și un referendum național consultativ cu privire la probleme de interes național, convocat de președintele României.
  • Alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în același interval de timp, între orele 7:00 și 21:00, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea „VOTAT”, pe buletine de vot separate – unul pentru alegerile europarlamentare și câte unul pentru fiecare întrebare a a referendumului.
  • În secția de votare sunt instalate 3 urne de vot, câte una pentru fiecare buletin de vot. Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea specifică nu atrage după sine nulitatea votului.
  • Alegătorul poate să voteze pentru un singur tip de scrutin sau pentru amândouă
  • Prezentați operatorului de calculator actul de identitate și precizați pentru ce tip de scrutin doriți să votați.
  • Prezenţa la vot va fi consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin.
  • Pe actul de identitate vi se va aplica o singură dată ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului.

 

Speciment buletin de vot europarlamentare

 

Dacă nu știi unde poți vota la Ocna Mureș accesează linkul de mai jos și vei afla!

https://www.registrulelectoral.ro/

La ocna Mureș vor exista 11 secții de votare după cum urmează:

ORAŞ OCNA MUREŞ 154 Grădiniţa cu program normal nr. 5
ORAŞ OCNA MUREŞ 155 Școala Gimnazială ”Lucian Blaga”
ORAŞ OCNA MUREŞ 156 Casa de Cultură ”Ion Sângereanu”
ORAŞ OCNA MUREŞ 157 Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ocna Mureş
ORAŞ OCNA MUREŞ 158 Liceul Teoretic ”Petru Maior”
ORAŞ OCNA MUREŞ 159 Grădiniţa cu program normal nr. 3
ORAŞ OCNA MUREŞ 160 Şcoala Primară Uioara de Jos
ORAŞ OCNA MUREŞ 161 Grădiniţa cu program normal nr. 6 Uioara de Sus
ORAŞ OCNA MUREŞ 162 Şcoala Generală Cisteiu de Mureş
ORAŞ OCNA MUREŞ 163 Grădiniţa cu program normal Micoşlaca
ORAŞ OCNA MUREŞ 164 Căminul Cultural Războieni-Cetate

 

Alegerile pentru Parlamentul European

Informații generale

  • În data de 26 mai 2019, alegem 33 de membri din România pentru Parlamentul European, unul în plus față de alegerile din 2014, conform Deciziei (UE) 2018/937 a Consiliului European din 28 iunie 2018 de stabilire a componenței Parlamentului European).
  • Mandatul membrilor din România în Parlamentul European este de 5 ani.
  • Membrii din România în Parlamentul European se aleg pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, şi pe bază de candidaturi independente.
  • Pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, teritoriul României constituie o singură circumscripţie electorală.

Cine are drept de vot?

  • Cetăţenii români care au vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua de referinţă inclusiv, au dreptul de a alege membrii din România în Parlamentul European;
  • Au drept de vot și cetățenii comunitari care s-au înscris în listele speciale pentru a vota reprezentanții României în Parlamentul European.

Cine are dreptul de a fi ales în Parlamentul European?

  • Cetăţenii români care au drept de vot şi au împlinit, până în ziua de referinţă inclusiv, vârsta de 23 de ani au dreptul de a fi aleşi în Parlamentul European.
  • Cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România şi care s-au înscris în lista electorală specială pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European

Unde puteți vota?

  • Alegătorii care în ziua alegerilor se află în localitatea de domiciliu sau reședință votează la secțiile de votare la care sunt arondați.

Verificați-vă în Registrul electoral pentru a afla care este secția de votare la care sunteți arondat la alegerile pentru Parlamentul European!

https://www.registrulelectoral.ro/

Citește mai departe

Articolele zilei

Băile Sărate Ocna Mureș printre favorite la concursul Destinația Anului® 2026! Mai sunt câteva zile! Votează Băile Sărate Ocna Mureș!

Publicat

Cu doar 5 zile înainte de final, lupta pentru titlul Destinația Anului® 2026 este mai deschisă ca niciodată. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, iar clasamentul începe să contureze favoritele publicului — dar nimic nu este decis. Votul este deschis până pe 25 aprilie și încă mai poți influența rezultatul. Băile Sărate Ocna Mureș este una din cele 5 finaliste la categoria Stațiuni Balneare.

Stațiuni balneare (alfabetic)

  • Băile Sărate Ocna Mureș
  • Borsec
  • Călimănești-Căciulata
  • Slănic Moldova
  • Techirghiol

Dacă nu ai votat încă o mai poți face până pe 25 aprilie 2026, aici: www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza!

Rezultatul final va fi construit pe baza unui sistem de evaluare care combină următoarele componente: votul publicului, evaluarea unui juriu național de specialiști în turism, rezultatele cercetării sociologice naționale privind notorietatea destinațiilor și analiza criteriilor de dezvoltare turistică și sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel național, nu doar o competiție de popularitate online.

Mai sunt doar câteva zile în care destinațiile își pot consolida poziția sau pot recupera diferența. Cele aflate acum în top au avantajul mobilizării rapide, dar cursa rămâne deschisă. În fiecare an, finalul aduce surprize. Cursa este departe de a fi încheiată, etapa de votare rămâne deschisă până pe 25 aprilie iar diferențele dintre finaliști pot fi recuperate până în ultima zi de vot.

Despre Destinația Anului®

O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanța & Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești, AEROSOLI, SUBARU, Metro, Antreprenoresti, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate.

Sursa: https://www.destinatiaanului.ro/

Citește mai departe

Articolele zilei

Podium pentru Grupul de majorete „Cheers” Ocna Mureș la Concursul Național „Bucuria Dansului” Alba Iulia

Publicat

Sâmbătă, 18 aprilie 2026 a avut loc la Alba Iulia cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului” care a reunit sportivi, grupuri de copii din întreaga țară, oferind un spectacol deosebit și momente memorabile în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.

Grupa de majorete „Cheers” Ocna Mureș a obținut locul II în cadrul concursului Național „Bucuria Dansului” la categoria „children”.

Așadar, povești de succes care arată frumusețea fetelor, munca, dăruirea și pasiunea pentru dans, sub îndrumarea d-nei Liana Stoica și cu susținerea și încrederea părinților.

Ne găsiți la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș (cursurile sunt gratuite). Povestea noastră continuă…

a declarat doamna Liana Stoica, coordonatoare grupului.

Citește mai departe

Articolele zilei

Elevi ai Liceului Tehnologic Ocna Mureș – Viitorii lăcătuși mecanici în plină formare!

Publicat

Pe parcursul lunii martie 2026, elevii clasei a XI-a A – calificarea Lăcătuș mecanic prestări servicii, de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș, au continuat să-și dezvolte abilitățile necesare meseriei 💪

🛠️ În cadrul stagiului de practică, elevii au dobândit competențe precum:

✔️ prelucrarea metalelor (tăiere, filetare, găurire, îndoire)

✔️ asamblarea subansamblelor

✔️ citirea desenelor tehnice

📏 De asemenea, au învățat să:

✔️ utilizeze instrumente de măsură (șubler, micrometru)

✔️ întrețină utilaje industriale

📈 Procesul de învățare continuă în următoarele săptămâni de practică, până la finalul anului școlar!

💼 Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru elevii din județul Alba” (ID 301778), finanțat prin PEO din FSE+.

👏 Felicitări elevilor pentru implicare și progres! au transmis organizatorii.

Citește mai departe

Articolele zilei

15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet

Publicat

Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.

Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete Cheers Ocna Mureș, la complexul Băilor Sărate. 

Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.

Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;

Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul Tradiții Uiorene din Ocna Mureș;

Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;

Ora 19:00 » Recital – Raoul;

Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);

Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.

Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!

Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!

Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! 🥳

Citește mai departe

Articolele zilei

SC ORMIS SRL angajează manipulant marfă

Publicat

SC ORMIS SRL din Ocna Mureș angajează manipulant marfă (stivuitorist) preferabil posesor permis de conducere cat. B.

Relații la telefon: 0722 398 912

Citește mai departe