Articolele zilei
Kolozsvari Csaba a oferit lumii primele informaţii cu dezastrul de la Ocna Mureş
Citez din adevarul de Alba Iulia: „Kolozsvari Csaba a crescut în Ocna Mureş, dar locuieşte în Arad, de unde îşi ajută oamenii din oraşul natal să comunice prin internet.
Profil:
Născut: 31 iulie 1976, Ocna Mureş
Familie: căsătorit, doi copii Studii: Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara
Născut şi crescut la Ocna Mureş, Kolozsvari Csaba s-a stabilit în 2002 la Arad unde s-a căsătorit cu prietena lui din copilărie, tot din Ocna Mureş. Este cel care a făcut publice primele ştiri şi fotografii, prin intermediul site-ului Ocna Mureş Online, cu alunecările de teren de la Ocna Mureş.
Şi-a început cariera ca şi reprezentant vânzări la o companie de telefonie mobilă, unde după un an a ajuns şef de magazin. Din 2005 s-a angajat ca şi director tehnic la o firmă de producţie sisteme de securitate. „După doi ani am renunţat la acest post şi am devenit inginer tehnician sisteme de alarmă. Am stat apoi acasă în concediu de creştere a copilului şi m-am dedicat unei mai vechi pasiuni din facultate, webdesignul“, a spus Kolozsvari Csaba.
Primele ştiri şi fotografii cu surparea din oraş
Deşi este stabilit de 5 ani în Arad nu şi-a uitat originile. În 2007 a realizat Ocna Mureş Online, un site al oraşului în care s-a născut. „La început era un forum al oraşului, dar mi-am dat seama ulterior că ar fi util ca un site de ştiri, ce prezintă oraşul aşa cum este el în zilele noastre. Un loc unde comunitatea să poată să discute, unde ocnamureşenii să se regăsească pentru că mulţi au rupt relaţii de prietenie nevoiţi fiind sa plece în alte ţari la muncă“, a completat Csaba.
Munca acestuia s-a dovedit cu adevărat utilă în 22 decembrie 2010 când locuitori din Ocna Mureş au postat pe site primele ştiri şi fotografii cu dezastrul din oraş.
„În scurt timp am fost sunat de la ziare centrale şi posturi de televiziune, care au cerut permisunea de a prelua informaţii de pe site. Le-am oferit la toţi această posibilitate pentru că ţara întreagă trebuia să ştie ce se întâmplă în oraşul nostru“, a precizat informaticianul.”
Mai multe din acest articol aici: http://www.adevarul.ro/locale/alba_iulia/Alba-Kolozsvari-Csaba-Ocna-Mures_0_401959896.html
Foto: adevarul.ro/albaiulia