„Contraste” e poate cel mai bun cuvânt prin care defineşti România. Aci blocuri cenuşii şi străzi cu uzine de jur-împrejur, colo parcuri verzi, rupte din feerii. E genul de amestec derutant, cu de toate culorile, stilurile şi ne-stilurile, care le dă de furcă fotografilor ori de câte ori vor să facă panorame cu oraşele româneşti… Dar ăsta e farmecul contemporan al multor locuri care şi-au pierdut strălucirea de odinioară iar un fotograf acceptabil – că tot veni vorba – ştie ce să aleagă de acolo.Ocna Mureş nu face excepţie. De fapt, e Un colt al Castelului Telekiun fel de exemplu maximal în ideea de „melanj” urbanistic, cu străzi asfaltate şi centru modest dar echilibrat, pe de o parte, şi cartiere gri, poduri ruginite şi furnale, pe de alta. Iar când toată scenografia asta bacoviană e imediat urmată de ditamai castelul neogotic, coborât parcă din albumele de artă, fii sigur că surpriza e super completă…

Vorbim aici de Castelul Teleki, situat pe platoul colinar al zonei, în satul Uioara de Sus, la 2 km nord de Ocna Mureş (click aici pentru descrierea accesului). Practic, e cel mai înalt punct al oraşului, chiar lângă malul Mureşului, loc în care se află şi ruinele unui străvechi castel medieval, amintit în mod repetat în documentele anului 1290 sub numele de „Castelul Nou”. Ceea ce presupune existenţa unei fortificaţii anterioare, pe acelaşi loc, datând probabil din veacurile X sau XI.

Ruinele acestui castel medieval „nou” constau în porţiuni dintr-un val de pământ cu şanţ; era una din contrucţiile efectuate din ordinul regalităţii şi destinate protecţiei salinelor din vecinătate. De asemenea, din fortificaţie au rămas în picioare un turn pentagonal, pe colţul nord-estic al domeniului, reprezentând vechiul donjon. De reţinut şi că Mihai Viteazul, în scurta sa domnie, a donat castelul de la Uioara sfetnicului său, banul Mihalcea.

Cât despre noul castel, care se vede azi, e cunoscut faptul că a fost ridicat pe locul celui anterior, care fusese parţial dărâmat. Anii de construcţie sunt 1850-1859 iar planul şi stilul adoptat – romantic, cu elemente neogotice (frontoane, gabluri ajurate, Fatada sudica – detaliubolţi în arc frânt, ferestre înalte, încăperi luminoase) – îi aparţin arhitectului Antal Kagerbauer. Iniţial, castelul fusese clădit pentru familia Bánffy, dar mai târziu a trecut în posesia conţilor maghiari Teleki. Imediat lângă castel se găsesc şi locuinţe anexe, destinate personalului care întreţine domeniul, în curte existând o pivniţă de vinuri şi o capelă, dotată pe vremuri cu orgă. Tot astfel, familia Teleki amenajase în jurul clădirii un întreg parc cu alei şi arbori, printre care specii rare.

Din mare nefericire, însă, toate astea sunt înghiţite astăzi de o vegetaţie haotică, ce înconjoară monumentul. Pe scurt, locul e sălbatic şi neîntreţinut iar uşile castelului sunt încuiate. Eşti nevoit să îl admiri din curte, ceea ce nu poate fi fascinant decât, din nou, doar pentru fotografi…

sursa: turismalba.ro

Foto: Rareş Tileagă