EMIL POPA – Inginer mecanic de prestigiu

Din câte știm este urmaș al iobagilor de pe moșia grofului Mikeși din comuna Micoșlaca. Așa se și explică faptul că tatăl său a făcut școala primară în limba maghiară.

            Sărbătoarea bunavestirii a anului 1935 le-a adus părinților bucuria de a avea un băiat, botezat cu numele Emil. Bucuria nașterii era mare, dar și mai mare era aceea de a fi păstrat în viață, întrucât în acele vremuri, din cauza lipsei de medicamente și a asistenței sanitare, mortalitatea în rândul nounăscuților era mare.

Școala primară a făcut-o în sat. În condiții grele, mai ales în timpul războiului, când ostașii sovietici au folosit băncile de la școală ca lemne de foc și se mergea de acasă cu scăunel.

               A continuat școala la Gimnaziul din Ocna Mureș, făcând zilnic naveta de 14 km pe jos, în ierni cu ger de crăpau obrajii de frig. Erau ierni când peste Mureș, se trecea cu sania. Îşi aminteşte că în clasă era totuși plăcut fiindcă exista deja încălzirea cu gaz.

               Profesorii de atunci erau oameni deosebiți, foarte apropiați de elevi, cu mare interes pentru reușita la admiterea în liceu.

               După gimnaziu, a urmat cursurile la Liceul Mixt Român din orașul Aiud, o școală de înaltă ținută în acei ani. Deși a scăpat de naveta aceea zilnică, a dat de condițiile de cazare foarte proaste pentru un internat. Un dormitor avea 30 de paturi și era încălzit de o sobă improvizată din tablă, iar drept combustibil se folosea turba. Ce mai, iarna tremurau de frig, dar fiincă erau tineri, suportau și condițiile de genul acesta.

               Din punct de vedere educațional, spune cu sinceritate, a avut profesori de elită. În afara cursurilor, făceau pregătire pentru admiterea în facultate astfel că toți cei care doreau și bineînțeles și puteau, să continue studiile. Cu aceste metode de stimulare, aveau mari șanse de reușită.

               Studiile superioare le-a făcut în cadrul facultății de Mecanică din Cluj. Aici, fiii de țărani erau dezavantajați, întrucât peste un venit anual de 2500 lei al părinţilor (apreciat pentru agricultori), nu se primea bursă, iar taxa lunară (pentru masă-casă) era de 300 lei. Din această cauză mulți studenți, după primul semestru se retrăgeau. Și aici cazarea în cămin era asigurată doar pentru bursieri. Îşi aminteşte, cum, o perioadă, a dormit în atelierul mecanic, cu saltele puse pe bancurile de lucru, până când s-a amenajat un dormitor cu patru paturi suprapuse, o măsuță și două scaune.

               Cu toate aceste greutăți, era mulţumit că a avut profesori deosebiți, cu multă practică în producție, astfel că participa la toate cursurile. Iar pregătirea o făcea la biblioteca universitară. Anii studenției au fost ani de muncă, fără bani de buzunar, iar în vacanțe era așteptat de părinți la munca câmpului.

                După terminarea facultății a optat pentru repartizarea la intreprinderea Iosif Rangheț din Arad. Astfel, din data de 13 august 1958 a devenit angajat, fiind obligat să rămână 3 ani de stagiatură în această unitate.

                 În anul 1960 s-a căsătorit, soția fiind consăteană, absolventă a Facultății de Matematică din Cluj Napoca. Ea a primit postul de profesor la Liceul Pedagogic Arad, o școală cu vechi tradiții. O lungă perioadă a fost director adjunct, apoi director până în 1990 la pensionare.

                 Îşi aminteşte cu tristețe de anul 1982, când soția sa era director, iar „Preparandia” arădeană, înființată în 1812 (având atunci ca director pe Dimitrie Țichindeal), a fost transformată în Liceu Industrial. Alături de activitatea din intreprindere, o perioadă de peste 20 ani, inginerul Emil Pop a predat cursuri de specialitate la Liceul Industrial.

                 Referindu-se la activitatea din cei aproape 40 de ani ȋn aceeaşi intreprindere, îi vine foarte greu să o dezvolte fără o anumită tematică, dar totuși ne-a prezentat câteva aspecte.

                 În primul rând, cei trei ani de stagiatură în atelierele de producție, ȋi consideră foarte importanți pentru a lua contactul cu practica de producție, utilaje și angajați. Numai după aceasta se poate ajunge în activitatea de concepție, unde se proiectează produse și tehnologii noi, ca în final să se poată ocupa o funcție de răspundere.

                 A parcurs acest itinerar ca: tehnolog pe secție, proiectant de produse noi, șef al serviciului de export iar în ultimii 28 de ani a fost șeful pregătirii fabricației, răspunzând de asimilarea de produse noi în cadrul atelierelor de concepție și realizarea în fabricație a produselor de serie.

                Intreprinderea, fiind dotată cu utilaje moderne, realiza o gamă largă de produse ca ; strunguri paralele, strunguri grele, strunguri cu comenzi numerice, diverse mașini la temă în vederea reducerii importurilor.

                Îşi aminteşte cum, în anul 1967, ca șef serviciu export, raporta exportul a 400 strunguri lunar în 52 de țări, aducând astfel serioasă valută în țară.

                Regretă că după 1990 nu a mai putut produce nici 10 strunguri pe lună, iar la „export” România se prezenta cu forță de muncă și inteligență, în loc de produse care să înglobeze inteligența noastră nativă. Cu toate greutățile vremii, atmosfera din intreprindere era familiară și exista mândria de agajat al unității.

                                                                        Extras din autobiografia ing. Popa Emil

Material pus la dispoziţie de către  domnul profesor Mircea Ciugudean