Suntem şi pe:
Clinica Sante

Evenimente

Prezentare expediţie pe muntele Manaslu

Publicat

- 509 vizualizări

 

Alpinistul clujean Vasile Cipcigan care pe 1 octombrie 2016 a atins vârful Manaslu (8.156 de metri) din Himalaya vine la Ocna Mureş. Vasile Cipcigan este șef formație la Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Cluj și vine insoţit de cel care l-a însoţit în expediție, jurnalistul Titus Crăciun.
 

Manaslu din masivul Gurkha, munții Himalaya, este, ca înălțime, al optulea vârf al planetei (8.156 metri). Numele Manaslu este un derivat al termenului sanscrit Manasa, care în limba română, se traduce prin Muntele Spiritului.

Rugăciunea călugărului tibetan a fost auzită, așa că muntele Manaslu a fost generos cu Titus Crăciun și cu Vasile Cipcigan, lăsându-i să urce exact atât cât a putut fiecare. Unul a trebuit să se oprească la 6400 de metri, iar celălalt a reușit să călce pe vârf, așa cum era planificat. Fiecare dintre cei doi alpiniști are propria lui poveste despre expediția pe “muntele spiritului”, cel de al optulea cel mai înalt vârf din lume, însă pentru ambii, Manaslu a fost expediția vieții lor. Vă invităm să ascultaţi povestea fascinantă a aventurii lor,  miercuri, 29 martie 2017, ora 13 la Centrul de Documentare şi Informare de la Liceul Teoretic "Petru Maior"

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *