Victor Ciungan – Inginer mecanic

Scriu această biografie la sugestia mai multor prieteni și în special la rugamintea lui Ioan Huszar și Dobra Nicolae care s-au antrenat, mobilizaţi de prof. Mircea Ciugudean, într-o misiune de prezentare a mai multor concetăţeni-uioreni. Mă gândesc că această intreprindere a lor este făcută cu dorinta de a insufla generaţiei tinere un spirit de speranţă pentru un viitor mai bun. Toţi cei care au fost prezentaţi în volumele editate anterior s-au realizat în viaţă printr-o muncă susţinută, presărată atât de reușite cât și de eșecuri.

M-am născut în Ocna Mureș-Uioara la jumătatea secolului trecut, acum 67 de ani. Tatal meu, Victor a muncit la Salina de unde s-a pensionat ca maistru tâmplar, șef al atelierului de tâmplărie. A avut o viaţă plină de evenimente deosebite, inclusiv în domeniul spotului, fiind jucător de fotbal și antrenor – 20 de ani.  A fost, printre altele, mentor al cunoscuţilor jucători originari din Uioara: Chimu, Lenghel și Marian. De fapt au apărut și în cartea scrisa de Vigh Alexandru, „Legendele fotbalului uiorean” câteva referinţe la tata.
Mama a fost inainte de casatorie învăţătoare în satul Ciunga; provenea dintr-o familie de preoţi ortodocși și avea o mare dragoste pentru limba Română. Am primit astfel un ajutor deosebit în problemele de gramatică, mai ales în primii ani de școală.
Ambii mei părinţi au făcut eforturi deosebite și pot spune că am avut o copilarie frumoasă, în care am primit tot ce mi-am dorit, atât afectiv cât și material. La rândul meu, le-am rasplatit cât am putut aceasta grijă a lor pentru mine, prin zelul de a învăţa și de a ieși premiant în toţi anii de școală. De fapt ei au făcut aceleași eforturi și pentru sora mea, cu 20 de ani mai în vârstă, trimiţându-o la un liceu în Cluj și apoi la facultatea de litere din București. Ea s-a pensionat de la Institutul Politehnic din București ca șefă a catedrei de limbi. A fost nevoită să înveţe și să predea o multitudine de elemente tehnice, pe care le explica în limba franceză studenţilor de la Politehnică.
În continuare, am studiat la Liceul Teoretic din Ocna Mureș. Am intrat la Institutul Politehnic din Cluj, Facultatea de Mecanică, în anul 1969 și am absolvit cursurile acestei facultăţi în anul 1974, cu media 10.  Şi aici, la facultate, am avut profesori exceptionali, care ne-au pregătit la modul superlativ pentru carierele pe care le-am ales.
După  examenul de diplomă, având o medie mare, am reușit să aleg la repartizare un loc de muncă apropiat de casă. Puteam să aleg inclusiv Bucureștiul dar am ales Aiudul, Intreprinderea Metalurgică. Nu am regretat niciodată această alegere, care mi-a oferit posibilitatea de a munci și învăţa în intreprinderea care devenise Mecanicul Şef al Metalurgiei Romanești. Intreprinderea a beneficiat de investiţii uriașe în utilaje și mașini de ultimă oră. Bagajul de cunoștiinţe acumulat în cei 2 ani, cât am muncit aici, a fost inestimabil. La sfarșitul primului an de muncă, am fost promovat ca șef de grupă de proiectare.
Apoi a apărut  oprtunitatea de a mă muta acasă, la Ocna Mureș, ca profesor la Liceul de Chimie și apoi, la prima ocazie, să mă reîntorc în industrie, unde era mare nevoie de ingineri mecanici la acea dată. M-am transferat la Liceul de Chimie unde mi-am desfasășurat activitatea de profesor de specialitate timp de un an. Am predat, fără nici-o exagarare 13 materii ! Am predat inclusiv orele pentru Laboratorul Tehnologic de Chimie, eu care eram inginer mecanic. Pot să spun că a fost o experienţă interesantă și am amintiri memorabile legate de clasele de elevi la care am predat. Am fost invitat, și am participat cu deosebită plăcere, la banchetele aniversare ale claselor de elevi cărora le-am fost profesor.
La sfârșitul anului scolar am obţinut transferul la Combinatul de Produse Clorosodice, unde am muncit în cadrul Secţiei Mecanice, condusă de inginerul Avram Onoriu. Am avut deosebite satisfacţii muncind cu colectivele din cadrul Secţiei Mecanice, alături de „meseriași” de foarte înaltă valoare. După 2 ani, am fost promovat ca Şef al Atelierului Utilităţi, unde aveam în aria de resposabilităţi întreţinerea și reparaţiile utilajelor și mașinilor, începând cu Captarea Apei, continuând cu Staţiile de Transformare, Staţia de Gaz și terminând cu depozitarea deșeurilor de la „Marea Albă”.
De la Atelierul Utilităţi am fost selectat ca Președinte al Cooperativei Prestarea. Această cooperativă se confrunta cu probleme economice deosebite și era în pragul dezmembrării în două părţi, una era se treacă la Cooperativa Record din Aiud iar a doua, la Cooperativa Meșteșugarul din Teiuș. Era o problemă extrem de delicată, atât economic cât și politic, având în vedere că munceau acolo în jur de 700 de cooperatori și cooperativa avea și secţii de producţie cu caracter industrial, lucrând în colaborate cu Uzina Mecanică din Cugir. Eu am fost cel ales, probabil și datorită diverselor cunoștinţe pe care le aveam deja în “bagajul de activităţi și experienţă”, ca să conduc, în urmatorii 4 ani, cooperativa Prestarea din Ocna Mureș. Împreună cu staful cooperativei și colectivele de muncitori care activau în secţiile productive, am reușit să reabilităm economic cooperativa și, la sfârșitul celui de al treilea an, să obţinem locul 2 pe judeţul Alba. Mi-am continuat activitatea în postul de președinte al Cooperativei Prestarea, înregistrând, alături de cooperatorii din subordinea mea, alte succese economice, care probabil au suscitat interes la nivelul conducerii judeţene.
Astfel, în 1987, mi s-a propus poziţia de Vicepreședinte al Consiliului Populal al Orașului Ocna Mureș.  Niciodată nu m-am gândit să acced la o așa poziţie socială și am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să ajut pe concetăţenii mei și să-mi aduc aportul la prosperitatea lor. În mod cert, nu am putut mulţumi pe toţi cei care mi-au cerut ajutorul, dar am încercat întotdeauna să fac tot posibilul în rezolvarea situaţiilor apărute. Poate și din aceast motiv, în zilele evenimentelor din Decembrie 1989, cetăţenii orașului nu au încetat să mă respecte.  În ziua izbucnirii „Revoluţiei” pe tot cuprinsul ţării, am fost alături de conducerea Combinatului de Sodă, unde am laămurit muncitorii cheie, responsabili de funţionarea instalaţiilor, să ramână la locurile de muncă și să nu plece la demonstraţia care avea loc în oraș. Dacă opreau funcţionarea instalaţiilor și se pierdea echilibrul termic, Combinatul nu ar mai fi pornit până în primavară.
După revoluția din 1998, am fost ales, cu o majoritate covârșitoare și un singur vot impotrivă, primar al orasului, pentru perioada care urma să fie pregătitoare alegerilor din luna Mai. Mi-am continuat activitatea ca primar al orașului. Dezgustat de noile “opinii” care au apărut în lunile următoare, am acceptat propunerea cooperatorilor de la Prestarea de a mă întoarce ca președinte la cooperativa condusă anterior, se pare cu un recunoscut success.
Am demisionat din funcţia de primar și l-am sprijinit pe fostul președinte an CPUN-ului local, d-l Măhăleanu, să preia poziţia de primar și să candideze la alegerile din luna Mai. De fapt, pe parcursul anilor următori, toţi “foștii” primari sau viceprimari au fost schimbaţi din funcţii cu oamenii “noului val”. La cooperativă, având înclinarea normală spre o economie de piaţă, am dezvoltat și amplificat o colaborare cu o companie Americană interesată în comerţul cu “ornamente de Crăciun”, mai precis globuri din sticlă pentru pomul de Crăciun. În anul 1991 am fost invitat, împreună cu președinţii celorlate cooperative din ţară, care produceau aceleași articole pentru același client din Statele Unite, să fac o vizită în scopul contractării de noi produse și cantităţi majorate, la sediul clientului American din New York. Şi în anul 1992 am fost invitaţi pentru contractări, ocazie cu care am încheiat un contract pentru o perioadă de 5 ani.
Lucrurile din păcate nu mergeau totuși cum trebuia, de aceea, această deziluzie suferită, m-a determinat să accept propunerea unei companii americane, facută la a doua mea vizită în Statele Unite, de a lucra pentru ei. N-am acceptat în prima faza oferta, gândindu-mă la posibilele “probleme” pe care le-ar fi avutla intoarcerea în ţară colegii mei de la celelalte cooperative. Încă era în conștiinţa și comportamentul nostru și al celor din jur mentalitatea comunistă și noţiunea de “fugit din ţară”. Am fost “instruiţi” foarte serios, înainte de plecare, de președintele UCECOM de la acea vreme. În condiţiile tot mai dificile pe care guvernul le impunea producătorilor de valută, m-am hotărât să accept oferta companiei americate, ofertă la care a contribuit în mod decisiv un bun prieten din ţară, care deja lucra la această companie, Frank. Am lăsat în urma mea contractul pe 5 ani și o cantitate remarcabilă de material importat din SUA, glitterul, necesar pentru ornarea globurilor. La o vizită ulterioară, după stabilirea mea în SUA, magazioniera șefaă de la acea vreme, m-a informat că au facut un “comerţ prosper” cu glitterul contractat de mine.
L-am contactat pe Frank și i-am spus că doresc să vin și să lucrez pentru compania la care lucra el în Statele Unite. Inginerul șef al companiei, care-i sugerase lui Frank să-mi facă propunerea, împeună cu avocaţii companiei, au aranjat documentaţia necesară pentru angajare în cadrul companiei. De data aceasta, înţelegerea era să fac o echipă de sculeri, tool makers, cu care să vin și să construiesc, pentru filiala companiei din Mexic, sculăria de care aveau multă nevoie. De asemenea, urma să fim antrenaţi în pregătirea unor mecanici de întreţinere mexicani, teoretic și practic, pentru a deveni sculeri capabili să lucreze cu mașini unelte, strunguri, freze, mașini de rectificat, sudură electrică sși de asemenea, în funcţie de talentul fiecăruia, să poată construi diferitele dispozitive de care compania din Mexic avea nevoie. Practic un sculer, tool maker, se poate pregăti și poate lucra cu deplină capacitate, într-o perioadă de minim 5 ani. Mexicanii nostri aveau însă avantajul că lucraseră ca mecanici de intreţinere și aveau cunoștinţe elementare de mecanică și prelucrarea metalelor. Mai pe scurt, am reusșit în următorii 2 ani să antrenăm o echipă de 12 mexicani, încheind astfel cu succes misiunea asumată prin contract. Eu personal, i-am multumit CEO-ului companiei pentru tot ce a facut pentru noi, la care el mi-a replicat că o să mă aducă înapoi, pentru a continua să lucrez cu ei. La rândul meu, i-am răspuns că îmi pare rău dar nu mai pot trăi departe de familia mea. El mi-a răspuns că-mi va aduce și familia și ne va obţine dreptul de muncă și rezidenţă în Statele Unite. I-am multumit din nou și l-am asigurat că-i va fi foarte greu să facă acest lucru, dar dacă-l poate face, mă voi reîntoarce să lucrez pentru el.
Mi-am pregătit valizele și în noiembrie 1995 m-am reîntors acasă lângă soţia mea Lia și fiica Delia, care împlinise 16 ani și era la liceu în clasa a zecea. Ce să vezi, în luna martie 1996 am început să fiu sunat de fostul meu manager american care dorea să mă întorc, și care mă asigura că este nevoie de mine pentru a semna o serie de documente necesare aducerii familiei. I-am răspuns că mă întorc și aștept o lună pentru documente iar dacă nu le voi avea, mă reîntorc acasă în România. Conducerea companiei mexicane era convinsă că mă voi întoarce la compania din Mexic doar pentru a face mai mulţi bani. Am găsit atelierul de sculărie într-o stare deplorabilă și am lucrat o lună de zile pentru a-l readuce la stadiul dinaintea plecării mele. De fapt ăsta era motivul principal al conducerii mexicane de a mă readuce înapoi pentru o perioadă de timp.
Compania a început, prin avocaţii specializaţi în emigrare, demersurile necesare pentru a primi statutul de rezidenţă, „green cardul”. Fără acest statut eram “legat” de companie. În același timp, fiind deja în Statele Unite, am aplicat pentru Loteria Vizelor și culmea, am caștigat în 1997, iar după un proces care a durat un an de zile, am primit dreptul la rezidenţă pentru întreaga familie. Eram liber, de acum înainte, să plec la altă companie, dacă era nevoie. Din păcate s-a ivit aceasta situaţie din cauza faptului că a avut loc vânzarea companiei noastre la o alta corporaţie, care s-a dovedit deosebit de neeficientă. Compania care mi-a adus și familia și-a pus mari speranţe în serviciul meu și m-a trimis la un curs de calitate, „six sigma black belt”de 5 luni de zile, adică centura neagră în calitate, pe care l-am absolvit cu media maximă și care îmi asigura continuarea specializării ca „Master Black Belt”.
Noua corporaţie, care a cumparat compania noastră, nu a mai fost interesată în continuarea acestui proces, atitudine care m-a determinat să accept propunerea făcută de o companie specializată în producerea componentelor electronice pentru automobilele produse de GM și Ford. Poziţia acceptată a fost un salt uriaș în  cariera mea, Tooling Manager, adică sculer șef, poziţie pe care am ocupat-o până la plecarea din Brownsville în 2002, când fiica mea, Delia, a terminat cursurile Universităţii Texas din Brownsville. A terminat prima din promoţia ei de Computer Science Engineer, cu “Magna cum Laude”, și a fost înscrisă în cartea de aur a Universităţii, publicată și pe Internet.
Am lucrat în Statele Unite pentru 5 companii majore, ocupând poziţia de Sculer șef sau Şef de sculărie. Două funcţii diferite ca responsabilitate, în același domeniu de vârf al tehnologiei, proiectarea, fabricarea și intreţinerea sculelor industriale, fie ele ștanţe, matriţe sau dispozitive, de care are nevoie orice companie fabricantă de mașini.  La ultima companie la care am lucrat și de la care m-am și pensionat anult trecut, 2016 în iulie, Bridgeston APM, Divizia de Antivibraţii, am ocupat poziţia de Tooling Engineer în departamentul de concepţie, unde am lucrat aproape 5 ani alături de alţi 15 ingineri. Am fost 2 sculeri și 14 ingineri de proces. A fost cea mai placută perioadă din munca mea, desfășurată aici în Statele Unite, pentru companii americane, canadiene iar ultima japoneză.
De când m-am pensionat, sunt foarte ocupat, și nu pot înţelege cum alţii, la pensionare, se plictisesc după ce se retrag din „viaţa activă”. Împreună cu soţia mea Lia o ajutăm pe Delia și pe soţul ei David, să îngrijească pe cei doi nepoţei minunaţi, pe care ni i-au dăruit la bătrâneţe, Mathew, de aproape 4 ani și Christopher care tocmai a iîmplinit 2 ani. În plus, multe alte proiecte personale pe care nu-le-am putut “ataca” până acum din cauza serviciului. În ultimii ani am reușit sa vin în fiecare an în România, unde-mi petrec cu deosebită plăcere timpul, alături de prieteni, și merg la partidele de vânătoare de câte ori am ocazia.
Închei, asigurandu-vă că în spatele fiecărui paragraf, scris în această biografie, se află pagini de detalii pe care intenţionez să le dezvolt într-o carte cu caracter biografic, unde să pot adăuga farmecul și hazul evenimentelor povestite. Dacă Dumnezeu mă ajută cu sănătatea în perioada următoare a vieţii mele, promit să fac această carte, pe care o voi dedica Uiorenilor mei dragi.