Articolele zilei
„Nămol” la robinetele ocnamureşenilor
La Ocna Mureş SC APA CTTA SA Alba, punct de lucru Ocna Mureş a oferit astăzi, sâmbătă 11 februarie 2017, mai multor blocuri din centrul oraşului la robinete nămol (dacă au fost afectate şi alte zone a oraşului ne cerem scuze dar astea erau informaţiile primite până la publicarea acestui articol). Nu apă potabilă ci nămol, la aceeaşi bani.
Din păcate situaţia nu este una nouă pentru bieţii ocnamureşeni care îşi înfundă site, filtre, spală haine albe ca să le faca maro, nu pot face o baie sau nu pot spăla vase. Situaţia de astăzi a indignat pe foarte multă lume care a postat pe o reţea de socializare diverse fotografii şi filmări cu grozăvia care curge la robinetele lor.
APA CTTA Ocna Mureş nu a informat în vreun fel ieri, azi că va creşte "turbiditatea" din nou. Nu a putut fi nici contactată pentru vreun punct de vedere. APA CTTA Ocna Mureş "nu trebuie" să ia nicio măsură. Doar să încaseze facturi pentru servicii 100% furnizate. Doar pe hârtie. Nimeni nu-i "amendează" decât oamenii supăraţi pe internet, dar care până la urmă trebuie sa plătească apa potabilă furnizată sau ce o fi chestia ce curge azi la robinete. Doar e România!
Situaţia nu are rezolvare curând. Până nu se schimbă tronsonul Galda de Jos – Ocna Mureş care este o ţeavă de mari dimensiuni din fier vom avea în continuare parte de astfel de surprize.
Foto: Facebook