Articolele zilei
Elevi de la Liceul Tehnologic Ocna Mureş, premiaţi la concursul de poezie “Ocrotiţi de Eminescu”
ASTRA (Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român), Despărţământul “Timotei Cipariu” – Blaj a organizat împreună cu Consiliul Judeţean Alba, Uniunea Scriitorilor Filiala Alba-Hunedoara, Inspectoratul Școlar Judeţean Alba, şi cu alţi parteneri, la sfârşitul lunii ianuarie 2017, a XVII-a ediţie a Festivalului Concurs “ Ocrotiţi de Eminescu”, Faza naţională.
Printre obiectivele specifice ale acestui concurs/proiect se află şi stimularea talentului elevilor prin realizarea de creaţii artistice, respectiv – descoperirea mediatizarea şi promovarea tinerelor talente. La concurs au putut participa elevi de gimnaziu, liceeni şi studenţi. Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni : Recitare din lirica eminesciană şi Creaţie literară: poezie, secţiunile adresându-se pe de o parte elevilor de gimnaziu şi, pe de altă parte, liceenilor şi studenţilor.
Pentru un debut frumos în poezie au participat şi elevi de la Liceul Tehnologic Ocna Mureş. Elevul Alexandru – Viorel BOCA (cls. a XI-a A) a fost apreciat cu Premiul III, iar Tatiana Loredana COVACI (cls. a XI-a A), Martin GAȘPAR (cls. a XI-a A) şi Elena GYIB (cls. a X-a B) au fost apreciaţi cu Menţiune şi s-au bucurat de felicitări din partea organizatorilor, pentru care prezenţa elevilor de la un liceu tehnic a fost inedită.