Articolele zilei
La ZIUA FAMILIEI SODA au participat 108 fotbaliști la toate categoriile de vârstă
Duminică, 22 ianuarie, clubul Soda Ocna Mureș a reunit în sala de sport din centrul oraşului 7 generaţii de fotbalişti, fiind prezente toate echipele care activează în cadrul clubului, începând cu grupele 2008 – 2010, si încheind cu echipa OLD-BOYS, având în componenţă pe Ovidiu Maier și Sorin Corpodean. Cu toate că nu au fost prezenți toți jucătorii legitimați, la ZIUA FAMILIEI SODA au aparticipat 108 fotbaliști la toate categoriile de vârstă.
Starul l-au dat cei mai tineri, echipele antrenate de Sorin Herţeg, Alin Cociş şi Alexandru Copândean, demonstrând că au început să descifreze ”ABC-ul” fotbalului, pasând și bucurându-se în stil ”Cristiano Ronaldo” la golurile marcate.
Au urmat meciurile Juniorilor E, echipele antrenate de Marin Divricean şi Dan Gall – spectatorii prezenţi în tribune, bucurându-se de fazele create de cei mici, care au luptat pe teren şi s-au dăruit total în partidele jucate.
Juniorii C, au fost cei care au intrat apoi pe teren, fotbaliști antrenaţi de Enea Hîrceaga şi Titi Bugnar. Şi aceştia au reușit să-i facă pe cei prezenți în sală să-i aplaude îndelung
Juniorii A1, antrenaţi de Gabi Cotoară, au fost și ei împărțiți în două echipe şi au oferit o demosntrație de fotbal.
După acest meci a avut loc un moment emoționant – Vasile Vancea – COPILU’ – căpitanul echipei noastre în perioada anilor '55-'70, a fost premiat pentru întreaga activitate, primind din partea oficialilor echipei un tricou și o plachetă, la aniversarea celor 82 de ani. Din p[cate acesta nu a putut ajunge la festivitate din cauza unor probleme de sănătate.
Ziua Familiei Soda Ocna Mureș a continuat cu meciurile dintre seniorii care evoluează la Liga a 4-a și Liga a 5-a – echipe antrenate de catre Ionuţ Pereat, Ovidiu Maier şi Rares Damian, ziua încheindu-se cu meciurile de Old Boys și Invitați Speciali, momentul cel mai așteptat din sală, când Ovidiu Maier și foștii săi colegi au încântat audiența cu goluri frumoase și driblinguri spectaculoase.
Acest eveniment (marca SORIN CORPODEAN) se dorește a fi o sărbătoare a fotbalului din Ocna Mureș, urmând să fie organizat în fiecare an, în această perioadă. Este primul contact de la început de an al tuturor celor care îmbracă tricoul alb-albastru, cu spectatorii şi cu cei care iubesc fotbalul ocnamureşan.
Mulţumim pe această cale, Primăriei Ocna Mureş, Consiliului Local, Primarului Silviu Vinţeler şi Viceprimarului Paul Podariu, sponsorilor noştri, Şcolii Generale "Lucian Blaga", Rareş Dănila, Cristi Micu, arbitrilor Tudor Horvat şi Bogdan Herchi şi în primul rând celui care a fost sufletul şi iniţiatorul acestui eveniment – SORIN CORPODEAN.
Lucrul cel mai important este că la sărbătoarea fotbalului ocnamureșean de duminică, au fost prezenti in numar mare, jucatori, parinti, suporteri, sponsori care au in comun dragostea pentru fotbal dar mai ales dragostea pentru echipa noastra de suflet – SODA OCNA MURES.
Hai SODA dragă!!!
