Articolele zilei
Zile de sărbătoare – Orașul de dincolo de Mureș
De la bun început, țin să mulțumesc conducerii actuale a orașului nostru, primarului Silviu Vințeler, pentru organizarea unei asemenea manifestări la care cu mare bucurie am onoarea să particip: Zilele orașului Ocna Mureș. Recunosc, de ce nu, că pentru prima dată mă aflu la o asemenea manifestare, cu toate că i-am cunoscut îndeaproape pe toți edilii orașului de după ‘90. Să nu uit, totuși, că în anul 1996, când se împlineau 100 de ani de la punerea în funcțiune a Combinatului de produse sodice, emblema orașului, am prezentat, în cadrul adunării festive care a marcat acel moment deosebit, un mesaj din partea președintelui Camerei Deputaților de la acea vreme, domnul Adrian Năstase, eu fiind, pe atunci, directorul Direcției de presă a înaltului for legislativ.
Vă spun cu mâna pe inimă că nu am așteptat și nici nu aștept niciodată să mă cheme cineva în orașul unde m-am format ca om, unde mi-am petrecut cea mai frumoasă perioadă a vieții: tinerețea. Așa că, o dată sau de două ori pe an, de cele mai multe ori cu familia, poposesc măcar o săptămână în Ciunga natală, devenită astăzi un mic cartier al istoricului nostru oraș.
De mic copil îmi aduc aminte de Ocna Mureș cu faimosul bulevard de castani. Astăzi nu mai este. Aveam un parc de odihnă, fala orașului, nu alta. Acum ne lipsește. Aveam băi sărate, ștrand și o faimoasă grădină de vară. Au dispărut fără urmă. Să nu mai amintesc de cele 3-4 unități economice care au apus. Stau și mă întreb de atâea ori: chiar este Ocna Mureș orașul în care, de 26 de ani, nu s-a întâmplat nimic deosebit? Chiar a ajuns orașul nostru locul în care lipsesc faptele? Gândiți-vă, că dacă eu sau unul dintre colegii și prietenii mei care am crescut, învățat și muncit în acest oraș, dorim să invităm un străin, un om de bună credință, cu bune intenții, ce putem să-i mai arătăm? Pun toate aceste întrebări pentru că noi, cei plecați, care ne-am găsit un rost în viață în altă zonă a patriei sau în afara țării, prin cunoștințele noastre putem pune umărul la promovarea imaginii orașului Ocna Mureș.
Constat că avem un consiliu local tânăr, un primar și mai tânăr, care sunt sigur că, având și sprijinul nostru, pot schimba în bine orașul de dincolo de Mureș. Și aceasta pentru că Ocna Mureș are o istorie veche, o zonă frumoasă ca pădurea Banța, cu lacuri sărate, cu râul Mureș care ne separă de marile aglomerări urbane, să nu mai spun că mirosul de busuioacă de pe dealurile înconjurătoare încă mai persistă. Și încă ceva deosebit de important cu care orașul nostru se poate mândri: un număr apreciabil de oameni de renume, cu profesii diferite, plecați de pe aceste meleaguri, gata oricând să dea o mână de ajutor pentru prospețimea locului de baștină.
În ce mă privește, indiferent unde m-am aflat, în țară sau în afara ei, n-am uitat să aduc vorba și despre orașul Ocna Mureș, despre oamenii minunați ai acestor locuri mărețe, prea des uitați de cei cu putere de decizie din alt oraș de dincoace de Mureș, dar mai la vale: Alba Iulia.
OVIDIU MARIAN – 26 august 2016
