Suntem şi pe:

Articolele zilei

Tribuna stadionului Soda Ocna Mureş poartă, de astăzi, numele de Tribuna „Gicu Domşa”

Publicat

- 522 vizualizări

 

 

Începând de astazi, 22 august 2016, tribuna stadionului SODA Ocna Mureş va purta numele celui care a fost parte din istoria acestui club – Gicu Domşa.

Neobositul descoperitor de talente din Ocna Mureş, Gicu Domşa a fost foarte mulţi ani antrenor la Clubul Soda unde a şlefuit talente precum Ovidiu Maier, Mircea Stanciu, prin mâinile sale trecând generaţii întregi de fotbalişti ocnamureşeni. La nici 65 ani, "Nea Gicu" s-a stins în urma unui atac de cord anul trecut.

 

 

Gicu Domşa, a fost persoana care m-a determinat să mă implic în fotbalul din Ocna Mureş; un foarte bun prieten şi un om cum rar întâlneşti în ziua de astăzi, un om care s-a confundat toată viaţa lui cu SODA Ocna Mureş. Nenumăratele discuţii pe care le-am avut despre fotbalul ocnamureşan şi potenţialul uriaş al acestei zone pentru sport şi în special pentru fotbal, a fost punctul de plecare al proiectului, pe care dorim să-l implementăm în fotbalul din oraşul nostru.

De aceea, consider că acest om minunat care a fost Gicu Domşa, merită cu prisosinţă această onoare, un semn de recunoştinţă, pentru ceea ce a făcut în fotbalul ocnamureşan . 

Pot să vă mărturisesc că a trecut aproape un an, din păcate, de când nu mai este printre noi, dar de fiecare dată mă aştept să-l zăresc în locul unde el s-a simţit cel mai bine, iar absenţa lui încă mă lasă fară cuvinte şi un mare gol în suflet, de cate ori ajung pe stadionul Dragostei SODA din Ocna Mureş.Marius Stîncel – Director, Clubul Sportiv Ocna Mureş

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *