Suntem şi pe:
Clinică stomatologică Ocna Mureș

Articolele zilei

La scăldat

Publicat

- 365 vizualizări

 

Cât era vara de lungă, aproape că nu era zi lăsată de Cel de Sus să nu ne găsească în râul Mureş, la scăldat. În zona satului nostru, Mureşul şerpuia agale printre sălcii pe o distanţă de mai bine de un kilometru, lăsând în urma lui o minunată dumbravă, câteva bălţi cu peşte din belşug, dar şi două, trei locuri pentru scăldat, spaţii destul de mari cu nisipuri aurii, numai bune pentru a ne tolăni la soare. În locul numit „Trambulină” se formase o adevărată plajă, care, la orele prânzului era invadată de sutele de vite ale ciunganilor, mânate aici pentru a-şi potoli setea. Iar pentru noi, copiii, nu era mai mare bucuria decât aceea de a îmbăia animalele. Câte doi, trei copii ne prindeam de coada unei vite şi o dirijam spre apa adâncă. Vita înota aşa de bine, încât ne scotea teferi la mal. Era un adevărat spectacol să priveşti cum zece, cincisprezece animale înoată sfios trăgând după ele puzderia de copii. Pericol nu întâmpinam deoarece animalele erau blânde şi bune înotătoare, iar noi, puştii, ne pricepeam bine în ale înotului.

A doua mare bucurie a copiilor din satul nostru era participarea la înmuiatul cânepii. Aproape fiecare familie cultiva cânepă pentru fuior. Cânepa, odată culeasă şi legată în snopi, era dusă la Mureş. În apă, la o adâncime de peste un metru, se înşirau snopii în care se băteau ţăruşi, iar apoi cânepa se acoperea cu pietriş pentru a nu fi luată de apă. După această muncă urma o baie bună şi o masă copioasă. După mai bine de două săptămâni, cânepa era scoasă din apă, spălată şi pusă la uscat. Urma meliţatul şi obţinerea fuiorului, torsul, iar din firul obţinut se realiza pânza din care se confecţionau cămăşile ţărăneşti.

În acea dimineaţă de vară, mama şi-a trezit copiii aproape de ora opt. După micul dejun, presărat aproape zilnic cu brânzeturi şi ouă, ne mai leneveam un pic pe iarba verde şi deasă care acoperea curtea casei noastre. Şuşotesc ceva cu fratele meu Milu fără să înţeleagă ceva surorile noastre. Ne ferim ca mama să ne vadă şi dispărem pentru toată ziua aproape. În drum spre scăldătoare dăm pe la grădină şi ne burduşim buzunarele cu fructe, în special prune şi mere. De cum ajungem pe malul Mureşului ne dezbrăcăm goi puşcă, iar cu hăinuţele ne acoperim poamele aduse. Fratele meu, bun înotător, îşi ia un scurt elan şi sare direct în apă. Ţărmul înalt de mai bine de doi metri a devenit pentru noi o adevărată platformă de sărituri în apă. Ba mai mult, într-o zi mai mulţi copii am încercat şi am reuşit, pentru un scurt timp, să înfingem în ţărm o scândură lată necesară săriturilor în apă. Desigur, nu toţi copiii ştiau să sară fără a izbi cu mare zgomot apa. În scurt timp, la Gârla Mică ne adunăm peste treizeci de ţânci. Se încinge un concurs de sărituri în apă. Toma, un băiat mai retras şi destul de calculat, înainte de a-i veni rândul, l-a atenţionat pe tatăl său aflat la pescuit nu departe de noi. Când Toma a aterizat în apă direct pe burtă, valurile făcute au atins malurile. La cele văzute, părintele şi-a făcut cruce zicând: „Ioi, Iştenem” (Vai, Doamne), nevenindu-i să creadă că odrasla sa mai iese din Mureş. Cât a fost ziua de mare, Toma a avut în partea din faţă a corpului semnul săriturii: pielea roşie ca racul.

Urmează Sâvu. Prieten şi vecin cu mine, Sâvu, brunetul nostru, se bucura de simpatia tuturor colegilor de joacă. Stătea pe marginea malului şi îşi făcea calcule cum să se arunce în apă ca un adevărat sportiv în ale nataţiei. Dintr-o dată strigă: „Uitaţi-vă la mine”. Toţi ne-am îndreptat privirile asupra lui. Fără niciun pic de elan se aruncă în apă cu capul în jos la nici un metru de mal. A căzut direct în stratul de nămol din buza ţărmului. A stat cu picioarele în sus câteva secunde deoarece intrase cu capul în nămol până la umeri. Ne miram cu toţii. Uşor, Sâvu se răstoarnă şi îi vedem capul, faţa, ochii, urechile pline de nămol. Ce era el negru, dar acum era şi mai negru. Cu un ultim efort înoată până la locul de ieşire. S-a aşezat lângă hainele sale şi un timp bun n-a mai scos o vorbă. Atât de tare l-a speriat săritura în Mureş din acea zi, încât n-a mai încercat niciodată o asemenea ispravă.

Copiii şi-au continuat scăldatul, bălăcitul în apă. Se face de ora amiezii. Animalele se adună în zăcători. Nu de puţine ori, proprietarii acestora ne roagă să le „răcorim” vitele. Apare şi baciu Mihăiţă care ni se adresează: „Măi, copii, luaţi caii mei şi făceţi-le o baie, că şi lor le este cald”. Fără să stăm pe gânduri, am luat animalele de căpăstru şi le-am băgat în apă cu mare grijă. Eu l-am apucat pe cel roşu, iar prietenul meu Luţu pe cel alb. Când apa a depăşit burta cailor i-am călărit. Calul roşu era mai blând, asculta comenzile şi înota bine, iar la ieşirea din apă l-am putut opri din mers şi descăleca. Cel alb, nărăvaş cum era, prinsese un galop încă pe când apa îi atingea gleznele, aşa că prietenul meu, de frică, n-a mai apucat să sară de pe el. Când l-am auzit strigând „vai, mamă!”, calul îl aruncase într-o grămadă de mărăcini uscaţi şi cu ţepi mulţi şi mărunţi. Zile la rând s-a plâns de durerile provocate de înţepături. Şi cu toţii l-am înţeles. Pentru că nu este de colea să fii azvârlit într-o grămadă de spini, iar tu să fii dezbrăcat la piele.

Buciumul fabricii de sodă, fabrică aflată tot pe malul Mureşului, aproape de gârla noastră, sună de ora unu, semn că putem să ne aşezăm merindele. Predominau fructele, dar şi pita cu silvoiz (magiun) şi cu slănină. Cel care termina primul de mâncat trebuia să sape o mică groapă în mal, care în mai puţin de o jumătate de oră se transforma în fântână. Izvora o apă rece şi bună încât o beam şi după ce înfulecam numai fructe. Apoi continuam scăldatul până spre apusul soarelui.

 

Apărut în Flacăra lui Adrian Păunescu – august 2015

 

Publicitate
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

Facebook

Top articole ultimele 30 zile


AiudulMeu | La Târnăveni | 4Botoşani.ro

Copyright © 2020 Powered by First design