Suntem şi pe:

Articolele zilei

Comunicat referitor la cimitirul orăşenesc

Publicat

- 381 vizualizări

 

Astăzi 28 iunie 2016 Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentința definitivă și irevocabilă în litigiul dintre PREGO S.A. și Primăria orașului Ocna Mureș privitor la Cimitirul Orășenesc.

Acest litigiu a apărut în urma faptului că PREGO S.A., prin administrator Nicolae Popa, a refuzat să predea patrimoniul preluat în 2002 de la Consiliul Local Ocna Mureș, atunci când i-au fost delegate printre altele și locuințele „de stat” din oraș și Cimitirul Orășenesc.

De-a lungul anilor PREGO S.A., prin administrator Nicolae Popa, nu a achitat niciun fel de redevență către Consiliul Local Ocna Mureș, nu a prezentat niciun fel de raport de activitate către Administrația Locală și a adunat datorii foarte mari la furnizori. Tolerarea acestui mod de desfășurare a activității PREGO a dus la situația din 2012, anul încetării contractului de concesiune, când s-au constatat grave nereguli financiare.

Mai mult, societatea și-a declarat insolvența, iar lichidatorul numit a continuat politica dusă de Prego S.A., astfel că recuperarea bunurilor concesionate de către Consiliul Local a devenit o problemă juridică.

Astăzi dosarul 6919/107/2012/a5 de la Curtea de Apel Alba Iulia a primit sentința definitivă: „Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. Prego SA prin lichidator Lichidare Patrimoniu SPRL, continuată de lichidator Dorca Insolv SPRL şi prin administrator special Popa Nicolae împotriva sentinţei 899/CAF/2015 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar 6919/107/2012/a5. Definitivă.
Document: Hotarâre  1032/2016  28.06.2016”.

În cel mai scurt timp Cimitirul Orășenesc va intra în normalitate. După ani de zile de bătaie de joc a unei societăți către locuitorii orașului, acum Cimitirul va putea fi întreținut, curățat, făcut să arate respectul fiecăruia dintre noi pentru cei dragi dispăruți.

Administrația Locală își cere scuze locuitorilor orașului Ocna Mureș pentru tot ceea ce a însemnat administrarea Cimitirului de către PREGO S.A. (pentru că cel ce a condus societatea, administrator Nicolae Popa, nu va avea niciodată bunul simț de a-și recunoaște neputința și a-și cere scuze în fața cetățenilor) și vă asigură că face toate eforturile ca urmările dezastruoase lăsate de respectiva societate să devină în cel mai scurt timp o amintire, e drept neplăcută, în memoria noastră, a tuturor.

Primăria Ocna Mureş

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolele zilei

Băile Sărate Ocna Mureș printre favorite la concursul Destinația Anului® 2026! Mai sunt câteva zile! Votează Băile Sărate Ocna Mureș!

Publicat

Cu doar 5 zile înainte de final, lupta pentru titlul Destinația Anului® 2026 este mai deschisă ca niciodată. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, iar clasamentul începe să contureze favoritele publicului — dar nimic nu este decis. Votul este deschis până pe 25 aprilie și încă mai poți influența rezultatul. Băile Sărate Ocna Mureș este una din cele 5 finaliste la categoria Stațiuni Balneare.

Stațiuni balneare (alfabetic)

  • Băile Sărate Ocna Mureș
  • Borsec
  • Călimănești-Căciulata
  • Slănic Moldova
  • Techirghiol

Dacă nu ai votat încă o mai poți face până pe 25 aprilie 2026, aici: www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza!

Rezultatul final va fi construit pe baza unui sistem de evaluare care combină următoarele componente: votul publicului, evaluarea unui juriu național de specialiști în turism, rezultatele cercetării sociologice naționale privind notorietatea destinațiilor și analiza criteriilor de dezvoltare turistică și sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel național, nu doar o competiție de popularitate online.

Mai sunt doar câteva zile în care destinațiile își pot consolida poziția sau pot recupera diferența. Cele aflate acum în top au avantajul mobilizării rapide, dar cursa rămâne deschisă. În fiecare an, finalul aduce surprize. Cursa este departe de a fi încheiată, etapa de votare rămâne deschisă până pe 25 aprilie iar diferențele dintre finaliști pot fi recuperate până în ultima zi de vot.

Despre Destinația Anului®

O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanța & Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești, AEROSOLI, SUBARU, Metro, Antreprenoresti, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate.

Sursa: https://www.destinatiaanului.ro/

Citește mai departe

Articolele zilei

Podium pentru Grupul de majorete „Cheers” Ocna Mureș la Concursul Național „Bucuria Dansului” Alba Iulia

Publicat

Sâmbătă, 18 aprilie 2026 a avut loc la Alba Iulia cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului” care a reunit sportivi, grupuri de copii din întreaga țară, oferind un spectacol deosebit și momente memorabile în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.

Grupa de majorete „Cheers” Ocna Mureș a obținut locul II în cadrul concursului Național „Bucuria Dansului” la categoria „children”.

Așadar, povești de succes care arată frumusețea fetelor, munca, dăruirea și pasiunea pentru dans, sub îndrumarea d-nei Liana Stoica și cu susținerea și încrederea părinților.

Ne găsiți la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș (cursurile sunt gratuite). Povestea noastră continuă…

a declarat doamna Liana Stoica, coordonatoare grupului.

Citește mai departe

Articolele zilei

Elevi ai Liceului Tehnologic Ocna Mureș – Viitorii lăcătuși mecanici în plină formare!

Publicat

Pe parcursul lunii martie 2026, elevii clasei a XI-a A – calificarea Lăcătuș mecanic prestări servicii, de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș, au continuat să-și dezvolte abilitățile necesare meseriei 💪

🛠️ În cadrul stagiului de practică, elevii au dobândit competențe precum:

✔️ prelucrarea metalelor (tăiere, filetare, găurire, îndoire)

✔️ asamblarea subansamblelor

✔️ citirea desenelor tehnice

📏 De asemenea, au învățat să:

✔️ utilizeze instrumente de măsură (șubler, micrometru)

✔️ întrețină utilaje industriale

📈 Procesul de învățare continuă în următoarele săptămâni de practică, până la finalul anului școlar!

💼 Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru elevii din județul Alba” (ID 301778), finanțat prin PEO din FSE+.

👏 Felicitări elevilor pentru implicare și progres! au transmis organizatorii.

Citește mai departe

Articolele zilei

15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet

Publicat

Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.

Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete Cheers Ocna Mureș, la complexul Băilor Sărate. 

Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.

Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;

Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul Tradiții Uiorene din Ocna Mureș;

Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;

Ora 19:00 » Recital – Raoul;

Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);

Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.

Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!

Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!

Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! 🥳

Citește mai departe

Articolele zilei

SC ORMIS SRL angajează manipulant marfă

Publicat

SC ORMIS SRL din Ocna Mureș angajează manipulant marfă (stivuitorist) preferabil posesor permis de conducere cat. B.

Relații la telefon: 0722 398 912

Citește mai departe