Suntem şi pe:

Articolele zilei

Susținere franceză în extinderea Unității Medico-Sociale Ocna Mureș

Publicat

- 350 vizualizări

 

În zilele de 19 și 20 iunie 2016 Unitatea Medico-Socială Ocna Mureș a primit vizita reprezentanților Entraide Internationale Romagnieu (Franța), asociație care are ca principal scop susținerea prin donații și acțiuni de voluntariat a activității medicale și sociale din diferite țări ale Europei precum Franța, România, Ucraina, Polonia, Albania și Bulgaria.

Cu această ocazie Unitatea Medico-Socială a primit ca donație 28 de paturi de spital moderne, precum și echipamentul auxiliar necesar (noptiere, mese speciale pentru paturi, scaune cu rotile, fotolii cu rotile, scaune speciale, cadre de deplasare etc). De asemenea au fost donate de către partea franceză și lenjeria necesară (pături, cearșafuri etc), dar și o cantitate însemnată de materiale consumabile necesare desfășurării actului medical (mănuși, atele, feșe etc).

Toate acestea sunt binevenite având în vedere extinderea Unității Medico-Sociale la etajul 2 din clădirea Spitalului Orășenesc Ocna Mureș, cele 28 de paturi reprezentând necesarul pentru această acțiune.

Unitatea Medico-Socială Ocna Mureș și-a început activitatea în anul 2004. În prezent această unitate are 64 de paturi și este prezentă la etajele 3 si 4 din clădirea Spitalului Orășenesc. Din acest an activitata va fi extinsă și la etajul 2.

Entraide Internationale Romagnieu are o experiență de 28 de ani în domeniul voluntariatului și susținerii activităților medicale și sociale din țările est europene și din Franța. În toată această perioadă au fost distribuite prin intermediul asociației peste 215 camioane tip TIR cu donații de diferite materiale și aparatură, însumând peste 2000 de tone.

Mulțumim Entraide Internationale Romagnieu pentru sprijinul acordat în dezvoltarea Unității Medico-Sociale Ocna Mureș!

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *