Sa ne cunoastem orasul
Viaţa în două secole. Ce s-a construit cu sacrificii în secolul trecut, se dărâmă fără milă astăzi

Prin anii şaizeci, pe la mijlocul lor, după stagiul militar efectuat la o unitate de tancuri, sunt lăsat la vatră, nu contează gradul ci, mai degrabă, funcţia: comandant de tanc pe timp de luptă. Pe atunci, după părerea mea, ostăşia se întindea prea mult ca perioadă (doi, trei ani), mai ales pentru tinerii cu studii medii. Am avut un coleg de cătănie, de exemplu, care într-o lună de zile a învăţat cam tot ce se putea şti despre un tanc T-34/85. Drept recompensă a fost folosit la mai multe corvoade. Şi câte nu sunt de făcut într-o unitate militară cu sute de soldăţoi. Vă spun cu mâna pe inimă că nimeni, dar absolut nimeni, nu m-a întrebat unde am făcut armata, până în anii democraţiei noastre originale, când, la un test de ocupare a unui post de conducere într-o instituţie centrală, am avut parte de o asemenea întrebare din partea unui demnitar de rang înalt. Când a auzit de tancuri, a rămas dezamăgit.
După doi ani de armată iată-mă, din nou, în haine civile. Am luat primul tren care a intrat în gara din Lipova. Culmea, mergea în sens opus casei mele. Dar m-am urcat. Ajung la Oradea. Mă abat din drum pe la sora mea Zoe. După o zi minunată petrecută în compania nepoţilor, Silviu şi Aurel, a cumnatului Silvestru şi a surorii, mă îndrept spre Ocna Mureş. Ajung acasă într-o zi de joi. Precizez ziua deoarece aflu că, în aceeaşi săptămână, la sfârşitul ei, sâmbăta, prietena mea din anii liceului avea nunta. În armată fiind, m-a părăsit pentru un consătean care o plimba cu motocicleta. Eu posedam doar o amărâtă de bicicletă „Carpaţi”.
Ca lunea, cu livretul militar în buzunar, mă prezint la Combinatul de produse sodice din Ocna Mureş pentru angajare. Vărul meu, Liţa, un lăcătuş desăvârşit, mă ia sub aripa lui la Termocentrala întreprinderii. Cu actele în regulă mă îndrept spre noul loc de muncă. Numai că ghinion. În drumul meu dau peste maistrul Traian Ilieş care i se plângea directorului general, Iustin Rogoz, de faptul că nu prea are muncitori pentru urgentarea lucrărilor de montaj la nouă secţie, cea de Sodă Grea. Sunt oprit din drum şi directorul general îmi modifică pe loc foaia de angajare. Aşa că a doua zi mă prezint la lucru, nu la termocentrală, cum am visat, ci la Sodă Grea. Aici, în această subunitate, am întâlnit nişte oameni minunaţi, buni profesionişti, cu care am rămas prieten pe viaţă. Îi amintesc pe Vasile Vaida, Nicolae Cristea, Iuliu Lupu, Nicolae Szabo, Aurel Sanislav, Titi Varga, Alexandru Nagy (Cupaşu) şi Raul Martin, care era şi translator. Noi, o mână de oameni, împreună cu patru specialişti din Germania Federală, am început să montăm utilajele şi echipamentele necesare producerii de sodă grea. Era prima secţie din Europa de Est care fabrica un asemenea produs şi dotată cu un panou de comandă de unde puteai să urmăreşti întregul proces tehnologic. Cu mic, cu mare nu am avut odihnă până când noua secţie a început să producă la capacitatea prevăzută. Directorul general al combinatului, Iustin Rogoz, avea un obicei mult apreciat de noi, cei de la Sodă Grea. De câte ori ne invita să mâncăm de prânz la cantina fabricii ştiam că programul de lucru din ziua respectivă se prelungeşte până târziu în noapte. A doua zi o luam de la capăt. Împreună cu echipa formată la acest nou obiectiv am trecut prin multe experienţe şi încercări până când am reuşit ca soda calcinată pudră să o transformăm în solzi, iar apoi trecută prin moară şi diferite site pentru a fi livrată la dimensiunile cerute de beneficiar. Iar cerinţele au fost din ce în ce mai mari. Aşa se face că, în scurt timp, s-a investit şi construit o nouă secţie cu un asemenea profil, mult mai productivă, secţie în care s-au format, muncit şi câştigat existenţa zeci şi zeci de cetăţeni ai locului.
Am notat toate acestea pentru că, mai zilele trecute, site-ul oraşului Ocna Mureş a publicat o ştire care m-a mişcat profund: „Joi, 21 aprilie, au fost detonate două dintre construcţiile mari (ale fostei UPSOM), Soda Grea şi coşul de gaze, înalt de 70 de metri, de la Secţia de silicat de sodiu”. De asemenea, în ştire se mai precizează că seria detonărilor prin implozie va continua cu alte construcţii din cadrul combinatului. Mai spun o dată că cele citite m-au emoţionat până la lacrimi deoarece o parte a tinereţii mele am petrecut-o în „Soda”. Şi nu într-o secţie oarecare, ci în Soda Grea. Vezi, auzi şi nu îţi vine să crezi: ce s-a construit cu mari eforturi şi sacrificii în secolul trecut, se dărâmă într-o veselie în acest secol. Să dea bunul Dumnezeu să avem ce pune în loc. După părerea unor specialişti în domeniu şi nu numai, Combinatul de produse sodice din Ocna Mureş, care a funcţionat 120 de ani, merită să rămână măcar un muzeu al industriei chimice româneşti.
Articol apărut în Flacăra lui Adrian Păunescu din 13 mai 2016
Articolele zilei
ANUARUL Școlii Medii (civile) de Stat din Ocnele Murășului pe anul școlar 1920-1921 – o pagină inedită din istoria învățământului ocnamureșan
Prin bunăvoința domnului Kolozsvari Csaba, administratorul site-ului Ocna Mureș Online, facem cunoscut celor preocupați de istoria orașului Ocna Mureș, un document extrem de interesant referitor la ”Școala Medie”. Anuarul acestei școli pe anul școlar 1920-1921 a fost publicat de Direcțiunea instituției în anul 1921.
Avem în față o sinteză a primului an școlar de după Marea Unire din 1918, în care Școala Medie funcționează ” ca o școală mixtă” cu predare în limba română.
Anuarul oferă date despre materialul propus spre studiu (programa analitică), examenele de la sfârșitul anului școlar, predarea religiei, modul de înscriere la Școala Medie, dar cele mai importante informații se referă la elevi, corpul profesoral și activitățile extrașcolare.
Elevii sunt prezentați nominal pentru fiecare din cele patru clase. Cei mai tineri care vor avea curiozitatea să acceseze paginile Anuarului s-ar putea să aibă surpriza să-și regăsească străbunicii sau bunicii, iar cei mai în vârstă, foarte probabil, părinții.
Între elevii premianți un nume mi-a atras atenția, Ana Litean care peste trei decenii a fost învățătoare în Războieni. Elevii înscriși la Școala Medie proveneau nu numai din Ocna Mureș ci și din alte localități ale județului, în special din cele limitrofe.
Fiind la început de drum ”Școala Medie” a avut în anul școlar 1920-1921 un număr restrâns de cadre didactice. Director a fost preotul Gheorghe Faina, iar profesori încadrați: Ioan Gherman, Nicolae Pintea, Ioan Ghiriș, Cornelia Moldovan, Ana Teodorescu, Modesta Castelletto. Remarcăm prezența profesorului de geografie și istorie, Nicolae Pintea autorul celei mai complexe monografii despre orașul Ocna Mureș, scrisă în anul 1941.
Dintre activitățile extrașcolare reținem organizarea serbărilor școlare ocazionate de sărbătorile naționale 1 Decembrie și 24 Ianuarie, sau aniversarea centenarului nașterii poetului Vasile Alecsandri (1820-1920), dar mai ales excursiile efectuate de profesori împreună cu elevi la Blaj, 15 mai 1921 și București, între 30 mai și 4 iunie 1921, ”excursii foarte instructive pentru elevi care s-au umplut de mândrie națională”.
Activitatea acestor inimoși dascăli în primii ani ai României Mari este un exemplu de bune practici pedagogice cu consecințe pozitive în dezvoltarea personalității elevilor.
Școala Medie de Stat a fost o intituție de elită în peisajul învățământului local. Din 1937 va funcționa sub denumirea de ”Gimnaziul Comercial Mixt”. După al doilea război mondial își va relua vechea denumire. Astăzi continuatorul acestei școli este Liceul Teoretic ”Petru Maior”.
Prin postarea pe site-ul orașului a primului Anuar al Școlii Medii (1920-1921) în anul Centenarului Marii Uniri ne facem datoria de onoare de a-i readuce în memoria colectivă pe cei care au deschis drumul învățământului românesc în localitatea noastră.
Aceștia, alături de învățătorii și elevii Școlii Primare de Stat ”Școala de sub Banța” căreia i-am dedicat o monografie specială au constribuit substanțial la imaginea socio-culturală a orașului Ocna Mureș de-a lungul timpului.
Împărtășim aprecierea concitadinului nostru, profesorul universitar Mircea Aurel Ciugudean: ”la mia de locuitori aveam cam același procent de oameni cu carieră, reușită ca și capitala ”. Acest bilanț se datorează și calității extraordinare a școlilor din oraș ”marea bogăție” a urbei noastre. Între acestea Școala Medie de Stat și-a câștigat un loc cu totul special, lucru demonstrat și de documentul prezentat în acest articol.
Profesor Pantilimon Popovici
Citește aici Anuarul Școlii Medii de Stat din Ocnele Murășului 1920-1921
Sa ne cunoastem orasul
Cu mâna în scorbura copacilor
Nu cred, sunt sigur că nu există vreun om din satul meu care în timpul copilăriei să nu fi căutat măcar o dată cuiburi făcute de diferite zburătoare, în care să găsească ouă de coţofană, cioară, guguştiuci, porumbei sălbatici, vrăbii, pupăză, mierlă, cinteză, ciocănitoare şi chiar uliu.
Sa ne cunoastem orasul
Apa unsuroasă
Satul meu, Ciunga, este înconjurat de dealuri, doar o mică latură are ieşire la râul Mureş. Aşa că, la ploi abundente, Valea Ciungii face prăpăd. Dintr-un firicel de apă se ajunge la inundarea caselor. Astfel, într-o vară, o ploaie scurtă, dar bogată în precipitaţii, a inundat şi casa vecinului nostru Pătru Savi.
Sa ne cunoastem orasul
La săniuş
După strânsul roadelor de pe câmp, acţiune la care participa toată familia, noi, copiii, aşteptam cu multă nerăbdare să vină iarna. Şi aceasta din două motive: în primul rând pentru a ne da cu sania şi a schia, iar în al doilea rând pentru a participa la tăiatul porcului, ritual rar întâlnit în toată lumea.
De cum îngheţa pământul, ne pregăteam săniile şi chiar schiurile. Pentru schiuri căutam cea mai dreaptă şi curată scândură, o tăiam la o lungime oarecare, apoi seara o fierbeam la un capăt, după care îi formam vârful. Mă chinuiam, dar nu trecea o iarnă fără să-mi confecţionez singur schiurile. Mai târziu, adolescent fiind, am primit de la o rudă o pereche de schiuri adevărate.
Sa ne cunoastem orasul
Dreptul la neuitare
Mai zilele trecute am primit din orașul copilăriei mele un plic destul de consistent. De fapt era un mic pachet. A trebuit să merg la oficiul poștal de care aparțin pentru a-l ridica. Așa, ca într-o mică paranteză, nu vă spun la ce cozi trebuie să stai ca să intri în posesia corespondenței. Zeci de personae tinere, dar mai ales vârstnice, apelează zilnic la serviciile poștale de zici că-i ajun de mare sărbătoare. Nici vorbă. Mă număr și eu printre ultimii amintiți. Uit repede de cele întâmplate o dată cu desfacerea coletului (plicului), când am dat peste cele două cărți cu titlul “Biografii din Ocna Mureș”. Nu mai am răbdare și mă așez pe o bancă din părculețul aflat în fața poștei și răsfoiesc primul volum. Spre marea mea satisfacție am putut constata, fie și dintr-o sumară privire, cum un mic grup de intelectuali, format din prof. univ. dr. Mircea Ciugudean, poetul Nicolae Dobra și subinginerul Ioan Huszar, a gândit și a reușit să facă un lucru deosebit. Este vorba de așezarea în paginile cărții biografii ale unor personalități născute sau cu izvor de învățătură în școlile orașului Ocna Mureș. Am citit și recitit primul volum, prilej cu care am aflat date biografice a nu mai puțin de 35 de persoane cu însușiri și aptitudini deosebite, cu autoritate și prestigiu, care prin munca lor au contribuit la evoluția domeniilor în care au activat: tehnic, economic, social, științific, literar, artistic etc. Din cele 35 de biografii prezentate de neobosiții autori în primul volum, mai bine de jumătate îmi sunt apropiate pentru simplul motiv că se intersectează și cu viața mea. Prin ceea ce scriu acum încerc să mai completez, să mai adaug câte ceva la biografiile unor colegi sau prieteni apropiați.

