Dan Maria, croitoreasă: „Eu nu m-aș duce altundeva. Sunt învățată la mașină, asta știu să fac și asta fac.”

Pe doamna Dan Maria am cunoscut-o într-o zi de vineri, în piață, se oprise cu mama mea la povești. Am stat tăcută și am ascultat cum depănau amintiri, apoi mi-am intrat în rolul de jurnalistă începătoare și am întrebat-o dacă aș putea merge la ea la serviciu, să îi cunosc șeful și colegele. Mi-a răspuns pozitiv și a spus că mă așteaptă săptamâna următoare în pauza de la ora 10. Le-am găsit bucurându-se de micul dejun și rapid am reușit să aflu câte ceva despre felul în care lucrează după care am plecat dorind să mai aibă parte de puțină pauză, stabilind că voi reveni și zilele următoare.

          Doamna Dan Maria lucrează din 1980 la "Cooperativa de consum Prestarea" unde a lucrat până la Revoluție. Apoi a rămas acasă în concediu de maternitate un an dar nu s-a obișnuit cu statul acasă și în 1990 a revenit. Primul atelier s-a închis dar și-a găsit loc în altul până în 2000. „M-am angajat apoi la burdufe unde coseam pentru Combinatul de Produse Sodice, coseam saci, și aici am stat vreo 5 ani. Apoi s-a înfințat o nouă secție în oraș, Startex, acolo mi-a plăcut cel mai mult pentru ca făceam tricouri pentru Anglia. Apoi am plecat din Ocna Mureș în Unirea unde am făcut gulere antiglonț pentru Afganistan iar de 2 ani sunt aici, facem huse de scaune, pentru fabrica de mobilă de la Reghin.”

            Nu a regretat că a ales această meserie însă a recunoscut că de multe ori serviciul e deasupra familiei: „Nu am regretat, cu asta m-am învățat și cu asta am mers mai departe. Eu nu m-aș duce altundeva. Sunt învățată la mașină, asta știu să fac și asta fac. Nu mi-ar fi plăcut să fac altceva însă mereu meseria e deasupra familiei pentru că și acum de exemplu soțul are concediu și eu nu pot să îmi iau. Când avem de lucru noi nu ne luăm concediu.”

            Mi-a povestit că nu mai sunt multe secții în oraș, decât câteva particulare . Sora ei  lucrează singură însă niciodată nu s-a gândit să renunțe la serviciul ei și să se alăture doamnei Maria. „Nu m-am gândit, dacă am fost angajată să mă las și să încep altceva sau altundeva. La vârsta asta nu mai începi de la zero. Nu mi-a plăcut să am responsabilitate, îmi place aici. Niciodată nu am încercat să fiu șefă. Ca șef trebuie să ai autoritate și să fi responsabil” a adăugat doamna Maria râzând. „Una dintre cele 3 fete ale mele lucrează și ea la croitorie, îi place. M-a tot chemat să lucrez cu ea dar am rămas aici că aici sunt obișnuită. Nu vreau să o fac de râs că nu știu ceva”.

            Pe lângă serviciu mai lucrează și acasă dar tot mai puțin. „Acasă fac reparații. De început ceva de la zero nici nu mă mai gândesc. Mai am vreo 3-4 ani până la pensia anticipată iar după aceea o să stau acasă și o să fac reparații numai pentru familie. Oricum nimeni nu mai repară o pereche de blugi sau ceva, sunt prea ieftini la second-hand-uri ca să mai merite să le repari.”

            Cu colegele se înțelege bine, e răbdatoare și nu se enervează ușor. „Cu colegele mă înțeleg bine, sunt mai bătrână și las după ele. Eu sunt mai îngăduitoare, ele sunt mai tinere și mai istețe. Ele au răbdare la tighelit. Eu mă chinui să bag în ac. La tighelit dacă greșești se vede.”

              Pe șeful actual l-a cunoscut acum 32 de an. „Cu șeful mă înțeleg foarte bine. Din 1983 am început cu el, am avut o pauză de câțiva ani când nu am lucrat fiind însărcinată, în rest tot cu el am lucrat. Mă certa câteodată că de ce nu pun lucru terminat în partea dreaptă și îi explicam că mă doare mâna. Sunt zile când mai îmi aduce lucru și de la fetele mai tinere, ca să terminăm ce avem pe zi.” Șeful a susținut cele spuse de ea: „În 1983 când am luat secția de la "Prestarea" ea era acolo ca muncitoare tânără. E harnică, ascultătoare și dăruită meseriei. Am fost şi sunt mulțumit de ea, lucru e terminat uneori înainte de termen pentru că ea lucrează cu drag. E foarte important să ne ținem cuvântul față de clienți.”

            „Moricko, că noi așa îi spuneam Mariei, a venit la noi în secție după mine și mă gândeam că niciodată nu o să fie o croitoreasă bună pentru că era fițoasă și fușerea, de multe ori, munca. Anii au trecut și a îndrăgit meseria și m-a depășit. Ori de câte ori aveam ceva mai dificil de făcut la ea apelam pentru că avea mai multă răbdare decât aveam eu.” afirmă o colegă de lucru.

            Imre Horvath, șeful secției de croitorie din Ocna Mureș, a povestit despre actuala comandă: „Suntem 18 persoane în secție; facem croitorie la comandă, acum facem huse de scaune, pentru fabrica de mobilă din Reghin.”

               Atât cei doi cât și restul echipei sunt conștienți că această meserie este pe cale de dispariție. Când am întrebat ce părere au despre asta domnul Imre mi-a răspuns cu o voce tristă: „Meseria mea(costume la comandă) e dispărută. Nimeni nu își mai face costume la comandă. Atelierele care mai există sunt pentru modificări. Nu se mai fac haine la comandă fiind foarte multe magazine de confecții. Totuși croitoria de comandă pentru femei încă funcționează.” Doamna Maria a adăugat: „Meseria dispare; sunt prea multe second-hand-uri; haine pe care le iei pe nimic. Nu mai sunt tineri care să înceapă să lucreze în domeniu. Toți preferă alte domenii care sunt mai bănoase ca apoi să își poată cumpăra haine. Dacă importul ar înceta și s-ar reintroduce școliile profesionale această meserie ar mai avea viitor.”