Sport
Ocna Mureş va găzdui în premieră un turneu semifinal de volei
Miercuri, 18.03.2015, la sediul Federaţiei Române de Volei, a avut loc tragerea la sorţi pentru meciurile din cadrul turneului semifinal al Diviziei Minivolei. În premieră, oraşul nostru va găzdui un turneu semifinal de volei.
Echipa de minivolei masculin Kefalonia Ocna Mureş, pregătită de dl. Prof. Lucian Victoratos, va juca meciurile din seria a III-a, în Sala de Sport a Liceului Teoretic "Petru Maior" Ocna Mureş, în zilele de 18 şi 19 aprilie 2015. Celelate trei echipe sunt: CSS Caransebeş, CNNT Craiova şi CTF Mihai I Bucureşti. Din această serie se califică la turneu echipele clasate pe primele două locuri.
Echipa de Minivolei Fete, antrenată de dl. Prof. Stelian Grozav, a fost repartizată în seria a VIII-a, la Baia Mare, împreună cu echipele: CSS 2 Baia Mare, CS Viitorul Borş şi CS Provolei Botoşani. Meciurile se vor desfăşura în zilele de 18-19 Aprilie 2015. Se va califica la turneul final echipa clasată pe primul loc în serie.
Le urăm succes echipelor noastre!