Stiri din Noslac
Primarul comunei Noşlac, Dumitru Pop vrea să concesioneze crescătorilor de animale suprafeţe din paşunea comunală, pentru a-şi dezvolta afacerea.

Recent specialiştii Camerei Agricole Judeţene Alba s-au întâlnit cu fermierii din localitatea Stâna de Mureş, comuna Noşlac.
La acţiunea organizată cu sprijinul administraţiei publice locale alături de specialişti, fermieri, au fost prezenţi şi primarul comunei Noşlac D-l Dumitru Pop, D-l viceprimar Szilagyi Arpad.
La începutul acţiunii D–na Director ing. Nemeş Mirela a făcut câteva precizări legate de: cursurile de formare profesională organizate de CAJ Alba, măsurile din cadrul noului PNDR- Măsura 6.1. – sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri; Măsura 6.3- sprijin pentru dezvoltarea fermelor de familie ; Măsura 121 – modernizarea exploataţiilor agricole ferma de familie; atestarea produselor tradiţionale şi paşii ce trebuie urmaţi de către un producător pentru a – şi atesta produsul tradiţional.
A urmat partea practică gazdele acţiunii fiind d- nii, Szilagyi Arpad şi Ilea Mircea crescători de animale din satul Stâna de Mureş.Un exemplu pentru comunitate, în calitatea sa de viceprimar şi fermier, d-l Szilagyi Arpad are o fermă de 40 capete vaci de lapte şi tineret, cu baza furajeră asigurată de pe 70 ha teren pe care îl exploatează. Laptele este livrat la o firmă de colectare din judeţ, deviza familiei fiind calitatea producţiei. Familia Szilagyi consideră că pentru o familie care deţine 40 capete vaci lapte afacerea este una rentabilă.
&nÎn ce priveşte susţinerea financiară acordată de stat crescătorilor de animale, fermierii din zonă consideră că prin acordarea subvenţiilor trebuie încurajaţi cei care cresc constant efectivele de animale. Totodată ar dori să nu mai existe an de referinţă pentru bovine; anual să fie luat în considerare efectivul real al exploataţiei şi în funcţie de acesta să se acorde subvenţia.
O altă fermă de familie vizitată de cei prezenţi a fost a fermierului Ilea Mircea Adrian, care deţine o exploataţie de porci, aproximativ 60 capete din rase mixte, Pietrain x Landrace, Duroc x Marele Alb. Tânărul fermier reîntors în urmă cu un an dintr- o ţară a Uniunii Europene, s-a profilat pe creşterea porcilor, pentru care are o mare pasiune. Este optimist şi încrezător în afacerea sa, convins fiind că în câţiva ani va reuşi să ofere locuri de muncă şi altor tineri şi a transmis o mare încredere fermierilor prezenţi în dezvoltarea fermelor de familie.
Pe viitor va creste în fermă doar porci de carne , pentru-că dânsul consideră că aceştia se cer pe piaţă ; tot profitul îl reinvesteşte în cumpărarea de pământ şi animale.
Populaţia rurală din zona Noşlac este îmbătrânită , de aceea d-nul Ilea sugerează tinerilor care lucrează în străinătate să se întoarcă acasă şi să investească în agricultură
Este greu să porneşti o afacere care în timp să devină profitabilă dar cu răbdare, perseverenţă şi multă muncă visul devine realitate. În rezolvarea multor probleme de care s-a lovit la începutul activităţii sale de fermier dl. Ilea Adrian s- a bucurat de sprijinul şi înţelegerea primarului comunei Noşlac.
Domnul primar precizează că mulţi tineri au început să se întoarcă în sat şi doresc să investească în agricultură. De aceea are în vedere găsirea unei posibilităţi legată de concesionarea unor suprafeţe de teren de până la 1 hectar tinerilor care dovedesc că pot să înfiinţeze şi să susţină o fermă viabilă din punct de vedere economic, determinând în acest fel atragerea fondurilor europene în agricultură şi revitalizarea zonei rurale.
Această acţiune a Camerei agricole organizată în zonă a avut un impact pozitiv asupra fermierilor, care au schimbat idei, păreri,au luat contact cu oameni deosebiţi şi încrezători în ceea ce fac.
Stiri din Noslac
Anunț publicarea documentelor tehnice ale cadastrului – Finantarea 10
Unitatea administrative – teritorială Noșlac din județul Alba anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectoarele cadastrale nr. 21, 22, 23, 28 si 44 începând cu data de 16.10.2025, pe o perioadă de 60 de zile, la sediul primăriei comunei NOȘLAC, conform art. 14 alin (1) și (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cererile de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului vor putea fi depuse la sediul primăriei Noșlac și pe adresa de mail a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară: ab@ancpi.ro.
Primar, Zilahi Florin-Claudiu
Stiri din Noslac
Informare Primăria Noșlac: „SISTEME INTEGRATE DE COLECTARE SI VALORIFICARE A GUNOIULUI DE GRAJD – UAT COMUNA NOSLAC, JUDETUL ALBA„
Aceasta informare este efectuată de: Comuna Noslas, cu sediul in comuna Noslac, str. Principala, nr. 86, judetul Alba, ce intenţionează sa solicite de la ABA aviz de gospodărire a apelor pentru desfăşurarea activităţilor specific in cadrul investitiei:
„SISTEME INTEGRATE DE COLECTARE SI VALORIFICARE
A GUNOIULUI DE GRAJD – UAT COMUNA NOSLAC, JUDETUL ALBA„
Ca rezultat al procesului de productie vor rezulta ape uzate menajere provenite de la grupurile sanitare si ape pluviale de pe cladiri si platforme.
Aceasta solicitare de aviz este conformă cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele care doresc sa obţină informaţii suplimentare cu privire la solicitarea avizului de gospodărire a apelor pot contacta solicitantul de aviz la adresa menţionată mai sus.
Persoanele care doresc sa transmită observaţii, sugestii şi recomandări se pot adresa solicitantului sau la adresa sediul social mentionat mai sus.
Stiri din Noslac
Informare primarie
Aceasta informare este efectuată de: Comuna Noslac, cu sediul in comuna Noslac, str. Principala, nr. 86, judetul Alba, ce intenţionează sa solicite de la ABA aviz de gospodărire a apelor pentru desfăşurarea activităţilor specific in cadrul investitiei:
„SISTEME INTEGRATE DE COLECTARE SI VALORIFICARE
A GUNOIULUI DE GRAJD – UAT COMUNA NOSLAC, JUDETUL ALBA„
Ca rezultat al procesului de productie vor rezulta ape uzate menajere provenite de la grupurile sanitare si ape pluviale de pe cladiri si platforme.
Aceasta solicitare de aviz este conformă cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele care doresc sa obţină informaţii suplimentare cu privire la solicitarea avizului de gospodărire a apelor pot contacta solicitantul de aviz la adresa menţionată mai sus.
Persoanele care doresc sa transmită observaţii, sugestii şi recomandări se pot adresa solicitantului sau la adresa sediul social mentionat mai sus.
Stiri din Noslac
Anunt public privind depunerea solicitarii de emitere a acordului de mediu – Noslac
Comuna Noslac, titular al proiectului „ Siteme integrate de colectare si valorificare a gunoiului de grajd„ propus a fi aplasat in judetul Alba, comuna Noslac, identificat prin CF72520 anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de mediu
Informatiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agentiei pentru Protectia Mediului Alba loc. Alba-Iulia, str. Lalelelor, nr. 7B, jud. Alba in zilele de luni -joi, intre orele 09 – 14,30 si vineri intre orele 9-13. si la sediul titularului din com. Noslac, sat Noslac, str. Principala nr. 86, jud. Alba in zilele de luni-joi intre orele 08-16 si vineri intre orele 08-14.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul Agentiei pentru Protectia Mediului Alba
Primar,
Zilahi Florin Claudiu
Stiri din Noslac
Comunicat de presă demarare proiect “Inființarea unei capacități de producție a energiei electrice din sursa solară pentru acoperirea consumului propriu in Comuna Noșlac, judetul Alba”
Proiectul „Inființarea unei capacități de producție a energiei electrice din sursa solară pentru acoperirea consumului propriu in Comuna Noșlac, judetul Alba”, cod SMIS 315786, finanțat prin Fondul pentru Modernizare este implementat de către UAT Comuna Noșlac și are o valoare totală de 1.768.818,67 lei, din care valoarea maximă asigurată din Fondul pentru modernizare este de 100% din cheltuielile eligibile, respectiv 1.768.818,67 lei.
Fondul pentru modernizare este implementat la nivel național de către Ministerul Energiei în calitate de autoritate națională de implementare și gestionare.
Perioada de implementare a proiectului este cuprinsă între data intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1001 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare, respectiv data de 30 iulie 2020 și data procesului verbal de recepție a punerii în funcțiune a investiției, dar nu mai târziu de data de 31.12.2026.
Localizarea proiectului este în Comuna Noșlac, județul Alba. Obiectivele proiectului de investitie propus vizeaza:
1. Cresterea nivelului de independenta energetica al Comunei Noslac prin realizarea a unui sistem cu panouri fotovoltaice, cu o putere de 0,2981 MW care vor produce energie electrica din surse regenerabile de tip solar pentru consumul propriu din cladirile publice si pentru iluminatul public din comuna Noslac.
2. Reducerea emisiilor de carbon in atmosfera cu 207,58 echivalent tone CO2/an prin asigurarea consumului propriu de energie electrica din surse regenerabile de tip solar
3. Cresterea productiei de energie electrica din surse regenerabile de energie de tip solar 351,083mwH/an.
Activitățile principale ale proiectului sunt:
- Managementul proiectului
- Informare și publicitate
- Realizarea investiției
- Audit financiar al proiectului
Indicatori vizați de prezenta investiție:
- Capacitate operațională suplimentară instalată de producere a energiei din surse regenerabile: 0,298 MW
- Factorul de capacitate al centralei: 13,44%
- Reducerea gazelor cu efect de seră: scădere anuală estimată a gazelor cu efect de seră: 207,58 echivalent tone de CO2/an
- Producția totală de energie electrică din surse regenerabile pentru perioada de referință: 7.021,66 MWh
- Producția medie de energie electrică din surse regenerabile: 351,08 MWh/an
Date de contact beneficiar:
COMUNA NOȘLAC
Responsabil de proiect, Ilea Melinda-Imola
Telefon: 0749797888
E-mail: primarianoslac@yahoo.com

