Suntem şi pe:

Ocnamureseni

JANCSÓ ELEMÉR – Istoric şi critic literar

Publicat

- 797 vizualizări

S-a născut la 10 aprilie 1905 în Ocna Mureş şi a trecut în nefiinţă la 12 Noiembrie 1971, la Cluj-Napoca. A parcurs şcoala la Colegiul Reformat din Cluj.  A urmat studiile superioare, între 1922-1927, la Universitatea Eötvös din Ungaria si apoi la Universitatea Sorbona din Paris, unde şi-a susţinut şi doctoratul.

           

Preocupat de particularităţile fenomenului cultural din interiorul arcului carpatic, a elaboratşi a publicat, începând cu anul 1939, în ziarele, revistele şi gazetele vremii, numeroase articole şi lucrări vizând istoria şi literatura transilvană, precum şi o serie de rare şi preţioase manuscrise aparţinând spiritualităţii ardelene.

            În perioada 1942-1945 a lucrat în învăţământ ca profesor, depunând apoi o laborioasă activitate la Institutul de Cercetare din Transilvania. A devenit, în cele din urmă, profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde a ocupat şi funcţia de şef al Departamentului de limbă maghiară.

            A publicat numeroase cărţi şi studii pe teme literar-culturale, precum:

Africa de Nord (Cluj, 1931),

Északi rokonaiknal (Oradea, 1932),

Cincisprezece ani de poezie maghiară din Transilvania (Cluj, 1934),

Viaţa literară din Transilvania, din 1918 până în prezent (Budapesta, 1935),

Az erdélyi maghiarság életsorsa nevelés ügyének tükrében, 1914-1934 (Budapesta, 1935),

Rolul Francmasoneriei în literatura şi cultura maghiară a secolului al XVIII-lea (Cluj, 1936),

Az erdélyi szinészet höskora (Cluj, 1939),

Viaţa şi opera lui Reményik Sàndor (Cluj, 1942),

Viaţa şi opera lui Bölöni Farkas Sàndor, 1795-1842 (Cluj, 1942),

Az Erdélyi Magyar Nyelvmivelö Társoság iratai (Bucureşti, 1955),

Literatura maghiară şi epoca Luminilor (Bucureşti, 1969),

Irodalomtörténet és idöszerüség. Irodalomtötténelmi tanulmányok, 1929-1970 (postum, Bucureşti, 1972),

Studii, articole, portrete şi cronici, 1928-1971 (postum, Bucureşti, 1976).

            A fost membru titular al Uniunii scriitorilor – Filiala Cluj şi Membru al Academiei de Ştiinţe Politice.

            Jancsó Elemér (critic literar, istoric, profesor universitar, scriitor, editor şi academician) rămâne în patrimoniul valoric al localităţii Ocna Mureş ca un indubitabil reper intelectual, un reliefant literat din prima jumătate a veacului trecut şi unul dintre glasurile cele mai pertinente ale publicisticii din Transilvania cât şi din întregul cuprins al spaţiului românesc. Scrierile sale reliefează nu numai erudiţia ci şi respectul nedisimulat faţă de caracteristicile istoriei şi culturii ardelene – domenii pe care le-a preţuit constant pe parcursul întregii sale vieţi.

            Ca semnatar al prezentelor aserţiuni, am considerat că evocarea şi aducerea în prim plan a acestei personalităţi uiorene, este o adevărată datorie de onoare. E oarecum regretabil că azi, pentru tânăra generaţie, spre pildă, literatul Jancsó Elemér este aproape necunoscut, ori că, în cel mai bun caz, semnifică una din multele ipostaze ale trecutului. Cred însă cu tărie că evocarea unor iluştri înaintaşi, precum acest strălucit concitadin al nostru din vremurile de odinioară, este mai mult decât necesară, căci cine nu preţuieşte trecutul, nu va dobândi temeiurile esenţiale pentru desăvârşirea unui viitor elevat şi benefic.

Nicolae Adrian Dobra 

 

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *