Articolele zilei
Crosul „OM ACTIV”, a IV-a ediţie
Început în toamna anului 2010, atunci cand ideea unui dascăl foarte inimos si aici mă refer la doamna profesoară Nora Gatea, a prins contur, dânsei, alăturându-se în scurt timp un grup de învăţători şi profesori, la fel de îndrăgostiţi de sport şi mişcare de la Scoala "Lucian Blaga" : Elena Carunta, Monica Turcu, Voichiţa Oniga, Lidia Toader, Claudia Stoica, Mari Damian, Pantelimon Popovici şi Sorin Turcu, acest cros a ajuns în acest an, la cea de-a IV-a ediţie.
Asociaţia "Şcoala Împreună", Asociaţia "Pro Copilăria", Liceul Teoretic "PETRU MAIOR" Ocna Mureş, Şcoala "LUCIAN BLAGA" Ocna Mureş, Clubul Sportiv Ocna Mureş în parteneriat cu Primăria Oraşului Ocna Mureş au fost organizatorii evenimentului "CROSUL O.M. activ, editia a IV a" care a avut loc sâmbătă, 4 octombrie 2014.
Sâmbătă dimineaţa, pe o vreme foarte propice alergării, cateva zeci de copii, împreună cu părinţii şi dascălii lor, s-au adunat în centrul oraşului. După încalzirea de rigoare, pe care domnul profesor Romeo Arinar a condus-o exemplar, cei prezenţi, fete şi băieţi, au pornit în cursa pentru medalii, împărţiţi pe categorii de vârstă.
Pe lângă medaliile, diplomele şi ciocolată, oferite de organizatori, prin bunavoinţa domnului profesor Iacob Hopârtean, firma condusă de dansul –SC InfoSisPrest OM – a acordat dpuă premii, pentru cel mai tânăr şi cel mai vârstnic participant. Au fost alături de noi şi ne-au sprijinit ca de fiecare dată:
Dl Cristi Micu – sonorizare
Dl Mircea Babu – Radio Delta – difuzare spot radio
Dl Nelutu Nistor – Studio Nic – realizarea spot radio
Dl Adrian Zaheu – grafica
Politia Ocna Mureş
Câştigătorii au fost:
Pregatitoare+ Cls I-II
Fete
1. Teodora Damian
2. Sara Roşca
3. Diana Lazăr
Băieţi
1. Paul Bogdan Moldovan
2. Ionatan Piroşca
3. Eneas Horvath
Cls. III-IV
Fete
1. Antonia Piper
2. Andreea Pintea
3. Daria Cândea
Băieţi
1. Wiliam Onisor
2. Marius Nemeş
3. Alexandru Năndrean
Cls. V-VI
Fete
1. Naomi Piroşca
2. Adriana Cordea
3. Ilinca Toader
Băieţi
1. Adrian Carpas
2. Claudiu Burian
3. Alexandru Ţitruş
Cls. VII-VIII
Fete
1. Mihaela Hopârtean
2. Lavinia Călin
3. Adela Maier
Băieţi
1. Andrei Csegezi
2. Marius Suciu
Cls IX-XII
Fete
- Călin Anca
Băieţi
- Biris Raul
- Man Bogdan
- Mureşan Alexandru
Categ. 20+
Fete
- Sanislav Cristina
- Turcu Bianca
- Oana Stîncel
Băieţi
- Boru Sebastian
- Birta Cristi
- Horvath Marcel
Câştigători nu au fost doar cei enumeraţi mai sus, ci toţi cei care au participat la acest frumos eveniment, fie că au fost elevi, părinţi, profesori sau simpli spectatori.
