Suntem şi pe:

Articolele zilei

Campania electorală a început. Ce pot face candidaţii şi ce reguli trebuie să respecte

Publicat

- 326 vizualizări

Campania electorală pentru primul tur al prezidenţialelor din 2 noiembrie începe vineri, 3 octombrie, la ora 00.00, va dura 30 de zile şi se va încheia sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 7.00. În această perioadă, candidaţii pot face propagandă prin mitinguri, afişaj, presă, cu respectarea unor reguli.

Potrivit Legii 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, în campania electorală, candidaţii şi, după caz, partidele, alianţele politice sau electorale care i-au propus, precum şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, marşuri, precum şi prin intermediul mass-media.

Contestaţiile cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii se soluţionează de Curtea Constituţională, cu votul majorităţii judecătorilor, în termen de cel mult 48 de ore de la înregistrarea lor.

Organizarea mitingurilor, adunărilor şi marşurilor se poate face numai cu autorizările prevăzute de legislaţia în vigoare, scrie Mediafax.

În unităţile militare, în unităţile de învăţământ, în timpul programului de învăţământ, în sediile reprezentanţelor diplomatice, precum şi în penitenciare, acţiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise.

În timpul campaniei electorale, primarii asigură candidaţilor şi formaţiunilor politice care i-au propus, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii.

Încălcarea acestor prevederi legale se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei. De asemenea, neluarea de către organizatori a măsurilor necesare desfăşurării normale a adunărilor electorale, precum şi distribuirea şi consumarea de băuturi alcoolice în timpul acestor adunări se sancţionează cu amendă de la 4.500 la 10.000 lei.

Potrivit legii, mijloacele folosite în campania electorală nu pot să contravină ordinii de drept.

Primarii sunt obligaţi ca după data expirării termenului de depunere a candidaturilor, dar până la rămânerea definitivă a acestora, să stabilească, prin dispoziţie care se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul primăriei, locuri speciale pentru afişajul electoral, în care să amplaseze panouri electorale, ţinând seama de numărul candidaţilor.

Locurile speciale pentru afişaj trebuie să fie stabilite în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât să poată fi folosite fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective. În prealabil, primarii sunt obligaţi să asigure înlăturarea din spaţiul public a oricăror materiale de propagandă electorală rămase de la campaniile electorale precedente. Locurile speciale pentru afişaj electoral pot fi folosite numai de candidaţii la funcţia de preşedinte şi de partidele care i-au propus. Este interzisă utilizarea de către un candidat a locurilor speciale pentru afişaj electoral, astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt candidat.

Afişajul electoral este permis în alte locuri decât cele stabilite numai cu acordul scris al proprietarilor sau, după caz, al deţinătorilor şi numai cu luarea măsurilor impuse de legislaţia în vigoare pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor. Pe un panou electoral fiecare candidat poate aplica un singur afiş electoral. Sunt interzise afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat. Se interzice afişajul în scop electoral prin aplicarea pe pereţii sau pilonii de susţinere a podurilor, tunelurilor, viaductelor, pe indicatoarele rutiere, panourile de orientare şi informare rutieră, precum şi pe sistemele electronice de reglementare a circulaţiei.

Activităţile de propagandă electorală nu pot afecta în niciun fel spaţiile verzi, rezervaţiile naturale şi zonele protejate ecologic.

Folosirea minorilor cu vârsta sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propagandă electorală este interzisă.

Primarul, cu sprijinul organelor de ordine publică, este obligat să asigure integritatea panourilor, afişelor electorale şi a altor materiale de propagandă electorală amplasate în locuri autorizate.

Potrivit legii electorale, nerespectarea tuturor prevederilor referitoare la afişajul electoral se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei. Cu aceeaşi amendă se sancţionează şi distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite.

Legea mai prevede că primarii pot aproba instalarea pe domeniul public a unor amenajări provizorii pentru distribuirea materialelor de propagandă electorală, dacă prin amplasarea lor nu se instituie restricţii de circulaţie rutieră sau pietonală.

Campania electorală se poate desfăşura în alt stat decât România numai cu respectarea legislaţiei în vigoare a statului respectiv.

Pentru candidaţi, accesul la serviciile publice de radio şi televiziune este egal şi gratuit.

Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi candidaţii şi toate partidele politice, alianţele politice sau electorale care îi susţin. Accesul candidaţilor la serviciile publice şi private de radio şi televiziune este gratuit. Posturile private de radio şi televiziune vor oferi candidaţilor timpi de antenă proporţionali cu cei practicaţi de posturile publice. Nerespectarea acestor prevederi de către posturile private de radio şi televiziune atrage sancţionarea acestora de către Consiliului Naţional al Audiovizualului. De asemenea, este interzisă introducerea spoturilor publicitare electorale în alte emisiuni decât cele electorale.

Publicitate

În perioada electorală, în cazul prezentării de sondaje de opinie cu conţinut electoral, acestea trebuie însoţite de următoarele informaţii: denumirea instituţiei care a realizat sondajul, data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizată, dimensiunea eşantionului, marja maximă de eroare, cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului.

Televotul sau anchetele făcute pe stradă în rândul electoratului nu trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social ori etnic.

Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete cu conţinut electoral făcute pe stradă.

Încălcarea acestor reglemetări referitoare la sondajele de opinie şi televot constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei.

Legea precizează că birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate veghează la corecta desfăşurare a campaniei electorale, soluţionând, prin decizii, plângerile cu privire la campania electorală.

Sursa: mediafax.ro
 

 

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolele zilei

Băile Sărate Ocna Mureș printre favorite la concursul Destinația Anului® 2026! Mai sunt câteva zile! Votează Băile Sărate Ocna Mureș!

Publicat

Cu doar 5 zile înainte de final, lupta pentru titlul Destinația Anului® 2026 este mai deschisă ca niciodată. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, iar clasamentul începe să contureze favoritele publicului — dar nimic nu este decis. Votul este deschis până pe 25 aprilie și încă mai poți influența rezultatul. Băile Sărate Ocna Mureș este una din cele 5 finaliste la categoria Stațiuni Balneare.

Stațiuni balneare (alfabetic)

  • Băile Sărate Ocna Mureș
  • Borsec
  • Călimănești-Căciulata
  • Slănic Moldova
  • Techirghiol

Dacă nu ai votat încă o mai poți face până pe 25 aprilie 2026, aici: www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza!

Rezultatul final va fi construit pe baza unui sistem de evaluare care combină următoarele componente: votul publicului, evaluarea unui juriu național de specialiști în turism, rezultatele cercetării sociologice naționale privind notorietatea destinațiilor și analiza criteriilor de dezvoltare turistică și sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel național, nu doar o competiție de popularitate online.

Mai sunt doar câteva zile în care destinațiile își pot consolida poziția sau pot recupera diferența. Cele aflate acum în top au avantajul mobilizării rapide, dar cursa rămâne deschisă. În fiecare an, finalul aduce surprize. Cursa este departe de a fi încheiată, etapa de votare rămâne deschisă până pe 25 aprilie iar diferențele dintre finaliști pot fi recuperate până în ultima zi de vot.

Despre Destinația Anului®

O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanța & Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești, AEROSOLI, SUBARU, Metro, Antreprenoresti, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate.

Sursa: https://www.destinatiaanului.ro/

Citește mai departe

Articolele zilei

Podium pentru Grupul de majorete „Cheers” Ocna Mureș la Concursul Național „Bucuria Dansului” Alba Iulia

Publicat

Sâmbătă, 18 aprilie 2026 a avut loc la Alba Iulia cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului” care a reunit sportivi, grupuri de copii din întreaga țară, oferind un spectacol deosebit și momente memorabile în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.

Grupa de majorete „Cheers” Ocna Mureș a obținut locul II în cadrul concursului Național „Bucuria Dansului” la categoria „children”.

Așadar, povești de succes care arată frumusețea fetelor, munca, dăruirea și pasiunea pentru dans, sub îndrumarea d-nei Liana Stoica și cu susținerea și încrederea părinților.

Ne găsiți la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș (cursurile sunt gratuite). Povestea noastră continuă…

a declarat doamna Liana Stoica, coordonatoare grupului.

Citește mai departe

Articolele zilei

Elevi ai Liceului Tehnologic Ocna Mureș – Viitorii lăcătuși mecanici în plină formare!

Publicat

Pe parcursul lunii martie 2026, elevii clasei a XI-a A – calificarea Lăcătuș mecanic prestări servicii, de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș, au continuat să-și dezvolte abilitățile necesare meseriei 💪

🛠️ În cadrul stagiului de practică, elevii au dobândit competențe precum:

✔️ prelucrarea metalelor (tăiere, filetare, găurire, îndoire)

✔️ asamblarea subansamblelor

✔️ citirea desenelor tehnice

📏 De asemenea, au învățat să:

✔️ utilizeze instrumente de măsură (șubler, micrometru)

✔️ întrețină utilaje industriale

📈 Procesul de învățare continuă în următoarele săptămâni de practică, până la finalul anului școlar!

💼 Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru elevii din județul Alba” (ID 301778), finanțat prin PEO din FSE+.

👏 Felicitări elevilor pentru implicare și progres! au transmis organizatorii.

Citește mai departe

Articolele zilei

15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet

Publicat

Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.

Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete Cheers Ocna Mureș, la complexul Băilor Sărate. 

Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.

Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;

Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul Tradiții Uiorene din Ocna Mureș;

Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;

Ora 19:00 » Recital – Raoul;

Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);

Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.

Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!

Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!

Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! 🥳

Citește mai departe

Articolele zilei

SC ORMIS SRL angajează manipulant marfă

Publicat

SC ORMIS SRL din Ocna Mureș angajează manipulant marfă (stivuitorist) preferabil posesor permis de conducere cat. B.

Relații la telefon: 0722 398 912

Citește mai departe