Suntem şi pe:

Articolele zilei

Graba şi neatenţia, cauzele a două evenimente rutiere petrecute pe raza oraşului Ocna Mureş

Publicat

- 289 vizualizări

Ziua de 5 mai s-a dovedit o zi neagră pentru câţiva şoferi din Ocna Mureş care şi-au şifonat bine autoturismele în urma unor accidente care din fericire nu s-au soldat cu vicitime.

Primul eveniment a avut loc la intersecţia străzilor Axente Sever cu Ştefan Augustin unde, din spusele martorilor oculari, un şofer nu s-a asigurat în momentul în care a virat la stânga moment în care a fost lovit în plin de un autoturism care se deplasa dinspre fostul spital orăşenesc spre centrul oraşului. Din fericire tamponarea s-a soldat doar cu pagube materiale.

Al doilea eveniment a avut loc în a doua parte a zilei de 5 mai când un BMW care se îndrepta spre Unirea II din relatările martorilor oculari, rula cu viteză şi la intrare pe podul rutier peste Mureş a "pişcat" cu roata din partea dreaptă, faţă, bordura de pe marginea drumului, moment în care şoferul a pierdut controlul autoturismului acesta izbinduse puternic de unul din parapeţii podului. Din fericire nici acest incident nu s-a soldat cu victime, doar maşina a fost distrusă după cum se poate vedea în imaginile alăturate.

 

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *