Suntem şi pe:
Clinică stomatologică Ocna Mureș

Articolele zilei

Evaluarea Naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, amânată cu aproape o lună

Publicat

- 162 vizualizări

Evaluările care se fac în premieră anul acesta la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor derula între 28 şi 30 mai pentru elevii de clasa a IV-a, între 2 şi 4 iunie pentru cei din clasa a II-a şi în 5 – 6 iunie pentru elevii de a VI-a, a anunţat, joi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Pricopie a anunţat noul calendar al evaluărilor aşa cum a fost adoptat de Ministerul Educaţiei Naţionale, după dezbaterile publice. Astfel, primii testaţi vor fi elevii de clasa a IV-a, urmaţi de cei de a II-a şi apoi de cei din clasa a VI-a.

În 28 mai va avea loc proba la Limba română, în 29 mai – Matematică şi în 30 mai – Limba maternă la clasa a IV-a. Evaluarea la clasa a II-a începe în 2 iunie cu proba de Limba română (scris şi citit), continuă pe 3 iunie cu Limba maternă (scris şi citit) şi se încheie pe 4 iunie cu proba de Matematică.
 

Elevii care termină clasa a VI-a vor fi evaluaţi la Limbă şi comunicare, în 5 iunie, şi la Matematică şi Ştiinţe ale naturii, în 6 iunie. Timpul alocat pentru fiecare probă diferă de la o clasă la alta, fiind de 25 de minute la clasa a II-a şi de o oră la clasele a IV-a şi a VI-a.

Potrivit ministrului, evaluările urmăresc să identifice evoluţia de ansamblu a elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru a oferi date substanţiale care vor permite o analiză a sistemului de învăţământ preuniversitar (pe segmentele menţionate).

Ministrul Pricopie a mai spus că evaluarea se desfăşoară în timpul orelor de curs, în funcţie de programul fiecărei unităţi de învăţământ.

"Testele se vor da în sălile de clasă în care învaţă elevii. Nu vor fi camere video, elevii fiind supravegheaţi la clasa a II-a şi la a IV-a de învăţătoare şi un cadru didactic din unitatea de învăţământ, iar la a VI-a de două cadre didactice din unitatea de învăţământ", a precizat Pricopie.

Calificativele obţinute de către elevi la evaluare nu vor fi trecute în catalog, a mai spus acesta. "Rezultatele individuale nu se afişează şi nu se comunică public. Acestea vor fi valorificate la nivelul unităţii de învăţământ, prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, precum şi pentru informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate. Rezultate din unităţile de învăţământ eşantionate vor fi utilizate în vederea întocmirii raportului naţional privind diagnoza sistemului de învăţământ la nivel primar", a mai arătat ministrul.
 

Publicitate
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

Facebook

Top articole ultimele 30 zile


AiudulMeu | La Târnăveni | 4Botoşani.ro

Copyright © 2020 Powered by First design