Suntem şi pe:

Articolele zilei

De mâine începe oficial campania electorală. Vezi care sunt politicienii din Alba pe listele de vot

Publicat

- 236 vizualizări

Începând de mâine, 25 aprilie 2014, intrăm oficial în campania electorală pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc în data de 25 mai. Partidele şi candidaţii independenţi vor încerca în decursul de 30 de zile să îi convingă pe cetăţenii români că merite să le reprezinte ţara în Parlamentul European.
Noul Parlament European va avea 751 de deputați, care vor avea un mandat de 5 ani. România va avea 32 de reprezentanţi, cu unul mai puţin decât în mandatul anterior, din cauza aderării Croaţiei la Uniunea Europeană. La startul campaniei electorale s-au prezentat 14 partide, o alianţă electorală şi 8 candidaţi independenţi. 18 milioane de români cu drept de vot din ţară şi din străinătate sunt aşteptaţi la vot.
 

Din județul Alba, sunt așteptați la urne un număr total de 318.157 alegători, care vor depune buletinele de vot în urnele amenajate în 439 de secții din județ.

În urma tragerii la sorţi de la Biroul Electoral Central (BEC), PDL ocupă prima poziţie pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare, iar poziţia a doua este a PMP. Urmează UDMR, PSD-UNPR-PC şi PNL.

Printre numele care regăsesc pe liste, pentru judeţul Alba se află următorii candidaţi: de la PDL, Mircea Hava care ocupă locul 11 pe listă, de la PNL, Florin Roman, locul 12 pe lista liberalilor, pe locul 14 în lista PMP se află Clement Negruţ, la PSD Victor Negrescu locul 17, iar pe ultimul loc, adică 32 se află Vera Cristescu, de la Forța Civică pe locul doi se află Diana Laura Pavelescu, iar de la PNȚCD pe locul 12 este Alin Ioan Popa.

Sursa: alba24.ro

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *