Suntem şi pe:

Evenimente

Învierea Domnului Isus Hristos – bucuria primaverilor noastre

Publicat

- 438 vizualizări

Mâine, 9 aprilie 2014, începând cu ora 16oo, la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureş, va avea loc expoziţia-concurs din cadrul proiectului educativ „Învierea Domnului Isus Hristos – bucuria primăverilor noastre”, iniţiat de către Filiala Filantropia Ortodoxă Ocna Mureş, în parteneriat cu Palatul Copiilor Alba Iulia.

Scopul acestui proiect educativ este acela de a descoperi şi încuraja tinere talente, dar şi de a promova creaţiile elevilor din şcolile gimnaziale din localitate şi a celor care beneficiază de programele derulate în cadrul serviciilor Aşezământului Social „Sfântul Mucenic Ciprian” – Filiala Filantropia Ortodoxă Ocna Mureş: Casa de Tip Familial, Centrul Educaţional şi Centrul de Zi.

Printre obiectivele proiectului se numără: dezvoltarea dragostei pentru frumos şi cultivarea sensibilităţii artistice a elevilor; dezvoltarea şi stimularea expresivităţii şi creativităţii; descoperirea şi dezvoltarea aptitudinilor plastice la elevii participanţi la activităţi; încurajarea şi îndrumarea elevilor spre cunoaşterea vieţii spirituale creştine şi dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului artistic şi formarea viitorului consumator de artă.

Membrii juriului – specialişti din domeniul educaţiei şi al picturii, vor avea sarcina de a desemna cele mai reuşite lucrări ale concursului.

Autorii lucrărilor câştigătoare vot fi premiaţi cu diplome, materiale de lucru pentru activităţi plastice şi dulciuri.

„Mulţumim tuturor celor care au susţinut acest proiect: Palatul Copiilor Alba Iulia, echipa din cadrul Aşezământului Social „Sfântul Mucenic Ciprian”, cadre didactice din cadrul Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureş, doamnei Stoica Liana, directoarea Casei de Cultură din Ocna Mureş  şi sponsorilor. Totodată, nu îi uităm pe tinerii artişti, care au fost nucleul acestui demers.”, a spus domnul Ionel Năsui, coordonatorul proiectului.

Comunicat biroul de presă Filiala Filantropia Ortodoxă Ocna Mureş

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *