Suntem şi pe:
Clinică stomatologică Ocna Mureș

Ocnamureseni

Romina Merei – Actriţă

Publicat

- 568 vizualizări

M-am născut la 20 septembrie 1983 în Ocna Mureș. Am urmat Școala primară şi clasa a V-a în localitatea natală, apoi am urmat de studii de Muzică și Teatru la Cluj-Napoca. În prezent sunt actriță la Teatrul Național din Cluj-Napoca.

Vă dezvălui, cu toată sinceritatea, că mi-e foarte greu să vorbesc despre mine din două simple motive: unul pentru că nu am mai făcut-o niciodată, al doilea pentru că nici măcar nu mi-am imaginat că o voi face vreodată. Nu mai știu exact cine a spus că înseamnă mult să însemni ceva, iar eu prin generozitatea și afecțiunea domnului Huszar Ioan, mă aflu în exact acest punct și sunt copleșită. Sper, dragi cititori, să înțelegeti situația în care mă aflu și să luaţi totul așa cum spun latinii “cum grano salis”. Încă o dată mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest proiect, îi asigur de adânca mea prețuire și sper să mă ridic la înălțimea acestei provocări fericite.

Am avut o copilărie foarte fericită, cu un tată pe care îl idolatrizam și pe care nădăjduiam să-l răsplătesc pentru mesajele bine țintite în care mă lăsa să cred că sunt profesionistă, atunci când venea istovit de la muncă; o mamă pe care o iubeam și care prin pedagogia ei seductivă mă făcea să cred că e o soră mai mare, înțeleaptă dar coercitivă uneori și o soră mai mică pe care o adoram, nu doar prin spontaneitățile ei comic juvenile ci și prin prisma unui, neânțeles pe atunci, sentiment de posesiune. Pur și simplu simțeam că e a mea așa cum simți despre propria mână sau despre proprii ochi. Nu aș vrea să o uit nici pe bunica mea pe linie paternă, botezată de mine, bunica cu o mie de măști pe care o adoram pentru natura ei contagios-ludică și cu care, uneori, râdeam până la leșin.

În copilărie le-am făcut pe toate, am căzut, m-am julit, am spart geamuri, am mințit, am încasat-o, am furat (roșii, mere, pere, prune, plăcinte), am avut cel mai bun prieten, Rimușor, cu care m-am „căsătorit”, am fost la doctor și am divorțat în aceeași zi, am colecționat timbre, am strâns bani în porcușor, am fugit pe geam la discotecă, am răcit, am avut pojar, scarlatină, varicelă, am călătorit, pescuit, am alergat puii de găină până la epuizare, am pupat câini și pisici pe bot, am ascultat fără să înțeleg și am devenit liderul găștii mele, țineam discursuri, mă jucam mai mult cu băieții, drept pentru care am stat trei minute sub apă, am plantat flori, am avut prieteni imaginari și nu îmi plăcea carnea, cântam musafirilor, eram iubită de vecini, dar, cel mai important, îi făceam pe ai mei mândri de mine. Aveam păreri tari și ferme despre oameni, locuri și viață, argumentam totul începând cu nu-i așa cum zici tu și eram înebunită după fructele acre. La șapte ani eram stăpânul absolut al lumii. Cu timpul am ajuns la concluzia că sunt ușor de înțeles lucrurile complexe, mai greu de înțeles sunt lucrurile simple, pentru că acestea au darul de a te orbi cu simplitatea lor.

Fiind o ființă ce se definește, într-un procent substanţial, printr-un entuziasm contaminant, în primii ani de șlefuire școlărească nu am abandonat, totuși, histrionul solar, participând astfel, alături de trupa de muzică ușoară Diafan, la propunerea  domnului Fufezescu – un bărbat  distins cu înclinații artistice – la un festival de muzică ușoară pentru copii de la Baia Mare, unde am câștigat marele premiu „Ursulețul de Aur”. Satisfacția a fost uriașă pentru toată lumea, eu însă am privit totul relativ rece, ca pe un început reușit. Știu, ar putea să sune arogant, dar nu e așa, sunt doar sinceră.

În clasa a V-a minunata mea dirigintă, profesoara de matematică Nemeș Otilia, în urma unei ședințe cu părinții, le-a spus părinților mei pe un ton cald dar apăsat – Romina e frumoasă și talentată dar cam praf la matematică. Soarta mea era pecetluită, începutul clasei a VI-a m-a găsit la Liceul de Muzică Sigismund Toduță din Cluj Napoca, unde cu ochii mari și părul în codițe visam. De aici încolo începe perioada teoriilor. Să mă explic, pentru mine tot ceea ce e important se subscrie unei teorii proprii bazată pe intuițiile, educația și criteriile mele. Teoria teoriilor am învățat-o de la tata, iar ea sună foarte simplu: dacă reușești să înțelegi ce ți se întâmplă și poți să transmiți asta (unui altuia, jurnalului etc.) înseamnă că ai o teorie despre acel lucru sau acel ceva.

Cu o constituție delicată, o voce egală dar nu monocordă și o privire intensă până la răscolire, frumoasa mea profesoară și mentor, doamna Chintoan Corina, m-a învățat să pășesc pe scenă, dar și în viață precum o femeie. Caracterul, vocea, tehnica și sensibilitatea se clădesc pas cu pas. De aici și teoria pașilor care spune același lucru, și anume: nu poți scurt-circuita evoluția firească, nu poți trișa, fiecare pas își revendică indispensabilitatea lui, iar dacă ai omis unul dintre pași, mersul tău șchioapătă, nu mai e plutire, iar în artă, așa cum spunea profesoara mea, plutirea e esențială.

Ce mai faci dragul meu Guttman?, m-am trezit într-o zi, din senin, că articulez cu voce tare prin casă. Dar tu ce mai faci missă?, a venit imediat răspunsul. Ochii mei s-au umezit instantaneu și imaginea profesorului de muzică de cameră dar totodată și a bibliotecarului Guttman mi-au apărut aievea. Îi plăcea cum suna râsul meu în bibliotecă unde stăteam cu anii, dar, mai mult, cred că-l amuzau lecturile mele grele din fagurele cărora eram convinsă că voi extrage esența lumii: Flaubert, Cella Serghi, Canetti, Celine, Faulkner, Pessoa, etc.; vă dați seama?!  Am extras încă o teorie. Teoria mirosului bibliotecii, care sună cam așa (vă rog să nu râdeți): aerul unui om educat are ceva, la modul subtil, din mirosul unei biblioteci, cu variantele: fiecare bibliotecă are mirosul ei specific sau o bibliotecă fără miros nu e o bibliotecă. Știu, cuvântul miros e cam tare în aceste compoziții, dar, vă asigur, că e folosit voluntar, altul mai îndestulător nu am găsit.

Cum am dat la teatru? În una dintre acele zile superbe dar ploioase de toamnă, când muzica îți iese pe nas și visezi la prințul care te răpește pe un cal alb în timp ce tu îi cânți aria Serpinei de Pergolesi, stăteam întinsă în patul meu de cămin cu numele de Albert (nu mi-am explicat niciodată de ce mi-am numit patul Albert, probabil, pentru că era mai ușor de asociat unui prinț), când deodată, din încăperea alăturată, aud recitându-se niște versuri, apoi aud foarte clar niște explicații cum nu am mai auzit niciodată, după care o hărmălaie fericită, mai apoi un plâns întrerupt de accente de râs febrile până la isterie, patru izbituri, un cântec de leagăn și apoi liniște, o liniște de mormânt. Aplauze. Am rămas mută și cucerită definitiv, m-am îndrăgostit. Era clasa de actorie a doamnei profesoare Melania Ursu, ce din lipsă de spații, ca întotdeauna, a ales să-și țină orele în cămin. Teatru, teatru, teatru, libertate, libertate, libertate, mi-au vâjâit în cap până am intrat la Facultatea de Teatru din Cluj, clasa Miriam Cuibus. În acest moment simt nevoia unei maxime ce știu că își va dobândi celebritatea, așa încât, dacă vă vine să râdeți vă rog să o faceți pentru că așa am făcut și eu: în studenție am crezut că teatrul e totul, acum cred că totul e teatru.

În studenție, cea care m-a marcat și m-a influențat întru-totul a fost generoasa și neprețuita mea profesoară Miriam Cuibus. Mi-e greu să punctez, în mod specific, tot ceeace am învățat, furat și absorbit de la domnia sa, dar, poate cel mai important lucru pentru mine, e tot o teorie – teoria fluidului. Viața e fluidă. Arta e fluidă. Ființa e fluidă. Fluidul e în armonie atât cu interiorul cât și cu exteriorul în același timp. Fiind fluid poți și să fii orice. Pentru a putea să fii totul, trebuie să poți să fii nimic. Știu, aceste considerații par adolescentin-naive, dar pentru meseria, meșteșugul, arta noastră consider că sunt vitale.

Să nu-ți fie frică să asumi că iubirea este și un act de voință, aceste cuvinte aparțin iubitei mele prietene, regizoarea Mona Marian și au fost rostite la repetițiile celui mai frumos spectacol din câte au existat vreodată – Zenobia de Gelu Naum, la Teatrul Național din Cluj unde sunt și eu actriță.

Aceasta a fost călătoria mea de până acum. Am încercat să punctez câteva teorii formatoare de parcurs și să minimizez anecdotica. Mi-e imposibil să vorbesc altfel despre mine fără a aminti oamenii care m-au creat și șlefuit, fiindcă sunt convinsă că cel mai mare păcat al omului e Superbia.

În cei 12 ani de carieră teatrală am jucat în peste 45 piese, pentru adulţi şi copii, îndeplinind peste 50 de roluri. Printre dramaturgii semnatari ai pieselor jucate se numără; William Shakespeare, Eugène Ionesco, Molière, Emily Brontë, N. V. Gogol, Henrik Ibsen, I. L. Caragiale, Mihail Sebastian. Am fost instruită de 24 de regizori, dintre care cei mai renumiţi sunt: Mihai Mănuţiu, Tompa Gabor, Alexandru Dabija, Silviu Purcărete, Cătălina Buzoianu.

Vă aștept cu drag pe toți la teatru.

Romina Merei

 

Publicitate
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

Facebook

Top articole ultimele 30 zile


AiudulMeu | La Târnăveni | 4Botoşani.ro

Copyright © 2020 Powered by First design